Primarul Emil Boc spune că va interzice construcțiile pe străzile Constantin Brâncuși și Frunzișului, pentru că traficul este blocat.
Profesorul de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheș, crede că relaxările din decembrie, vor fi decontate în ianuarie.
Comuna Apahida, aflată în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca, riscă să devină un nou Florești printr-o dezvoltare urbanistică fără spații publice de tip parcuri, scuaruri și fără alte spații verzi urbane respectiv terenuri de joacă terenuri de sport și
Zeci de percheziții au fost făcute în toată țara, fiind căutare arme introduse ilegal în România.
Părinții spun că elevii din clasele zero de la Școala Ion Agârbiceanu nu sunt mutați într-o școală noup, așa cum li s-a promis, ci într-un imobil cu aspect sinistru.
Un clujean s-a laudat cu super cabana ridicată la Someșul Rece, pe care o si închiriază, iar arhitectul șef al Clujului l-a demascat. Imobilul e fara autorizație.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus că la Cluj se va respecta regula convenită, urmând să fie numit un prefect din partea PNL.
O casă din Grigorescu a ajuns să valoreze aproape dublu în numai 3 ani.
Comunitatea Internațională Cluj s-a întâlnit ieri, 7 decembrie 2021, cu primarul Emil Boc, în cadrul unei noi ediții, hibride (online-offline), a „Meet the Mayor”, eveniment în cadrul căruia reprezentanții expaților din Cluj îi pun întrebări direct edilul
Marile proiecte ale Clujului: metroul, centura metropolitană și trenul metropolitan se chinuie să prindă viață. Finanțările sunt uriașe, cu toate că primarul Emil Boc tot promite că se vor găsi surse de finanțare.
Șoferul Mercedesului, care în cursul serii de marți, 7 decembrie, în jurul orei 20.35, a lovit un tânăr de 19 ani la intersecția străzilor Simion Balint și Piața Gării, s-a predat.
Opt clase cu copii din clasa zero de la Școala Ion Agârbiceanu din Cluj-Napoca se mută din lipsă de spațiu, dar copilul directoarei rămâne, pe baza unor reguli aprobate de Consiliul de Administrație al școlii, pe care directoarea îl conduce.
O mașină care a fugit de un echipaj mixt de jandarmi și polițiști a fost oprită în zona Agro Transilvania, Dezmir, după ce a fost folosită arma din dotare, pe Varianta Vâlcele - Apahida.
O icoană care plânge atrage deja credincioși la o biserică din Cluj-Napoca, unde oamenii se închină.
Clujul ar putea rămâne cu prefect de la UDMR, în persoana lui Tasnadi Szilard. Cel care vânează postul mai ceva ca un lunetist este președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, cercetat penal în trecut, alături de soția și fiica lui de DNA Cluj. Soția, Mihael
Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Cluj, organizează Salonul anual de artă, în perioada 9 decembrie 2021 - 16 ianuarie 2022.
Un pieton a fost lovit de un autoturism marca Mercedes, marți seara, pe Calea Baciului.
Calea Dorobanților era blocată miercuri dimineața, iar șoferii s-au apucat să claxoneze poate le aude cineva furia.
U Cluj a pierdut meciul cu Petrolul Ploiești, 1-0, și pierde contactul cu echipa de pe primul loc al Ligii a doua.
Clujul este blocat marți după-masa, o dată ce a început să fulguiască. Zona centrală este paralizată. Pentru a vă deplasa ar fi indicat să folosiți mijloacele de transport în comun.
Icoana Mântuitorului Iisus Hristos, din Biserica cu Hramul ”Învierea Domnului”, din cartierul Zorilor, lăcrimează neîntrerupt din 2 decembrie.
Clujenii de pe strada Avram Iancu sunt consternați că Primăria Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru ridicarea unui bloc pe stradă, în timp ce lor li s-a spus că cel mult pot spera la o mansardare.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj în colaborare cu Asociația Română pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii ”Smaranda Brăescu” Cluj au marcat astăzi, 7 Decembrie, Ziua Internațională a Aviației Civile.
Primarul Emil Boc continuă campania de PR pe Facebook, prezentând matele proiecte de la Centrul Regional de Excelență și Industrii Creative (CREIC), de pe Dealul Lombului.
Clujeanul Mircea Abrudean a fost numit șef al cancelariei premierului, după ce până acum a ocupat funcția de secretar general adjunct al guvernului.
Firma Diferit s-a grăbit să asfalteze Bulevardul 21 Decembrie, la cererea primarului Emil Boc, dar a abandonat trotuarele și siguranța lucrărilor.
O mașină s-a defectat lângă Agronomie, pe Calea Mănăștur și nimeni nu a oprit pentru a da o mână de ajutor. S-au dus vremurile când toată lumea ajuta pe toată lumea.
Un BMW X6 și un Mercedes s-au făcut praf pe drumul care leagă Apahida de Cojocna. Accidentul rutier de pe DJ 160 1A s-a produs în jurul orei 12.20, în afara localității Apahida, înspre Cojocna.
Clujul a ajuns la o incidență redusă a cazurilor de COVID, dar autoritățile refuză să ridice restricțiile, pe motiv că legea e în ”aer”.
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, este dorit de o echipă din Arabia Saudită, care este dispusă să îi achite un salariu de prinț.