Bărbatul de 32 de ani plecat de acasă și căutat a fost găsit spânzurat în Pădurea Făget.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii a inițiat împreună cu Romanian United Fund o strângere de fonduri pentru sprijinirea efortului umanitar de ajutorare a refugiaților din Ucraina care ajung pe teritoriul României.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre, prin intermediul căreia lămurește o dilemă juridică sesizată de Curtea de Apel Cluj. Judecătorii clujeni voiau să știe dacă fapta unei persoane care conduce pe drumurile publice în stare de ebri
Banca Transilvania a prezentat rezultatele financiare preliminare pe 2021, iar reușitele băncii clujene, cu 72% capital românesc, sunt foarte bune.
Un grup de voluntari din Clujs-a mobilizat și a început să strângă ajutoare pentru ucraineni refugiați la noi în țară și nu numai. Voluntarii sunt dispuși să transporte alimente, haine, produse de igienă și pături peste tot prin țară și chiar și peste gra
Două femei, una din județul Cluj și una din județul Mureș, sunt cercetate pentru furt. Aceste a ar fi sustras produse alimentare de pe rafturile unui supermarket din Câmpeni, județul Alba.
Un clujean din Câmpia Turzii a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a amenințat pe Facebook că va ieși pe stradă și va face genocid.
Au apărut primele semne de solidaritate față de poporul ucrainean și la Cluj-Napoca, Primăria a afișat în culorile Ucrainei podul de la intrare în Mănăștur și Cubul din fața Sălii Polivalente BT Arena.
Poliția i-a impus studentului UMF Cluj, care miercuri, 23 februarie, și-a târât iubita de păr pe scările unui bloc din Zorilor, iar apoi a agresat-o, interdicția de mai sta lângă ea.
Clujenii au la dispoziție 198 de adăposturi de război, în cazul în care situația o va cere.
Un clujean a lansat un apel public pe Facebook, în căutarea unor locuri de cazare pentru prieteni din Kiev, capitala Ucrainei.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Sentința nu este definitivă.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a inaugurat astăzi, 24 februarie, căminul studențesc numărul VII, din campusul Hașdeu. Căminul a fost reabilitat și modernizat, investiția ridicându-se la peste 9,6 milioane de lei,
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a plecat de la locuinţa sa la data de 24 februarie a.c., însă nu s-a mai întors.
Luptă strânsă pe final. Au mai rămas trei etape de disputat din sezonul regulat al ligii secunde, iar lupta este strânsă pentru pozițiile care aduc accederea în play-off. Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt au obținut calificarea în următoarea fază înain
Elita etnicilor maghiar din Cluj-Napoca, în frunte cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, participă vineri, 25 februarie, la prezentarea cărții fostului deputat UDMR fugar, Attila Marko, căutat internațional după ce a fost condamnat pentru fapte de corupție
Activități interactive dedicate celor mici și evenimente care îi vor impresiona pe cei mai mari se anunță la Iulius Mall Cluj, în acest sfârșit de săptămână.
Județul Cluj pare să se apropie treptat de faza de platou a pandemiei, de câteva zile rata incidenței COVID scade la nivel de județ, însă schimbările se produc foarte lent. La etapa actuală nu este foarte clar dacă pandemia chiar se retrage sau vom mai av
Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) atrage atenția Guvernului, în mod special Ministerului Educației, asupra faptului că elevii din România merită o vacanță de două săptămâni în luna februarie.
Un accident de circulație s-a produs pe Autostrada Transivania, joi dimineața, în jurul orei 10:40.
Politologul clujean Horia Lupu a făcut o analiză a motivelor pentru care Putin a pornit conflictul cu Ucraina.
Gigi Becali (63 de ani) a ajuns în presa din Anglia, după ce a spus că nu-i mai lasă pe jucătorii de la FCSB să se vaccineze, pentru că aceștia nu mai au vlagă.
Marius Șumudică a stat la U Cluj numai un meci, în 2012, pe banca tehnică. El a spus că era prea mare sărăcia și a plecat.
Un clujean din cartierul Grigorescu a revenit miercuri, 23 februarie, acasă, de la locul de muncă, și a observat că i-a fost furat garajul.
La blocul de pe strada Sighișoarei nr. 21, din cartierul Zorilor, unde a fost înjunghiat medicul marocan, acum 2 zile, a izbuncit un nou scandal.
Cea mai mare investiție pentru modernizarea căii ferate din România s-a făcut în proiectul pentru modernizarea liniei de tren Cluj-Oradea. Licitația proiectului a fost deblocată, după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cont
Deși ne tot amăgim că lucrurile stau mai bine în Cluj, incidența COVID-19 din ultimele 24 de ore ne arată contrarul, chiar dacă se află în scădere, virusul face din ce în ce mai multe victime. În ultimele 24 de ore, la Cluj, au murit nouă pacienți diagnos
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca dorește achiziționarea hotelului Onix. Investiția ajunge la suma de 4,6 milioane de euro.
Un bărbat străin de 31 de ani, stabilit în Cluj-Napoca, a ajuns marți, 22 februarie, la urgențe după ce a fost atacat cu un obiect ascuțit în zona abdominală. Agresorul de 33 de ani, străin și acesta, a fost identificat de către polițiștii clujeni și reți
Elevii din clasele 0 - 4 vor beneficia în continuare de transport școlar gratuit, în cele mai înalte condiții de siguranță, și în acest an școlar.