Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc, sâmbătă, pe raza localității clujene Răscruci.
Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a fost prezent, sâmbătă, la Cluj-Napoca, unde a susținut o conferință de presă.
Irina Begu a reușit să câștige și al doilea meci al României, din partida cu Elveția, după ce a învins-o pe Timea Bacsinszky.
Simona Halep a câștigat primul meci al partidei România - Elveția, de la Cluj-Napoca, din cadrul Fed Cup, eveniment pe care sportiva îl consideră mai greu ca și o finală de Grand Slam.
Simona Halep a reușit să câștige primul meci al partidei dintre România și Elveția, din cadrul FED Cup, care se dispută la Cluj-Napoca.
Un nou caz in care legile urbanismului sunt sfidate a apărut la Cluj-Napoca, de această dată în cartierul Mărăști.
Un grup de trei romi au căutați de poliție pentru un furt de telefon.
DJ -ul suedez Avicii a murit la vârsta de 28 de ani, în Oman.
Baschetbaliștii de la U Banca Transilvania Cluj, campionii în exercițiu ai României, se vor afla pentru prima data în vizită la USAMV Cluj-Napoca, luni, 23 aprilie, începând cu ora 11.30.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au continuat activităţile de prevenirea a infracţiunilor de furturi din buzunare, genţi şi poşete din mijloacele de transport în comun.
Simona Halep va juca la Cluj-Napoca primul meci al duelului România - Elveția.
Poliţiştii Biroului Rutier Cluj au continuat activităţile în cadrul Acţiunii SPEDD TISPOL pentru prevenirea accidentelor rutiere comise pe fondul încălcării regimului legal de viteză.
Polițiștii clujeni l-au reținut, zilele trecute, în urma unoi perchiziții la Cluj-Napoca și Turda, pe un bărbat de 26 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi.
Simona Halep este una dintre cele mai frumoase tenismene din circuitul profesionist, iar la Cluj-Napoca s-a afișat cu o ținută sexy, la dineul oficial.
Cadrele medicale de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca sunt în a treia zi de proteste.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca în colaborare cu Poliţia Locală Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea furturilor din buzunare, genţi şi poşete în zona staţiilor dar şi în mijloacele de transport în comun.
Poliţiştii Biroului Rutier Cluj au continuat activităţile pentru prevenirea accidentelor rutiere şi impunerea unei conduite preventive în rândul participanţilor la traficul rutier.
Polițiștii clujeni au depistat un bărbat de 49 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii clujeni au reţinut un bărbat de 26 de ani din comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe care îl cercetează pentru comiterea de furturi din locuinţă.
Un clujean a filmat o scenă petrecută în centrul orașului, o petrecere pe stradă dată de mai mulți tineri cu muzica la maxim.
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au acţionat pentru creşterea gradului de disciplină rutieră a participanţilor la traficul rutier.
Polițiștii cclueni au desfășurat, marți, o razie cu efective mărite la rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță ”angajarea” robotului virtual Antonia, care va rezolva toate problemele de preluare de cereri.
Echipa României întâlnește, în acest weekend, reprezentatia Elveției, în meciul din cadrul Fed Cup, care se dispută la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Angajații de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca au declanșat greva, miercuri dimineaţă, după ce le-au fost reduse salariile.
Cu peste 4.200m altitudine cumulata si 375km parcurși în exact 24 de ore fără somn, membrii echipei clujene de ciclism RandoRom au reușit cea mai mare performanță a competiției Fleche România 2018.
Jucătoarele de tenis din echipa de Fed Cup a Elveţiei au fost impresionate de condițiile de la Cluj.
Primăria Cluj-Napoca va declanșa o operațiune amplă de demolare a sute de garaje din cartierul Gheorgheni.
Toți copacii care sunt toaletați în Cluj-Napoca vor fi fotografiați înainte și după, pentru a nu mai fi acuzații că au fost ciuntiți.
Clujul își dorește ca tot transport în comun, aici intrând mijloacele de transport în comun și taximetrele, să fie ecologice.