Joi 17 Ianuarie

Președintele PMP, la Cluj: Primari aleși în două tururi și proiect pentru unirea cu Republica Moldova FOTO



Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a fost prezent, sâmbătă, la Cluj-Napoca, unde a susținut o conferință de presă.

Printre subiectele abordate de liderul PMP a fost și o inițiativă pornită de către partid, prin care își propun să strângă un milion de semnături de la cetățeni astfel încât să poată merge în Parlament cu un proiect legislativ prin care să se revină la alegerea primarilor în două tururi.

Trebuie să revenim la alegerea primarului în două tururi pentru a avea o administraţie locală eficientă. PMP începe săptămâna viitoare campania naţională Alege primarul în două tururi. Vom ieşi în stradă peste 20.000 de membri ai partidului şi vom strânge, timp de 45 de zile un milion de semnături pentru această iniţiativă. Nu este normal ca la ora actuală un singur partid să aibă prima şansă folosindu-se de acest intrument privind alegerea printr-un singur tur”, a declarat președintele executiv PMP, Eugen Tomac.

După ce strângem semnăturile vom merge şi le vom depune la Parlament şi vom cere în numele cetăţenilor care au semnat pentru această iniţiativă ca legea să fie suspusă dezbaterii în plenul Camerei şi adoptată. Este vital să revenim la două tururi pentru alegerea primarului”, continuat acesta.

Campania va începe și la Cluj-Napoca de săptămâna următoare, reprezentanții partidului urmând să amplaseze un stand pe Bulevardul Eroilor, unde cetățenii pot semna.

Un alt subiect abordat de reprezentanții PMP este o inișativă pornită în urmă cu ceva vreme chiar de președintele PMP Cluj, senatorul Lungu Cristian. Mai exact, este vorba despre o inițiativă prin care Mișcarea Populară le-a cerut consiliilor locale și județene să adopte o declarație de unire cu Republica Moldova.

Acest proiect vine după ce, la finalul lunii martie, toate partidele politice din țară au semnat, în unanimitate, o hotărâre de a începe imediat demersurile pentru unirea cu Republica Moldova, în cazul în care țara vecină inițiază o astfel de propunere.

“Suntem singura naţiune din Europa care n-a avut un lider capabil să negocieze anularea efectelor pactului Ribbentrop-Molotov. Această iniţiativa a plecat din Republica Moldova, acolo unde primari şi consilieri din aproape 200 de localităţi au adoptat declaraţii politice de unire cu România. Noi ne-am încurajat aleşii locali inclusiv parlamentarii să facă demersuri peste tot în ţară pe lângă autorităţile lucale să se adopte asemenea declaraţii.

Solicităm ca şi Consiliul Local al municipiului Cluj- Napoca şi Consiliul Judeţean să adopte un asemenea document politic prin care se încurajează acest obiectiv de unire a Republicii Moldova cu România", a declarat Eugen Tomac.

Tot sâmbătă a avut loc și Conferința județeană a PMP, în care s-a ales conducerea pentru filiala județeană a partidului. Pentru funcșia de președinte a fost un singur candidat, senatorul Lungu Vasile Cristian, actualul președinte interimar al PMP Cluj. La nivelul județului, PMP are aproximativ 1050 membri, dintre care aproximativ 200 sunt la Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook