Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie aproape 2.500 de posturi pentru cetățenii români.
Vernisajul expoziției ”Arhiva în mișcare. Memoria vizuală a sportului clujean” are loc în 16 noiembrie 2018, de la ora: 18:00, la Universitatea Sapientia, Calea Turzii nr. 4, corp B, etaj 1.
Salariul minim brut din România este peste media regiunii Europei Centrale și de Est, dar are și cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%.
CTP Cluj-Napoca anunță că va suplimenta numărul de curse pe linia 20, către Colonia Borhanci.
Campanie de depistare a cancerului la sân ”Nu am făcut destul”, care a ajuns și în Florești arată cât de importante sunt astfel de inițiative.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj a achiziționat și dat în folosință, din fondurile alocate în acest scop de Consiliul Județean, o serie de echipamente medicale și aparatură de ultimă generație.
Dan Petrescu nu vine la CFR Cluj pentru că mai are contract în China.
Un accident rutier grav a avut loc, marți după-amiază, pe Calea Florești, din Cluj-Napoca.
În luna septembrie angajații la stat au câștigat cu peste 2.000 de lei mai mult decât cei din privat.
Tânăra din Florești care în luna octombrie 2017 a făcut ravagii prin Cluj-Napoca, lovind mai multe mașini pe traseul Florești - Calea Turzii, a fost condamnată cu suspendare.
Cea mai tânără milionară a loteriei din Marea Britanie vrea să își găsească iubirea cu ajutorul banilor câștigați.
O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jaewoo Lee, a vizitat România și a criticat majorarea salariilor bugetarilor.
O filmare de pe camerele de supraveghere prezintă o scenă desprinsă parcă dintr-un film de comedie, care are ca personaje principale săteni cu mintea îmbibată în alcool.
Polițiștii clujeni au reținut un bărbat pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat și tâlhărie calificată.
Gabriela Firea îl acuză pe Liviu Dragnea că a ordonat intervenția jandarmilor împotriva protestarilor la mitingul din 10 august.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională privind modificările aduse legii Avocatului Poporului, printre acestea fiind și instituirea pensiei speciale pentru Victor Ciorbea,
Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni, la 3,19%, de la 3,20% vineri.
Traficul dn Mănăștur a fost un haos luni dimineața, fără ca cineva să ofere vreo explicație pentru ceea ce s-a întâmplat.
Un restaurant din Cluj este considerat cel mai bun din România, iar cele mai bune festivaluri sunt tot din Cluj.
Senatorul PNL Carmen Hărău a depus un proiect legislativ în Parlament, prin care se care dublează indemnizaţiile şi sporurile lunare ale invazilor, veteranilor şi văduvelor de război, şi care prevede, suplimentar, acordarea acestora, în Anul
Poliţiştii clujeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat de 62 de ani, din Huedin.
Poliţiştii clujeni au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 36 de ani, pe care îl cercetează sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Cinform datelor publicate, vineri dimineață, de către BNR, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 3,20%, de la 3,21% joi.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul central al DNA.
Specialiștii au stabilit că peste 7 milioane de persoane au plecat din România.
Un bărbat de 58 de ani, român, a fost ucis cu bestialitate într-o zonă controlată de Mafie din Calabria.
Celulita este favorizată de o alimentație necontrolată și de lipsa sportului.
Cu toate că Google deja deține cel mai popular serviciu de hărți online, gigantul IT a văzut și potenţialul unei aplicaţii de navigaţie precum Waze în 2013.
Castelul de la Răscruci va fi refăcut de Consiliului Județean Cluj, iar simulările efecuate relevă faptul că obiectivul va fi o perlă a turismului.
Femeile din Florești se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului de sân în zilele de 10 - 11 noiembrie.