Universitatea Cluj caută să-și întărească defensiva pentru a ataca obiective importante în Superliga, iar unul dintre jucătorii aflați pe lista clubului este Andrei Burcă. Fundașul central în vârstă de 33 de ani se apropie de finalul contractului cu forma
Momente de tensiune, sâmbătă seară, 31 octombrie, în estul României, după ce autoritățile militare au semnalat prezența unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Republica Moldova. Spațiul aerian al județului Iași a fost închis temporar, iar o aeronavă
O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Cugir, județul Alba, a rămas fără aproape 75.000 de lei după ce ar fi fost înșelată prin metoda „Investiții la Bursă”. Persoane necunoscute ar fi convins-o că poate obține un profit rapid dacă investește bani la
Salvamont Cluj a fost chemat de două ori în ultimele 24 de ore. În toată țara, salvamontiștii au avut 15 intervenții și au salvat 17 persoane. Două dintre ele au fost duse la spital
O femeie a fost înșelată cu peste 250.000 de lei! Escrocii ar fi folosit inteligența artificială pentru a-i câștiga încrederea
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, în România, la 10 kilometri de Nehoiu, din județul Buzău, potrivit informațiilor seismice preliminare apărute în cursul dimineții. Evenimentul a fost semnalat în jurul orei 11
Cluj-Napoca se alătură altor nouă orașe din țară în cadrul celei de-a XII-a ediții a marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor!”, organizat sâmbătă, 17 octombrie, pentru a atrage atenția asupra violenței împotriva femeilor și fetelor.
Peste 1.000 de seturi educaționale de construcție vor ajunge gratuit în școlile din 18 orașe, într-un demers de conștientizare și educație pentru solidaritate și sprijin pentru comunitate
Universitatea Cluj ar fi rezolvat încă un transfer important pentru iarnă, după ce ardelenii au ajuns la un acord cu Nicolae Stanciu.
Percheziții de amploare au loc marți, 22 septembrie 2026, în București și în 15 județe, inclusiv Cluj, în dosarul privind incidentele violente de la protestul ciobanilor organizat în Piața Victoriei. Polițiștii pun în aplicare 29 de mandate de percheziție
În data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, a fost înregistrat un accident rutier pe autostrada A3, pe sensul de mers Turda-Gilău, la kilometrul 19, cu implicarea unui singur autoturism.
Un clujean de 52 de ani, dat în urmărire internațională, a fost prins în Germania și adus în România pe 11 septembrie. Avea de executat 2 ani de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier, în baza unui mandat emis de Judecătoria Cluj
Guvernul României a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații dificile și nu își pot acoperi singure cheltuielile necesare pentru a trece peste
Guvernul a aprobat ajutoare de urgență în valoare totală de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în dificultate. Printre beneficiari se numără și persoane din județul Cluj, afectate de incendii sau probleme grave de s
Insolvențele au scăzut cu 32% în județul Cluj în august 2026, până la 43 de dosare, în timp ce la nivel național numărul a crescut la 805. Clujul rămâne totuși pe locul patru în țară, după București, Bihor și Ilfov.
Romsilva a finalizat toate cele 19 lucrări antitorențiale făcute prin PNRR în opt județe din țară. Au fost restaurate albii pe peste 42 de kilometri, ridicate 203 construcții noi și refăcute 26 de structuri vechi de reținere a aluviunilor
Un cutremur slab s-a produs luni dimineață, 31 august 2026, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a fost înregistrat la ora 07:12:37, ora locală a României, și a avut magnitudinea de 3,4 pe scara Richter, potrivit datelor publicate de Institu
Declarația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, potrivit căreia România s-ar fi confruntat în 2026 cu un număr similar de comunități afectate de secetă ca în anul precedent este infirmată de datele centralizate de Apele Române, analizate de Factual, publ
FRF a anunțat programul partidelor din prima etapă a Cupei României la fotbal. Runda va avea loc în perioada 1-3 septembrie, urmând a fi programate 12 partide
Accident cumplit! Un bărbat a murit, iar o gravidă și un copil de 3 ani au fost răniți grav. Pompierii au intervenit de urgență
O nouă tranșă importantă de bani ajunge în sistemul medical din România. Ministerul Sănătății anunță plăți de 223,3 milioane de lei pentru 37 de proiecte finanțate prin PNRR, iar investițiile acoperă domenii esențiale: de la spitale noi și secții de terap
CFR Cluj și Universitatea Cluj și-au aflat adversarele din Cupa României, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri, 21 august, în cadrul unui eveniment special organizat de Federația Română de Fotbal
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pregătește introducerea mersului de tren cadențat, un sistem prin care trenurile ar urma să circule la intervale regulate, ușor de memorat, în special în jurul marilor orașe și pe rutele dintre acestea. Înaint
Românii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro în marile lanțuri de magazine, cu 5,6% mai mult decât în 2024 și cu 77% peste nivelul din 2019. Supermarketurile au înghițit singure 25,7 miliarde, iar cosmeticele și restaurantele au crescut cel mai rapid
Miliarde în joc pentru Cluj în ultimele două săptămâni de PNRR: spitalul județean și calea ferată Cluj–Episcopia Bihor, printre investițiile care trebuie închise până pe 31 august
O clujeancă de 23 de ani a fost implicată într-un accident în lanț. Un șofer băut a intrat în mașina ei și a proiectat-o într-un alt autoturism.
U-BT Cluj se apropie tot mai mult de startul pregătirilor pentru sezonul 2026-2027, iar lotul pregătit de Mihai Silvășan începe să prindă contur. Clubul clujean a anunțat continuarea colaborării cu doi dintre tinerii jucători ai echipei, în timp ce un alt
Circulația rutieră va fi restricționată joi, 13 august 2026, în centrul municipiului Cluj-Napoca, cu ocazia ceremoniei organizate pentru aniversarea a 110 ani de la înființarea Comandamentului Armatei a IV-a (de Nord)
Cel mai mare proiect imobiliar mixt din România se construiește la Cluj-Napoca: Rivus, cu 120.000 de metri pătrați, depășește tot ce se pregătește în București sau Iași. Tot în oraș a fost livrată prima fază a ansamblului Urbano Shopping & Living