Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a înregistrat în al doilea trimestru din 2025 cel mai ridicat nivel de rezultate de până acum în ceea ce privește verificările efectuate la persoanele fizice cu averi mari
Într-o perioadă în care Guvernul discută despre tăieri bugetare, unele persoane din administrația locală continuă să încaseze salarii și pensii impresionante, atrag atenția surse din cadrul Consiliului Local.
Locuitorii din cartierul Gheorgheni sunt îngrijorați după ce mai mulți dintre ei au semnalat probleme serioase cu podelele apartamentelor de la parter. Un locatar de pe strada Scărișoara nr 8 povestește că podeaua apartamentului său
Luna septembrie 2025 vine cu energii astrale speciale, care schimbă direcția multor destine. Planetele majore, aflate în tranzite puternice, influențează atât zona financiară, cât și cea personală și profesională
Astrologia ne arată mereu momente de cumpănă și momente de strălucire. În următorii cinci ani, două zodii vor fi cu adevărat privilegiate: parcă Dumnezeu le-a pus mâna pe creștet și le-a binecuvântat cu protecție, prosperitate și bucurie.
Alin Tișe, manifest pentru demnitatea antreprenorului. Președintele CJ Cluj spune adevărul verde-n față: „Ei trebuie respectați, sprijiniți și încurajați”
Cu o zi înainte de a urca pe scena festivalului Untold, Post Malone a decis să exploreze centrul orașului Cluj-Napoca. Artistul american, cap de afiș la ediția din acest an, a renunțat la orice pretenții de vedetă și a fost văzut plimbându-se printre loca
Un mesaj misterios și plin de semnificații este trimis din partea astrelor pentru anumite zodii. Pentru cei care vor ști să îl înțeleagă și să îl aplice cu înțelepciune, perioada care se apropie va aduce oportunități financiare extraordinare
Diana Șoșoacă susține că ar fi rudă cu Celebra Martha Bibescu, una dintre cele mai frumoase femei din România interbelică
Nicușor Dan, cheltuieli de peste 60 de milioane de lei în campania prezidențială. Cine sunt principalii donatori
În România, termenul „bugetar” se referă la angajații plătiți direct din bugetul de stat – magistrați, funcționari publici, parlamentari, profesori sau medici.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, celebrată pe 29 iunie, nu este doar un reper important pentru lumea creștină, ci și o poartă energetică puternică pentru cei care sunt deschiși harului divin
Daniel David, ministrul Educației, a fost inclus în topul celor mai bogați miniștri din Executivul condus de Ilie Bolojan. Averile miniștrilor variază de la averi impresionante la politicieni cu datorii imense.
CEDO a decis că este legală procedura prin care Agenția Națională de Integritate și instanțele de judecată au decis confiscarea a 57.000 de euro de la fostul șef al IPJ Cluj, chestorul în rezervă Ioan Păcurar.
Jurnalist și scriitorul român Valeriu Nicolae se revoltă văzând cât de bine o duce Ștefaniei Ferencz, cunoscută drept „protejata lui Boc”
După primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea, a venit rândul ca și viceprimarul Olah Emese să-și depună declarația de avere în termenul legal.
Trei judecători ai CCR vor fi înlocuiți în următoarea perioadă, imediat după expirarea mandatelor. Cristi Danileț ar fi pe listă.
După sărbătoarea Rusaliilor, energiile subtile ale Universului își schimbă vibrația. Runele — simboluri sacre din tradițiile nordice — își reînnoiesc forța, acționând ca un limbaj al destinului.
După sărbătoarea Rusaliilor, o energie astrală nouă coboară peste zodiac. Este o perioadă în care universul favorizează creșterea materială, reușitele profesionale și consolidarea stabilității financiare. Trei zodii se află în centrul acestui vârtej pozit
V-ați întrebat vreodată ce salarii au polițiștii locali din Cluj-Napoca și ce averi au reușit să strângă? Vă spunem noi
Viceprimarul Dan Tarcea și-a depus declarația de avere mai devreme cu două săptămâni față de termenul limită.
O mașină cum rar se vede în Cluj– un Apocalypse Hellfire cu șase roți – a fost surprinsă parcată pe un loc marcat cu „X”, semn clar că oprirea este interzisă. Vehiculul, evaluat la sute de mii de dolari, este o prezență greu de ignorat prin dimensiuni, zg
Jurnalistul și analistul politic Cristian Tudor Popescu (CTP) lansează un atac dur la adresa Curții Constituționale a României, după decizia recentă privind caracterul confidențial al declarațiilor de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici.
Fostul judecător clujean Cristi Danileț a comentat decizia CCR privind declarațiile de avere și a catalogat-o drept o lovitură puternică dată luptei pentru integritatea funcționarilor, magistraților și demnitarilor.
Nicușor Dan, tranșant după decizia CCR: „Lovitură gravă dată transparenței în statul român!”
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțional un articol esențial din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
Primarul Clujului, Emil Boc, a publicat mai devreme decât termenul legal (15 iunie) declarația sa de avere pentru anul fiscal 2024, oferind o imagine detaliată a veniturilor, proprietăților și conturilor bancare ale celui care conduce unul dintre cele mai
Universul nu oferă prea des astfel de momente rare, în care toată energia financiară a cosmosului se revarsă asupra unui singur semn zodiacal. În prima jumătate a anului 2025, până pe 18 iulie, când Mercur își începe dansul retrograd în Leu
Într-o perioadă în care energiile cosmice pulsează cu o forță neobișnuită, Universul alege să răsplătească efortul, răbdarea și destinul favorabil al anumitor zodii. Sub influența unor tranzite astrale extrem de puternice, două semne zodiacale primesc acu
Vara 2025 vine cu o energie astrală rară, care aduce oportunități uriașe de schimbare, abundență și succes pentru unii nativi, dar și lecții de maturizare pentru alții. Cu o combinație unică între Jupiter în tranzit prin Gemeni