Moștenitoare de castel sau o poveste bine regizată? Un broker imobiliar a fost păcălit, iar procurorii anchetează o înșelăciune uriașă

O poveste care pare desprinsă dintr-un film de ficțiune a ajuns pe masa procurorilor din Alba. O femeie care ar fi pretins că este descendenta unei familii nobiliare din Ungaria, posesoare a unei averi impresionante, a fost plasată sub control judiciar, fiind acuzată că, împreună cu un alt bărbat, a indus în eroare un broker imobiliar și l-a convins să le transfere sume importante de bani și chiar dreptul de proprietate asupra unei case, conform Digi24.

Averi fabuloase, castele și investiții de milioane de euro

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ancheta scoate la iveală un scenariu elaborat, construit în jurul unor calități și bunuri pretins impresionante. Femeia ar fi susținut că provine dintr-o familie nobiliară din Ungaria și că deține o avere considerabilă, care ar include nu mai puțin de cinci castele, afaceri în domeniul petrolier și comerț cu cereale.

Mai mult, inculpații ar fi promis o investiție de 12,5 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial ce urma să fie construit în municipiul Alba Iulia, proiect în cadrul căruia brokerul imobiliar urma să aibă un rol-cheie.

Broker imobiliar păcălit cu promisiuni de succes

În perioada 2023-2025, prin aceste afirmații considerate mincinoase de anchetatori, cei doi ar fi determinat persoana vătămată să le achite suma de 51.000 de euro și să le transfere dreptul de proprietate asupra unui imobil, o casă de locuit, sub forma unui „comision de performanță” de 2% din valoarea finanțării promise.

În schimb, brokerului i s-ar fi promis nu doar implicarea în tranzacționarea apartamentelor din viitorul complex, ci și majorarea comisionului de intermediere după finalizarea proiectului.

Măsuri asigurătorii și control judiciar

Procurorul de caz a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 200.000 de euro, valoarea estimată a prejudiciului. Acestea vizează conturile bancare ale inculpaților, dar și un imobil aflat în proprietatea unei societăți comerciale implicate în dosar, despre care anchetatorii susțin că ar fi fost obținut tot prin inducerea în eroare a victimei.

Femeia, aflată în stare de recidivă postexecutorie, a fost reținută inițial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au avertizat-o că nerespectarea obligațiilor impuse poate duce la măsuri mai severe, inclusiv arest la domiciliu sau arest preventiv.

Comentarii Facebook