Incendiu violent în comuna Florești, pe strada Tudor Vladimirescu. Flăcările s-au extins la două case și un grajd, iar pompierii intervin în acest moment cu patru autospeciale de stingere și o autoplatformă de lucru la înălțime
Cele șapte persoane care au atacat, la începutul lunii, o ambulanță din Cluj rămân în arest cel puțin până la data de 10 septembrie
Deputatul clujean Remus Lăpușan lansează un atac dur la adresa modului în care sunt luate deciziile importante pentru România, criticând în special proiectul Legii salarizării, măsurile economice și politica energetică.
Javonte Smart este noul jucător al U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, campioana României reușind să-și completeze lotul pentru sezonul 2026-2027 cu un baschetbalist care are în CV experiențe în NBA, Euroligă, G-League și campionatul canadian. Transferul am
Emil Boc intră în conflict deschis cu decizia CCR care validează „amendamentul Fritz”. Primarul Clujului, doctor în drept și fost premier, avertizează că România a deschis ușa unei spirale periculoase
Cristiano Bergodi a vorbit despre situația lotului Universității Cluj înaintea meciului cu UTA Arad și a transmis un mesaj clar conducerii: echipa mai are nevoie de întăriri, în special în centrul defensivei. Antrenorul italian consideră că plecarea lui A
Alin Tișe, atac dur la adresa Guvernului după evaluarea Fitch: „Imbecilitatea politică. Atât au știut, atât au putut!”
O nouă campanie lansată de Declic atrage atenția asupra unei probleme care poate afecta grav mediul educațional: violența îndreptată împotriva profesorilor și a personalului din educație. Inițiatorii cer autorităților să introducă măsuri mai clare pentru
Război pe bani între Cluj și Bihor! Alin Tișe îl atacă pe Bolojan: „Mă lupt pentru clujeni și pentru copiii noștri”
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, în urma unei ședințe, să ceară aplicației TikTok eliminarea a 90 de clipuri video referitoare la „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”
Incendiu de proporții azi-noapte în Hașdeu, Cluj-Napoca. O pensiune a luat foc, iar flăcările s-au extins la două clădiri învecinate.
Detalii oficiale despre atacul asupra Ambulanței din Cluj. Autospeciala a fost blocată cu mașinile și atacată cu topoare, bâte și lopeți.
Sebastian Lăpuște, fiul cel mic al lui Flavius Lăpuște, a reușit o performanță cu adevărat remaracabilă în baschetul european
Un echipaj al Ambulanței Cluj a fost atacat în timpul unei misiuni la Recea-Cristur. Autosanitara a fost blocată și vandalizată, iar șoferul a fost operat
Declarații incendiare ale lui Traian Băsescu: „Au închis termocentralele fără să construiască altele. România plătește acum prețul”
Deputatul clujean Remus Lăpușan îl atacă pe Ilie Bolojan: „Două întâlniri, zero transparență. Un singur beneficiar: Bolojan!”
La mai bine de două săptămâni de la atacul cibernetic care a paralizat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Guvernul anunță că procesul de reconstrucție a infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în
Șeful DSU, Raed Arafat, i-a dat o replică dură fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, după ce acesta a făcut o declarație publică în care spunea că „îi salutăm și să le mulțumim și celor de la SMURD, dar profesioniștii sunt în zona ambulanței”
Blocajul de la ANCPO, acriv din 14, iulia, ține pe loc tranzacțiile imobiliare din țară dar și din Cluj-Napoca. Agenții imobiliari avertizează că fără extrsa de carte funciară notarii nu pot autentifica actele de vânzare
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost ținta unui atac cibernetic de tip ransomware, miercuri, incident care a afectat mai multe stații de lucru și servere ale instituției. În urma atacului, autoritățile au activat măsuri de urgență pentru
Rogobete acuză Guvernul că a împărţit inegal cele peste 6.850 de posturi deblocate în spitale: Bihor a primit 131, deşi are mai puţini locuitori decât Clujul, care s-a ales doar cu 51. Fostul ministru cere explicaţii publice
Termenul pentru TVA redus de 9% la achiziția locuințelor se prelungește până pe 30 septembrie, după ce Senatul a adoptat proiectul propus de Ministerul Finanțelor. Măsura îi protejează pe cumpărătorii cu precontracte semnate până la 31 iulie 2025
Discursul susținut de fostul premier ungar Viktor Orbán la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad a provocat o reacție dură la Budapesta. Actualul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, l-a acuzat pe liderul Fidesz că încearcă să-și justifice pierdere
Românii care se pregătesc să cumpere o locuință primesc o veste importantă din Parlament. Senatul a aprobat prelungirea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru achiziția locuințelor până la 1 octombrie 2026, în locul majorării la 21%, care ar fi crescu
Doborârea celor trei drone care au pătruns în spațiul aerian al României în ultimele zile reprezintă un semnal important că sistemul de apărare funcționează, însă nu este momentul pentru autosuficiență. Acesta este avertismentul lansat de fostul președint
România riscă o criză a motorinei din cauza atacurilor din Marea Neagră care afectează fluxul de petrol prin conducta CPC și terminalul Novorossiisk. Președintele Asociației Energia Inteligentă avertizează că țara depinde de importuri
O dronă a fost doborâtă duminică de un F-16 al Forțelor Aeriene Române la 12 km NE de Sulina, în apele teritoriale ale țării. Nicușor Dan confirmă că drona doborâtă vineri este de tip Shahed, folosită de Rusia în războiul din Ucraina
O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite după ce o dubă a intrat în mulțime la parada Pride din Berlin. Poliția desfășoară o amplă operațiune pentru prinderea suspectului, care a abandonat vehiculul și a fugit.
Alexandru Chipciu a avut un discurs manifest, la finalul meciului Universitatea Cluj – Brann, din turul 2 preliminar al Conference League.
Sepsi OSK și FK Csikszereda sunt două dintre echipele care au pus probleme formaților din Cluj în ultimii ani în Superliga, dar acest lucru este posibil să nu se mai repete.