Programul de Revelion 2026 în Piața Unirii din Cluj-Napoca: Concerte, spectacol de drone și lumini vă așteaptă să deschideți șampania în noaptea dintre ani

Revelion 2026 la Cluj-Napoca: concerte, spectacol de drone și atmosferă de sărbătoare în Piața Unirii

Cluj-Napoca se pregătește să întâmpine Noul An 2026 cu un program special organizat de Primăria și Consiliul Local, care promite clujenilor și turiștilor o seară plină de muzică, lumină și voie bună.

Evenimentul din Piața Unirii va începe pe 31 decembrie la ora 22:00 cu concertul trupei vocale de pop-operă Anatholis, urmat de Hara la ora 23:00. La miezul nopții, un spectacol impresionant de drone și lumini va marca trecerea în Noul An, continuând apoi cu Score Band de la ora 00:15.

Primarul Emil Boc a transmis un mesaj clujenilor: „Sărbătorile sunt despre a fi împreună, iar cel mai frumos cadou rămâne timpul petrecut alături de cei dragi. Vă așteptăm să trăim această trecere în Noul An într-o atmosferă caldă, de sărbătoare”.

Evenimentul se va desfășura în cadrul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca, completat de instalațiile luminoase de pe străzile pietonale Iuliu Maniu și Universității. Pe 31 decembrie, clujenii și turiștii se mai pot bucura de roata panoramică și de bunătățile din căsuțele târgului: produse tradiționale, turtă dulce, cozonaci, ceai și vin fiert cu scorțișoară.

Târgul de Iarnă va continua pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” până pe 15 februarie 2026, cu patinoarul ca atracție principală.

revelion 2026 cluj.jpg


Comentarii Facebook