Un clujean susține că a fost bătut de interlopi în parcarea de la Mega Image, de pe strada Dorobanților.
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o femeie în vârstă de 29 ani, din Nepal , a plecat de la locația în care aceasta era angajată, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, în data de 19 noiembrie, însă nu s-a mai întors.
Clujenii care locuiesc în cartierul Plopilor au ajuns la limita răbdării și solicită Primăriei Cluj-Napoca să intervină și să rezolve problemele cauzate de un vecin, care provoacă probleme.
Consiliul Județean a demarat achiziția a nu mai puțin de 177 de echipamente și aparate medicale ultramoderne.
La nivel național, până astăzi, 25 noiembrie, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a anunțat că la Clinica Pediatrie 1, pe strada Moților, va fi deschisă o secție ATI pentru copiii care sunt diagnosticați cu COVID-19.
La nivel național, până astăzi, 25 noiembrie, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Potrivit autorităților, în total, până astăzi, 10.541 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 440.344 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Dosar penal la doar 18 ani! Ce au descoperit polițiști după ce au oprit un tânăr în trafic
O siluetă umană de 6 metri înălțime, care respiră, va fi expusă în Parcul Central din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Lights On.
Politiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, au desfășurat noi acțiuni pe principalele artere ale municipiului, în vederea prevenirii răspândirii virusului Covid-19 şi impunerea respectării noilor reglementări, dar şi pentru menţinerea unui cl
Polițiștii clujeni au desfășurat, în cursul zilei de marți, o serie de controale în trafic pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Noi razii la Cluj pentru a verifica respectarea măsurilor împotriva COVID-19. Câte amenzi s-au dat
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat, miercuri, că a fost semnată o plată externă de 12 milioane de euro către Comisia Europeană, reprezentând avansul pentru vaccinul anti-covid.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a primit, prin donație, o instalație de sterilizare cu abur, în valoare de aproape 400.000 lei.
Tunurile de zăpadă funcționează non-stop pe pârtia de la Mărișel, iar schiorii au început deja să viseze cu ochii deschiși la noul sezon de schi la Mărișel.
Rosal anunță că cea de-a unsprezecea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 28 noiembrie 2020 şi va fi organizată împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o femeie în vârstă de 28 ani, din comuna Viișoara, sat Viișoara, care a plecat de la domiciliu în data de 24 noiembrie, însă nu s-a mai întors.
Un incendiu, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc marți seară, pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca.
Un accident soldat cu rănirea mai multor persoane a avut loc, marți seară, în jurul orei 18.00, pe raza comunei Florești.
Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți după-amiaza, în jurul orei 17.00, pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor.
Un polițist clujean a a fost filmat în Piața Lucian Blaga, în timp ce se lupta cu un șofer care a pornit mașina și nu a vrut să oprească. În imagini, polițistul se vede cum a deschis portiera mașinii și încearcă să îl oprească pe șofer.
Cel mai important eveniment din Transilvania dedicat jurnaliștilor, Gala Presei Clujene, va putea fi urmărit online din întreaga lume, pentru prima dată în cei cinci ani de existență ai acestui eveniment de excelență pentru mass-media, singurul de gen din
Reprezentanții Consiliului Județean Cluj anunță că a fost semnat un acord de realizare a unui sistem de telegondolă care să lege Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Tureni.
Polițiștii din toată țara au aplicat , în cursul zilei de luni, aproaepe 7.000 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă.
La nivel național, până astăzi, 24 noiembrie, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La nivel național, până astăzi, 24 noiembrie, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Prof. dr. Ioan Pop a fost inclus în topul celor mai citați autori din literatura ştiinţifică din lume.