Miercuri 24 Aprilie

Șantiere noi pe 60 de kilometri de drumuri județene din Cluj. Care sunt zonele pe care se va lucra


Consiliul Județean Cluj a încheiat 11 noi contracte de lucrări de întreținere care vizează 11 sectoare de drum în lungime însumată de 59,824 kilometri, situate pe nouă drumuri județene.

Lucrările cuprinse în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2024 au scopul de a îmbunătăți condițiile de circulație, precum și de a oferi o siguranță rutieră sporită.

Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, dar și de așternere de covor asfaltic pe anumite sectoare, unde situația o impune. 

De asemenea, este prevăzută realizarea de accese la proprietăți, trotuare, șanțuri și rigole betonate în localitățile Someșu Rece, Aghireșu și Gârbău.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:  ”Până în acest moment am încheiat deja 30 de contracte de lucrări de întreținere. Acestea vizează, în total, 31 de sectoare, în lungime însumată de peste 260 de kilometri, situate pe nu mai puțin de 26 de drumuri județene. Asta, deoarece ne dorim ca drumurile din întreg județul să se prezinte în cele mai bune condiții de circulație”.

Contractele încheiate vizează următoarele drumuri județene: 

DJ 107N Someșu Rece;

DJ 161 Sărata – limită cu județul Sălaj, de la km 41+100 la km 49+050;

DJ 109B Cornești – Tiocu de Jos – Tiocu de Sus – Oșorhel, de la km 17+100 la km 29+830;

DJ 161B Călărași – Călărași Gară, de la km 39+377 la km 41+456;

DJ 108N Aghireșu, de la km 0+000 la km 2+000;

DJ 108C Gârbău, de la km 0+000 la km 3+300;

DJ 108C Aghireșu, de la km 10+000 la km 13+000;

DJ 108C Răchițele – Doda Pilii, de la km 53+529 la km 72+844;

DJ 763 Doda Pilii – Ic Ponor, de la km 35+375 la km 39+060;

DJ 150 Viișoara – Bolduț, de la km 8+000 la km 9+000;

DJ 109Z Coasta – Tăușeni, de la km 0+000 la km 4+765.

Reamintim faptul că, de la începutul acestui an, Consiliul Județean Cluj a încheiat alte 19 contracte de lucrări de întreținere care vizează 20 de sectoare de drum în lungime însumată de 200,765 de kilometri, situate pe 17 drumuri județene aflate în administrare.

Comentarii Facebook