Marius Șumudică a vorbit deschis despre viitorul său pe banca tehnică a CFR Cluj, după partida disputată împotriva Petrolului Ploiești. Antrenorul ardelenilor a transmis că intenționează să rămână la echipă cel puțin până în vara anului viitor, însă a sta
Vești importante pentru pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj! Două investiții majore, în valoare cumulată de peste 20 de milioane de lei, au fost prezentate marți, 27 octombrie 2026. Este vorba despre 12 porți automa
Doar o casă din patru are asigurarea obligatorie PAD, deși 68% dintre români spun că vor să-și protejeze locuința. Cei mai mulți știu că polița e obligatorie, dar doar jumătate știu că riscă amendă
ASF a publicat un ghid gratuit pentru instituțiile care organizează licitații publice și pentru firmele care participă la ele. Documentul explică pe exemple concrete cum se verifică polițele de garanție, ce se întâmplă când o poliță neconformă este accept
Tot mai mulți români sunt îngrijorați de efectele schimbărilor climatice asupra locuințelor, iar încrederea că propriile case sunt pregătite să facă față fenomenelor meteo extreme este în scădere. Potrivit unui studiu realizat de IRES la solicitarea Uniun
Doar 68% dintre români mai cred că locuința lor e pregătită pentru efectele schimbărilor climatice, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât anul trecut. Opt din zece leagă furtunile, caniculele și inundațiile de schimbările climatice
Un tânăr din județul Bistrița-Năsăud a rămas fără BMW-ul pe care îl conducea, după ce a fost prins de trei ori la volan fără permis de conducere, în mai puțin de un an.
Un clujean a pierdut marți toate actele Audi-ului A6 cumpărat acum două zile, după ce a plecat de pe strada Dunării cu folia uitată pe plafonul mașinii. Contractul, talonul, cartea mașinii și asigurarea au dispărut pe drumul spre aeroport
Vești importante pentru iubitorii de escaladă: aproximativ 60 de trasee din Peștera Ungurească, aflată în Cheile Turzii, au fost reechipate cu sisteme moderne de asigurare, după un proiect desfășurat pe parcursul a circa doi ani. Finalizarea lucrărilor va
Un moment extrem de periculos a fost surprins în traficul din Cluj. Un pieton a încercat să traverseze un drum intens circulat, cu patru benzi, strecurându-se printre mașinile aflate în mers
Doar 17% dintre români spun că și-ar putea repara casa din economii după un dezastru natural, arată un sondaj IRES pentru UNSAR. Aproape trei din zece ar avea nevoie de bani în plus, iar tot mai mulți s-ar baza pe ajutorul statului sau al primăriei
Serviciul de Ambulanță Județean Cluj caută doi medici specialiști în medicină de urgență pentru Stația Centrală din Cluj-Napoca. Posturile sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă
Asigurătorii au plătit aproximativ 2,3 milioane de lei în primele trei luni ale anului pentru pagube produse vecinilor din locuințe asigurate. Județul Cluj e printre zonele cu cele mai mari despăgubiri. Cea mai mare plată a ajuns la 57.000 de lei
Prima asigurare pentru acte de bullying făcute de copii este lansată în România. Polița oferă sprijin psihologic minorilor afectați.
Spitalul Municipal Gherla angajează îngrijitoare la Pediatrie, post pentru care ajunge școala generală, și tehnician radiolog. Vezi condițiile, actele necesare și termenele de înscriere
Mesaje false trimise în numele PADROM le cer proprietarilor să își „verifice” polița PAD printr-un link și să introducă CNP-ul sau datele bancare. Compania spune că nu a trimis mesajele și că sistemele sale nu au fost compromise
De la 1 ianuarie 2026 se aplică un nou Cod de deontologie medicală, adoptat de Colegiul Medicilor din România. Îi privește pe toți medicii din țară, iar Clujul e județul cu cea mai mare concentrare
Un băiat de 15 ani a fost oprit de polițiști pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca, iar trotineta lui electrică s-a dovedit a fi, tehnic, un moped. Adolescentul nu avea permis, iar vehiculul nu era înmatriculat
Pleci în vacanță, la muncă sau la studii în străinătate? Un document gratuit îți poate oferi acces la servicii medicale în Europa, însă nu te protejează de toate cheltuielile. Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) și asigurarea privată
Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să scoată din buzunar 2.430 de lei în 2026. Suma reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și oferă calitatea de asigurat pentru o perioadă
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a ajuns la aproximativ 2,5 milioane în iulie 2026, în creștere cu 9,39% față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau active aproximativ 2,3 milioane de polițe, potrivit datelor Poo
DNSC a publicat instrumentele prin care firmele și instituțiile din categoria entităților esențiale și importante își evaluează singure nivelul de maturitate al măsurilor de securitate cibernetică. Ordinul directorului DNSC nr. 1/2026 a apărut în Monitoru
Curtea de Apel Cluj a confiscat BMW-ul unui tânăr de 18 ani, prins de trei ori conducând fără permis. Judecătorii vorbesc despre „tinerii teribiliști”.
ADR suplimentează personalul de validare ROeID, după ce aproape 25.000 de cereri de identitate digitală au rămas blocate, pe fondul unui val de solicitări declanșat parțial de problemele de înrolare pe e-SănătateaMea
Mașina clujeanului atacată de urs pe Transfăgărășan era închiriată. Clientul avea asigurare suplimentară, iar autoturismul a scăpat cu pagube mici.
Doi șoferi au raportat un accident pe DN1C în noiembrie 2022 și au cerut despăgubiri de la asigurare. Procurorii spun că totul a fost regizat: și-ar fi distrus mașinile intenționat, iar avariile nu se potriveau cu ce scriseseră în constatarea amiabilă
Alertă în Cluj! Jandarmii ies în stradă în acest weekend: festivaluri, Turbo Fest și meciul U Cluj – Csikszereda, sub pază
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 6,4 milioane de lei într-o singură săptămână, după 1.580 de controale la angajatori din toată țara. Inspectorii au găsit 194 de oameni care munceau fără contract și au oprit din funcțiune cinci utilaje considerate pe
Pentru un credit ipotecar ai nevoie, în mod uzual, de două categorii principale de documente: actele solicitantului și actele imobilului. Dosarul începe cu actul de identitate și acordul pentru verificarea veniturilor la ANAF sau documentele care dovedesc
Polițiștii clujeni au testat sute de șoferi în prima zi a festivalului Untold, iar toate rezultatele au fost negative.