Spitalul Municipal Turda are două aparate noi care decontaminează aerul din sălile de operație. Aparatele funcționează și în timpul intervențiilor, cu medici și pacienți în sală. Reduc riscul de infecții și scurtează pauzele dintre operații
Vești importante pentru pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj! Două investiții majore, în valoare cumulată de peste 20 de milioane de lei, au fost prezentate marți, 27 octombrie 2026. Este vorba despre 12 porți automa
Consiliul Județean Cluj pregătește reabilitarea podului peste râul Someșul Mic din localitatea Mănăstirea, comuna Mica. Investiția este estimată la peste 7,6 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările sunt necesare din cauza degradărilor constatate în urma
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, anunță marea trezire în tabăra liberală! Politicianul a vorbit despre cum vede în viitorul PNL-ul și ce trebuie să facă cei din conducere pentru ca partidul să nu rămână în urmă.
Consiliul Județean Cluj a început lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161A, pe sectorul care leagă Apahida de Moriști și Cojocna. Intervențiile vizează un tronson cu o lungime de 21 de kilometri, iar lucrările sunt în plină d
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj despre viitorul Partidului Național Liberal, în contextul intrării formațiunii în opoziție. Acesta susține că există riscul ca PNL să se divizeze și face apel la unitate, echilibru și
Un centru multifuncțional destinat victimelor violenței domestice urmează să fie amenajat în Cluj-Napoca, pe strada Padin, printr-un proiect cu finanțare europeană.
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, cere Executivului condus de Luca Niculescu și PSD-ului să finanțeze Spitalul Monobloc de Copii din Cluj. El a precizat că acest spital nu trebuie fie victima războaielor politice. Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit!
Fosta platformă industrială Clujana ar putea primi o nouă funcționalitate, printr-o investiție de peste 158 de milioane de lei, care vizează transformarea unei clădiri într-un centru regional dedicat inovării, cercetării aplicate și transferului tehnologi
O alunecare de teren a izolat 15 case din satul Cerc, comuna Valea Ierii. Drumul a fost degajat, versantul stabilizat, iar circulația a fost reluată. Și școala din comună are gard nou, cu bani de la CJ Cluj
Consiliul Județean Cluj a aprobat planul de intervenție pentru sezonul de iarnă 2026-2027, care vizează întreținerea și deszăpezirea celor aproximativ 1.240 de kilometri de drumuri județene. Planul este valabil până la 30 aprilie 2027 și stabilește modul
O nouă rută aeriană va lega Cluj-Napoca de capitala Serbiei, iar pasagerii din Transilvania vor avea acces mai ușor și la destinații de pe alte continente. Din 31 mai 2027, compania Air Serbia va introduce zboruri directe între Cluj-Napoca și Belgrad, cu
Comuna Rîșca, din zona de munte a Clujului, primește o rețea nouă de apă după secetele tot mai lungi din ultimele veri. Lucrările au ajuns la 80% și vor aduce apă constantă pentru aproximativ 500 de oameni din Dealu Mare și Rîșca, plus școala și primăria
O veste importantă pentru pacienții din Turda și din localitățile învecinate! Spitalul Municipal Turda beneficiază de un nou sistem de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), achiziționat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj. Investiția
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa caută constructor pentru un nou pavilion administrativ, de aproape 4,5 milioane de lei. Personalul lucrează acum în spații închiriate, prea mici și degradate. Fostul grajd al spitalului va fi demolat pentru noua clăd
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a înregistrat pasagerul cu numărul 3 milioane în 2026, pentru al patrulea an consecutiv. Pragul a fost atins luni, 19 octombrie, cu 18 zile mai devreme față de anul trecut, potrivit reprezentanților a
Alin Tișe a lansat un atac dur la adresa conducerii PNL, pe fondul discuțiilor privind plecarea unor membri ai partidului din funcțiile politice.
Mesaj dramatic al lui Alin Tișe, în plină criză în PNL: „Vă rog un singur lucru: spuneți o rugăciune pentru mine!”
Două spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au fost premiate pentru activitatea medicală și investițiile realizate, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Elitelor Medicale.
Alin Tișe avertizează că PNL își poate provoca singur prăbușirea: „Confundăm orgoliul cu strategia și persoana cu partidul”
Primăria comunei Căpușu Mare a finalizat construcția unui pod nou peste Valea Păniceniului, în satul Păniceni. Investiția, în valoare totală de 330.000 de lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din fondul propriu de rezervă.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 105S, pe sectorul Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida - Pata - Boju. Intervențiile sunt în plină desfășurare și vizează un tronson cu o lungime de peste 7,5
Alin Tișe, anunț despre Spitalul Pediatric Monobloc: „Unul dintre cele mai importante proiecte medicale ale Clujului prinde contur!”
Consiliul Județean Cluj desfășoară lucrări de întreținere pe un tronson de patru kilometri al drumului județean DJ 109S, între Giula și Borșa. Intervențiile vizează repararea carosabilului, plombarea gropilor, refacerea unor trotuare și îndepărtarea veget
Două trasee montane noi în zona Beliș se inaugurează sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 9.00. Circuitul mare are 21 de kilometri și urcă pe Măgura Călățele, la 1.404 metri. Varianta scurtă trece pe la belvederea de pe Pipaș și pe malul Lacului Beliș
Liderul clujean a criticat persoanele pe care le consideră responsabile pentru menținerea țării într-o situație de blocaj timp de șase luni, susținând că acest lucru s-ar fi întâmplat pentru a rămâne la putere.
Vești importante pentru pacienții din Cluj și din întreaga regiune! Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca urmează să fie dotat cu două echipamente medicale de înaltă performanță: un aparat RMN și un computer tomograf (CT). Valoarea estimată a achi
Vești pentru șoferii care circulă spre Barajul Drăgan, dar și pentru turiștii care vor să descopere frumusețile Munților Apuseni! Consiliul Județean Cluj a început lucrările de întreținere pe drumul județean care face legătura cu județul Bihor. Intervenți
Alin Tișe este convins că noul guvern va trece de Parlament: „Prea mulți au prea mult de pierdut dacă acesta nu trece”
Vești bune pentru șoferii care circulă în zona Cătina – Valea Caldă! Consiliul Județean Cluj a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere pe drumul județean DJ 161E (DJ 109C) - Valea Caldă (DJ 161F). Intervențiile au vizat peste 2,5 kilometri de drum ș