Scandalul românilor din Germania ajunge la șeful Senatului! Mircea Abrudean „dă de pământ” cu lidera AfD și cere respect pentru diaspora

Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a reacționat în urma declarațiilor controversate făcute de Alice Weidel, lidera partidului german Alternativa pentru Germania (AfD), la adresa românilor care trăiesc și muncesc în Germania. Oficialul român a condamnat afirmațiile acesteia și a transmis că românii din diaspora trebuie să fie tratați cu respect și demnitate, indiferent de țara în care au ales să își construiască o viață.

Abrudean atrage atenția că aproape un milion de români locuiesc în Germania și contribuie la dezvoltarea economiei și a comunităților din care fac parte. În opinia sa, aceștia nu trebuie judecați în bloc pe baza unor acuzații sau prejudecăți, iar eventualele încălcări ale legii trebuie analizate individual, în funcție de fapte și dovezi.

Mircea Abrudean, mesaj ferm după declarațiile liderei AfD: „Românii merită respect și demnitate”

Șeful Senatului a transmis că susține fără echivoc drepturile românilor care trăiesc în afara granițelor țării și consideră că afirmațiile făcute de Alice Weidel reprezintă o lipsă de respect față de o comunitate numeroasă.

Acesta a subliniat că libera circulație, cooperarea și egalitatea în drepturi sunt principii fundamentale ale Uniunii Europene, iar naționalitatea unei persoane nu poate fi folosită drept motiv pentru discriminare. „În calitate de președinte al Senatului, susțin fără echivoc dreptul românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor de a fi respectați și tratați cu demnitate. Afirmațiile făcute de lidera AfD la adresa românilor care trăiesc în Germania sunt cel puțin condamnabile și reprezintă o lipsă de respect față de o comunitate de aproape un milion de oameni”, a transmis Mircea Abrudean.

Aproape un milion de români trăiesc în Germania! Abrudean spune că aceștia contribuie la economia țării

Președintele Senatului a amintit că românii stabiliți în Germania și-au construit acolo familii, cariere și comunități. Aceștia muncesc, își folosesc competențele profesionale și contribuie la bunăstarea societății germane. Mircea Abrudean consideră că prezența românilor nu poate fi redusă la statistici privind cheltuielile sociale și nici evaluată prin intermediul unor prejudecăți legate de naționalitate.

Oficialul a insistat că orice posibilă încălcare a legislației trebuie tratată individual, pe baza faptelor și a probelor, fără ca o întreagă comunitate să fie pusă sub aceeași etichetă. „Orice încălcare a legii trebuie tratată individual, pe baza faptelor și a probelor. Generalizările nu țin loc de argumente și nu pot justifica discriminarea. Aproape un milion de români și-au construit o viață în Germania. Ei fac parte din comunități, susțin economia și contribuie la bunăstarea societății în care trăiesc”, a mai transmis președintele Senatului.

„România trebuie să fie o voce fermă!” Ce le transmite Mircea Abrudean politicienilor europeni

În mesajul său, Mircea Abrudean a atras atenția și asupra responsabilității pe care o au politicienii atunci când fac declarații despre comunități întregi. Acesta consideră că apartenența națională nu ar trebui transformată într-un instrument de confruntare politică.

Totodată, șeful Senatului a subliniat că România trebuie să reacționeze atunci când cetățenii săi sunt vizați de astfel de declarații și să susțină respectarea drepturilor românilor din diaspora. „România este o țară ai cărei cetățeni contribuie, prin munca și competențele lor, la dezvoltarea unor economii europene puternice. Germania este unul dintre exemplele cele mai relevante. România trebuie să fie o voce fermă atunci când cetățenii săi sunt vizați de astfel de discursuri. Apartenența la Uniunea Europeană presupune drepturi egale pentru toți, indiferent de țara de origine”, a mai declarat Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI: Bolojan, reacție dură după atacul liderului extremei drepte din Germania la adresa românilor! „Românii care trăiesc în germania merită respect”

De unde a pornit controversa privind românii din Germania

Reacția președintelui Senatului vine după ce Alice Weidel, lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), a distribuit pe platforma X un documentar despre imigranții români din Germania și a susținut că aceștia „jefuiesc sistemul social” german. Politiciana a făcut referire la orașul Magdeburg și la o presupusă creștere a cheltuielilor asociate cetățenilor români, potrivit informațiilor prezentate de autorul materialului distribuit.

Declarațiile au provocat reacții din partea mai multor politicieni români, care au criticat generalizările la adresa comunității românești.

Comentarii Facebook