Laszlo Tokes isi da demisia din UDMR! Sustinerea exploatarii de la Rosia Montana e una dintre nemultumiri


Laszlo Tokes isi da demisia din UDMR, nemultumit de sustinerea a Uniunii fata de investitia de la Rosia Montana si participarea la guvernare numai de dragul puterii.

"Pentru mine a devenit o problema din ce in ce mai stanjenitoare sa raspund, pe holurile Parlamentului din Bruxelles, intrebarilor unor colegi ingrijorati care doresc sa afle acum, totusi, ce se intampla in Romania. Nu prea pot sa spun nici ca firma canadiana ne-a cumparat ministrii... Este o situatie inacceptabila nu doar pentru mine, ci si pentru intreaga noastra comunitate maghiara din Transilvania, rusinata de comportamentul unor deputati UDMR care depun toate eforturile pentru a zadarnici activitatea Agentiei Nationale de Integritate (ANI) de verificare a averilor demnitarilor sau pe cea a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie", mai spus Laszlo Tokes, intr-un comunicat de presa.

"Motivati de setea de putere, liderii UDMR au sacrificat universitatea noastra de stat maghiara, au preschimbat dezideratul autonomiei in posturi de directori si prefecti si sunt pregatiti sa dea, pe bani marunti, comorile naturale ale Ardealului. Fiind la guvernare de atata timp, poarta o buna parte din responsabilitate pentru falimentarea tarii, iar nota de plata au lasat-o in carca poporului: in loc de creare de locuri de munca am primit masuri de austeritate si doar un imprumut extern de peste 30 de miliarde de euro mentine Romania pe linia de plutire", a continuat europarlamentarul.

"Dupa ce a pus mana pe toate fondurile publice destinate comunitatii si apoi le-a distribuit aproape in exclusivitate pentru finantarea propriilor interese, in 2012 UDMR a ajuns sa puna arbitrar monopol partinic si pe sarbatorile noastre nationale, pe statuile noastre si pe locurile noastre simbolice. Am convingerea ca nu maghiarii din Transilvania exista datorita UDMR, ci fix invers: atat partidele noastre maghiare din Transilvania, cat si demnitarii lor alesi trebuie sa slujeasca intotdeauna intreaga comunitate", a mai precizat acesta.

Laszlo Tokes este fondatorul Uniunii Democrate Maghiare din Romania, iar in perioada 1990 - 2003 a fost presedintele de onoare al acesteia.

Comentarii Facebook