Atac dur al lui Băsescu la adresa Rusiei: ”Rusia este un partener al grupărilor teroriste”



Președinteșle Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa Rusiei. Acesta a declarat, marți, înaintea plecării la summit-ul de la Varșovia, că Rusia este ”un partener al grupărilor teroriste”.

"Voi participa la un summit in Varşovia alături de preşedinţii din Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia şi Polonia. Se vor discuta mai multe probleme. Sunt două subiecte: situaţia regională şi pregătirea summitului NATO care va avea loc în Marea Britanie, în 4-5 septembrie. Situaţia din regiune va fi dominată de problema ucraineană. Punctul nostru de vedere va fi cel exprimat ieri. Atâta timp cât Federaţia Rusă susţine grupările teroriste din Doneţk şi Lugansk este un partener al grupărilor teroriste. Ştiu că şi unora din România le displace desemnarea grupărilor din Doneţk şi Lugansk ca fiind grupări teroriste. dDr, atâta timp cât aceste grupări iau ostatici reprezentanţi OSCE, fac ziduri vii din populaţie în faţa instituţiilor pe care le ocupă, jefuiesc, ele nu pot fi decât grupări teroriste", a spus Băsescu, potrivit realitatea.net.

"Voi ridica şi problema Moldovei care va trebui să înfrunte sancţiuni prin interdicţiile de la importuri de către Federaţia Rusă pentru vinuri fructe, ceea ce constituia principalul motor de comerţ exterior în perioada de toamnă pentru Republica Moldova. Din acest punct de vedere vă pot spune că UE a dublat cotele în regim duty-free pe care Moldova le poate exporta pe piaţa UE. Însă, ele sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile de export ale Republicii Moldova. De aceea, probabil că în regiune, în principal România şi Polonia, ar trebui să găsească soluţii de depozitare a producţiei de fructe din această toamnă din Republica Moldova", a mai precizat Băsescu.

Șeful statului a subliniat faptul că politica Rusiei este un atac la securitatea regiunii.

"Ne interesează, ca urmare a evenimentelor din regiune, redefinirea relaţiei NATO-Federaţia Rusă. Nu putem să menţinem tipul de relaţie NATO-Fedrraţia Rusă ca şi până acum. Se dovedeşte că Federaţia Rusă are politici care periclitează securitatea statelor din regiune", a mai spus preşedintele.

"Ne-am dori ca summit-ul să constate progrese în procesul de diminuare a noilor ameninţări de securitate. Aici noi includem respectarea programului de dezvoltare şi operaţionalizare a capacităţilor anti-rachetă. În România, evoluţiile sunt conform programului", a mai declarat Băsescu.

Comentarii Facebook