Personalitate de nivel mondial vine în România, în luna septembrie. Care este evenimentul la care va participa


La eveniment sunt așteptați aproximativ 2.000 de participanți din România și din regiunea Europei de Sud‑Est, inclusiv din Bulgaria, Serbia, Croaţia, Albania şi Polonia 

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, va vizita România în luna septembrie 2025, cu ocazia celei de‑a doua ediții a Impact Bucharest, eveniment internațional dedicat afacerilor și tehnologiei 

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Michelle Obama va participa la o discuție moderată, în cadrul Impact Bucharest, programat între 17 și 18 septembrie la București 

Michelle Obama este cunoscută drept o personalitate globală, autoare de bestseller‑uri ca “Becoming” și “The Light We Carry”, producătoare de emisiuni și podcasturi apreciate, și speaker inspirațional ce atrage și motivează publicul din întreaga lume 

La eveniment, ea va povesti despre parcursul său personal și profesional, aducând o perspectivă relevantă pentru liderii din sectoarele afacerilor, tehnologiei și administrației 

Impact Bucharest, organizat pentru a doua oară în capitală, este considerat unul din cele mai ample evenimente de business și tehnologie din Sud‑Estul Europei, reunind experți, lideri de opinie, reprezentanți din sectorul public și mediatorii din mass‑media 

Comentarii Facebook