Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite și soția lui Barack Obama, va ajunge la București în noaptea asta, într-un zbor privat direct din Providence, SUA, cu un Gulfstream G550
La eveniment sunt așteptați aproximativ 2.000 de participanți din România și din regiunea Europei de Sud‑Est, inclusiv din Bulgaria, Serbia, Croaţia, Albania şi Polonia
Proima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, michelle Obama, a devenit vedetă pe internet, cu ajutprul unui videoclip în care promovează alimentația sănătoasă.
Pelicula ”Argo”, regizată de Ben Affleck, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, iar actorul Daniel Day Lewis a fost desemnat cel mai bun actor.
Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, le-a citit o poveste copiilor de la un spital din Washington, dar a fost protagonista unui moment amuzant ”regizat” de cainele familiei, Boo.
Google realizează încă din anul 2010 un top în care prezintă cele mai cautate femei de pe internet.
Jocurile Olimpice de vară de la Londra s-au deschis, vineri seară, cu o ceremonie a excentricităţii şi imaginarului ce a încântat, timp de peste trei ore, cei 80.000 de spectatori prezenţi în tribunele Stadionului Olimpic, dar şi telespectatorii
120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la un spectacol grandios ce a costat 27 de milioane de euro, show conceput de cineastul Danny Boyle, regizorul filmului "Vagabondul milionar", recompensat cu opt premii Oscar în 2009.
Sotia presedintelui SUA, Barack Obama, are trei maini potrivit publicatiei Chicago Tribune. Cuplul a fost fotografiat in timp ce cobora din avionul prezidential, in imagine aparand o mana in plus.
Sotia presedintelui Statelor Unite, Michelle Obama, isi va juca chiar propriul rol intr-un episod al serialului "iCarly".
Prima doamna a Americii, Michelle Obama, isi continua demonstratia de modestie si nu sfideaza in perioada de criza, purtand o rochie cat se poate de ieftina.
Rochia purtata de Kate Middleton la intalnirea cu Michelle Obama, care a atras laudele stilistilor, a fost produsa in Romania.
Informatia a fost confirmata de sotul cantaretei, Nick Cannon, care a spus ca primii care au aflat vestea au fost presedintele Barack Obama si prima doamna Michelle Obama.
Sambata, Statele Unite comemoreaza cele aproape 3.000 de victime ale atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.