Un echipaj al Ambulanței Cluj a fost atacat cu bâte, topoare și pietre la Recea-Cristur, iar șoferul autospecialei a fost rănit. Federația Națională Sindicală „Ambulanța” cere acum autorităților măsuri urgente de protecție și încadrarea activității în cat
România a pierdut peste 7.000 de locuitori într-o singură lună. În iunie 2026 s-au născut 11.792 de copii, dar au murit 19.039 de oameni, de 1,6 ori mai mulți. Peste 41% dintre decese au fost la persoane de 80 de ani și peste
O dronă care a intrat în Bulgaria dinspre România a explodat vineri dimineață, la aproximativ 100 de metri după granița dintre cele două țări, în apropierea fostului punct de control de frontieră
Debitul Dunării la intrarea în țară a atins un nou minim istoric, 1.400 mc/s, și rămâne blocat la această valoare până pe 12 august. Creșterea vine abia din 13 august, până la 1.450 mc/s
Transelectrica va putea limita consumul de energie al marilor consumatori industriali și poate opri exporturile de curent ale României, în caz de criză pe piața de energie. Guvernul a adoptat hotărârea
Avertisment de la Ilie Bolojan! Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa doar 4-5 zile dacă Dunărea continuă să scadă
Criza energetică amenință producția de medicamente din România: Fabricile cer statut de infrastructură critică
Ilie Bolojan a făcut apel către toți românii să fie atenți la nivelul de energie electrică utilizată în această perioadă, iar populația a răspuns la această solicitare.
Programul guvernamental de creșe ajunge săptămâna viitoare și la Cluj, alături de Hunedoara, Arad, Galați și Botoșani. Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că memorandumul pentru angajarea personalului va fi aprobat în maximum două săptămâni
Pompierii români luptă cu incendiile din Franța și Grecia! Misiuni dificile în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere, în ciuda faptului că acest lucru nu mai este obligatoriu.
Dunărea a coborât la 1.400 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric atins cu două zile mai devreme decât estimau hidrologii, sub recordul negativ din 2003. La Cernavodă se pregătește scufundarea a patru barje pentru a împinge apa spre centrala nucle
Caz șocant! O bătrână ar fi fost îngropată în curte, iar pensia i-ar fi fost încasată mai bine de un an
Schimbare importantă pentru toți românii! Vechiul buletin va deveni inutil după această dată
Inspectorii de muncă au descoperit 104 persoane care lucrau fără forme legale la o singură firmă de transport de călători. Controlul a avut loc pe 22 iulie, iar sancțiunile aplicate se ridică la un milion de lei
Pompierii români care au plecat în Grecia pentru a se lupta cu incendii de vegetație oferă imagini impresionante, fiind deosebit de implicați.
Anunțul lui Bolojan pentru milioane de șoferi: „Nu anticipăm probleme cu aprovizionarea cu combustibil”
Ilie Bolojan a transmis ieri că producătorul Ford și-a redus activitatea de producție pentru a mișora consumul de energie, dar a fost contrazis de șefii companiei.
Criza energetică este un pericol real pentru țara noastră, iar de astăzi încep primele măsuri cu adevărat îngrijorătoare.
Serviciul militar obligatoriu a fost extins la 11 luni în Danemarca, în cadrul unei reforme menite să întărească armata în contextul provocărilor de securitate actuale. Noile reguli se aplică și femeilor, iar numărul recruților va crește în următorii ani.
Eroii în uniformă, la datorie fără oprire! Peste 5.400 de intervenții și sute de incendii în doar 72 de ore
Canicula oprește TIR-urile! Restricții de circulație în trei județe aflate sub Cod Roșu
Momente de tensiune la frontiera României! MApN a detectat o țintă aeriană, iar autoritățile au emis alertă pentru populație
Ilie Bolojan, mesaj către români: „Traversăm o perioadă dificilă”. Ce măsuri ia Guvernul pentru criza energetică
Nicușor Dan, mesaj de încredere pentru români: „Țara se stabilizează financiar și va fi mai bine”
Declarații incendiare ale lui Traian Băsescu: „Au închis termocentralele fără să construiască altele. România plătește acum prețul”
Aproape 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră de ONJN într-o singură ședință a Comitetului de Supraveghere. Cifra se adaugă celor peste 1.180 de platforme blocate în actualul mandat al instituției
NATO continuă consolidarea Flancului Estic, iar România devine una dintre principalele baze ale noii misiuni de apărare aeriană a Alianței. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că șapte aeronave F-18M Hornet, trei elicoptere NH-90 și aproximativ
Schimbări importante pentru milioane de șoferi! Cum îți poți preschimba permisul și ce documente sunt necesare
După ziua liberă de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, mulți angajați sperau la un nou weekend prelungit. Totuși, în 2026, această sărbătoare cade într-o zi de sâmbătă, astfel că nu va aduce o zi liberă suplimentară pentru cei car