Miercuri 24 Aprilie

ATENȚIE de la cine luați bani! Cum a reușit un grup de escroci să pună în circulație peste 10,000 de euro FALȘI


Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate au depistat, joi, o grupare de infractori specializați în plasarea de monede false.

Astăzi, 6 februarie, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Satu Mare  și Maramureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei au pus în executare 4 mandate de aducere și au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Maramureș, într-un dosar ce vizează o grupare specializată în plasarea de monedă falsă”, informează IGPR.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 5 telefoane mobile.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele vizate ar fi introdus în România, din Italia, în august 2019, 10.000 de euro contrafăcuți, pe care i-ar fi plasat pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, prin achiziționarea de device-uri de pe un site online și pe care ulterior le-ar fi revândut.

Astfel, în urma audierii, față de cei trei bărbați, de 28, 29, respectiv 43 de ani, toți din municipiul Baia Mare, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Aceștia vor fi prezentați instanței, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Comentarii Facebook