437 de pui de găină confiscați au ajuns „măr al discordiei” între Poliție și ANAF: Marfa a fost vândută, iar instituțiile se judecă pentru 4.807 lei
O poveste desprinsă parcă dintr-un film de comedie se judecă în instanțele din Iași. Poliția și ANAF au ajuns să se lupte pentru 4.807 lei, bani proveniți din valorificarea a 437 de pui de găină. Păsările au fost confiscate în 2020 de la un comerciant ambulant, însă acesta a demonstrat ulterior în instanță că își desfășura activitatea legal. A primit dreptul la restituirea puilor sau, dacă aceștia nu mai existau, la plata contravalorii lor. Cum păsările fuseseră deja vândute, omul și-a primit banii. Acum, Poliția încearcă să recupereze suma de la stat.
Totul a început pe ulițele unui sat din Iași
Povestea începe în luna mai a anului 2020, în satul Mihail Kogălniceanu, comuna Țigănași. P.N., un comerciant ambulant, se afla în localitate pentru a vinde pui de găină vii. Avea asupra sa 437 de păsări, pe care le comercializa cu 11 lei bucata.
Polițiștii au intervenit și au considerat că bărbatul încălca regulile în vigoare la acel moment. Puii au fost confiscați, iar comerciantul a fost sancționat.
Numai că acesta nu a acceptat situația și a contestat procesul-verbal în instanță.
Comerciantul a mers la judecată și a venit cu toate actele
În fața judecătorilor, P.N. a încercat să demonstreze că nu făcea comerț ilegal. Iar documentele prezentate au fost esențiale. Bărbatul avea o întreprindere individuală autorizată, inclusiv pentru activități de comerț cu amănuntul în afara magazinelor, chioșcurilor și piețelor. Cu alte cuvinte, putea desfășura comerț ambulant.
În plus, în perioada respectivă erau în vigoare restricțiile și regulile speciale impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Comerciantul avea și în acest caz documentele necesare. Își completase regulamentar declarația pe proprie răspundere solicitată la acea vreme.
Dar lista actelor nu se oprea aici.
Avea certificat sanitar-veterinar și acte pentru transportul puilor
Comerciantul deținea certificatul de înregistrare sanitar-veterinară pentru mașina cu care transportase păsările. Avea și certificatul de sănătate necesar pentru comercializarea păsărilor vii, precum și un contract de distribuție.
Practic, în fața instanței, P.N. a prezentat documentele care arătau că activitatea sa era autorizată și că respectase condițiile impuse de legislație. Judecătorii au analizat situația și au ajuns la concluzia că sancțiunea aplicată nu se justifica.
Instanța a anulat amenda și a cerut restituirea celor 437 de pui
Magistrații Judecătoriei au decis anularea procesului-verbal de contravenție. Mai mult, instanța a dispus ca cele 437 de păsări să îi fie restituite comerciantului.
Problema era însă una cât se poate de concretă: puii nu mai puteau fi restituiți. Aceștia fuseseră deja predați unui agent economic specializat, care îi valorificase, iar banii obținuți fuseseră virați în beneficiul bugetului de stat.
În aceste condiții, instanța a stabilit că, dacă restituirea în natură nu mai era posibilă, comerciantul trebuia să primească contravaloarea păsărilor. Suma stabilită a fost de 4.807 lei.
Poliția a pierdut și apelul
Inspectoratul de Poliție Județean a încercat să schimbe soluția prin apel. Demersul nu a avut însă succes. Sentința Judecătoriei a rămas definitivă după judecarea apelului la Tribunal.
Pentru comerciant, situația era clară: urma să primească valoarea celor 437 de pui. Pentru Poliție, însă, începea o altă problemă.
Puii dispăruseră, iar Poliția a trebuit să plătească
Cum păsările fuseseră deja valorificate, restituirea lor era imposibilă. A urmat executarea hotărârii judecătorești. Potrivit informațiilor din dosar, pentru că plata nu a fost făcută la timp, s-a ajuns inclusiv la executare silită. În cele din urmă, IPJ a achitat 7.792 de lei.
Suma a fost formată din:
- 4.807 lei, reprezentând contravaloarea celor 437 de pui;
- 1.320 de lei, cheltuieli de judecată;
- 1.665 de lei, cheltuieli de executare.
Așadar, o confiscare care trebuia să aducă bani la bugetul de stat a ajuns să coste, în cele din urmă, Poliția aproape 8.000 de lei.
De ce s-a îndreptat Poliția împotriva ANAF
Aici apare partea poate cea mai neobișnuită a poveștii. Poliția a trebuit să îi plătească omului cei 4.807 lei, deși banii obținuți prin vânzarea puilor nu ajunseseră în conturile instituției. Suma provenită din valorificarea bunurilor confiscate intrase în circuitul bugetului de stat.
Prin urmare, IPJ a încercat să recupereze cei 4.807 lei și s-a adresat ANAF. Numai că Fiscul a respins cererea.
ANAF: „Banii pot fi restituiți persoanei de la care au fost luate bunurile”
În noiembrie 2023, Direcția Operativă de Valorificare a Bunurilor Confiscate a respins solicitarea Poliției. Explicația a fost că sumele rezultate din astfel de operațiuni pot fi restituite persoanei de la care au fost confiscate bunurile, nu unei instituții publice. Problema era însă că P.N. își primise deja banii. Comerciantul fusese despăgubit de Poliție în urma hotărârii definitive.
Astfel, instituțiile statului au ajuns într-o situație neobișnuită: comerciantul își recuperase banii, în timp ce Poliția încerca să recupereze de la stat suma pe care fusese obligată să o achite.
Poliția a dat ANAF în judecată
Pentru că nu a reușit să rezolve situația pe cale administrativă, IPJ a mers mai departe și a chemat ANAF în judecată. În fața Judecătoriei, reprezentanții ANAF și-au menținut poziția. Aceștia au susținut că banii puteau fi solicitați doar de comerciantul de la care fuseseră confiscate bunurile. În plus, Fiscul a ridicat o altă problemă: potrivit reprezentanților ANAF, Poliția s-ar fi adresat instituției greșite.
Nu ANAF ar fi trebuit chemat în instanță, ci Direcția Regională a Finanțelor Publice, reprezentată la nivel local prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice.
Judecătorii au respins acțiunea Poliției
Argumentele ANAF au fost acceptate de magistrații Judecătoriei. Instanța a constatat că ANAF nu avea calitatea procesuală necesară în respectivul dosar și, din acest motiv, a respins acțiunea formulată de Poliție.
Cu alte cuvinte, IPJ nu a reușit să recupereze, în primă instanță, cei 4.807 lei. Dar instituția nu s-a oprit aici. Inspectoratul de Poliție Județean a declarat apel împotriva deciziei. Dosarul a ajuns astfel pe rolul Tribunalului, unde urmează să fie analizate argumentele ambelor părți.
Miza procesului este reprezentată de suma de 4.807 lei, contravaloarea celor 437 de pui care au fost confiscați în 2020 și apoi valorificați.
0 Comentarii