Mobilizare pentru apărare în România! Rezerviștii sunt chemați la unitățile militare. Care este motivul


Un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului de pregătire a populației, economiei și teritoriului pentru apărare începe luni și se va desfășura timp de cinci zile.

Exercițiul „MOBEX NT-SV-BT-26” este organizat de Ministerul Apărării Naționale și are loc în perioada 14-18 septembrie, în județele Botoșani, Suceava și Neamț.

La activități participă rezerviști cu domiciliul în cele trei județe, o parte dintre aceștia urmând să se prezinte, pe durata unei zile, la unitățile militare în care sunt repartizați pentru a desfășura activități specifice de pregătire.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, exercițiul are ca obiectiv verificarea modului în care sunt pregătite resursele umane și materiale necesare în cazul unei situații care impune mobilizarea.

Mobilizare pentru apărare în România! Rezerviștii sunt chemați la unitățile militare. Care este motivul 

„MOBEX NT-SV-BT-26” este organizat de MApN în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Exercițiul nu se limitează însă la activitățile rezerviștilor. În județul Neamț, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va evalua și nivelul de pregătire al autorităților administrației publice locale, al instituțiilor publice și al operatorilor economici care au atribuții privind pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare.

Autoritățile precizează că astfel de exerciții urmăresc verificarea și îmbunătățirea capacității de reacție și a nivelului de pregătire în cazul unor situații care necesită mobilizarea resurselor.

Exercițiul se desfășoară până pe 18 septembrie.

Comentarii Facebook