Un europarlamentar cere socoteală pentru fondurile primite de Biserica Ortodoxă Română



Europarlamentarul Sebastian Bodu i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui Curții de COnturi, Nicolae Văcăroiu, în care solicită să se prezinte contribuabililor cât din impozitele lor au fost direcționate către Biserica Ortodoxă Română.

Scrisoarea a fpst redactată ca urmare a informațiilor transmise de mass-media, potrivit cărora în ultimii 23 de ani , sume foarte mari de bani au fost alocate de către stat către BOR, in special pentru construcția de biserici.

Stimate domnule Preşedinte,

În conformitate cu prevederile Constituţiei României, art. 140, care reglementează rolul şi atribuţiile Curţii de Conturi a României în exercitarea controlului asupra resurselor financiare ale statului şi sectorului public, precum şi în baza art. 1 alin. 1 și 3 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, vă rog sa examinați posibilitatea de a dispune un control asupra tuturor fondurilor publice, din bugetul central sau din bugetele locale, direcţionate către Biserica Ortodoxă Română (BOR) in ultimii 5 ani cel puțin.

Motivul pentru care vă adresez această scrisoare deschisă, în calitate de europarlamentar, este acela că, potrivit relatărilor mass-media, de-a lungul ultimilor 23 de ani, sume foarte mari de bani au fost alocate de către stat către BOR, in special pentru construcția de biserici, astfel încât, potrivit unor statistici, s-au construit peste 4000 de lăcașe de cult, în condițiile in care s-au construit, în aceeași perioadă, 0 școli, 0 grădinițe și 0 spitale publice.

Având în vedere prezenta situație economico-socială, consider că este nu doar de competenţa Curţii de Conturi, dar și de bunul simț să se prezinte contribuabililor cât din impozitele lor au fost direcționate către BOR, fără să luăm in calcul, desigur, salariile preoților, ca bugetari. Cred ca cetățenii sunt indreptățiți sa știe cât din impozitele pe care ei le plătesc se duc către BOR, așa cum știu cum se folosesc banii publici de catre guvern, ministere, agenții, primării și alți ordonatori de credite. Este o simplă chestiune de informare iar tot ce este in legătura cu banul public trebuie să fie o informație publică. In acest context Curtea de Conturi este singura in măsură sa facă un astfel de calcul care apoi să fie livrat publicului in serviciul căruia Curtea se află, sub forma informației comprehensibile și exhaustive. În ceea ce privește modul cum BOR a folosit acești bani, consider că, deși nu este instituție publică, atâta vreme cât este finanțată și din bani publici, biserica va trebui și ea să prezinte publicului informații cu privire la modul cum a folosit acești bani. Nu este o chestiune de ingerință în modul cum BOR își gestionează patrimoniul ci doar o simplă cerere de informate cu privire la valorea sumelor primite, pe de-o parte și a destinației lor, pe de cealaltă parte, normală într-un stat european modern.

După prezentarea acestei informații, in speranța ca veți da curs acestei inițiative care se încadrează perfect in obiectul de activitate al Curții de Conturi a României și, deci, nu văd a exista motive administrative pentru a fi refuzată, îmi rezerv dreptul de a o prezenta în plenul Parlamentului European”, a scris europarlamentarul în scrisoarea deschisă.

Comentarii Facebook