CSM a decis că OUG pe justiție să se aplice de acum încolo

 

Procurorii de la DNA, DIICOT şi de la parchetele importante rămân în funcţii, a decis secţia de procurori din CSM.

 

Ordonanţa privind legile justiţiei nu se aplică retroactiv, consideră membrii CSM din secția pentru procurori.

 

Secția pentru procurori în unanimitate a luat act de solicitările PÎCCJ. DNA, DIICOT și recomandă interpretarea dispozițiilor articolului 7 din OUG nr 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condițiilor de exercitare a funcțiilor în cadrul PÎCCJ, al DIICOT, al DNA, precum și în cadrul celorlalte parchete”, a anunțat vicepreședintele CSM, Codruț Olaru.

 

Prin OUG 92, care modifică Legile Justiției, se prevede că, pentru a activa în DNA, procurorii trebuie să susțină un concurs în față Secției de procurori din cadrul CSM. Acest lucru nu era prevăzut până acum, așa că niciunul dintre procurorii care activează la DNA nu a dat un astfel de examen.

 

Conform art.VII din ordonanţă, act normativ adoptat luni de Guvern şi publicat marţi în Monitorul Oficial, procurorii care, la data intrării în vigoare a OUG, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, ”rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Comentarii Facebook