Cristi Danileț, fost judecător clujean, a publicat o carte pentru copiii de 4-7 ani, prin care își dorește să le insufle acestora dorința de a respecta regulile de bună conviețuire din societate
Guvernul reduce coeficienții de salarizare propuși pentru magistrați. Un judecător de ICCJ cu peste 20 de ani vechime va avea un salariu de bază de 22.550 de lei, iar un judecător stagiar va porni cu 11.767 de lei
Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, a decis astăzi prelungirea delegării pentru două posturi de conducere din instanțele clujene
Universitatea Cluj continuă să își remodeleze lotul chiar înaintea debutului oficial al noului sezon. Cu doar câteva zile înaintea dublei cu Dinamo Kiev din preliminariile Europa League, vicecampioana României este pregătită să renunțe la încă cinci jucăt
Universitatea Cluj a anunțat o nouă mutare importantă pentru viitorul unuia dintre cei mai talentați jucători crescuți în propria academie. Portarul Iustin Chirilă, în vârstă de doar 20 de ani, va evolua în sezonul 2026/2027 sub formă de împrumut la FC Bi
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins azi definitiv procesul intentat de șeful USR și primar al Timișoarei împotriva deciziei ANI de a-l declara în conflict de interese
Consiliul Județean Cluj a aprobat repartizarea unei sume totale de 1.250.000 de lei pentru finanțarea proiectelor sportive din județ, banii urmând să ajungă la zeci de cluburi, asociații și organizații care desfășoară activități sportive în 2026. Potrivit
Deputata PSD Diana Tușa a prezentat o explicație detaliată privind modificarea articolului 374 din Codul penal, cunoscut în prezent sub denumirea de „pornografie infantilă”. Ea a subliniat că schimbarea legislativă nu este doar una de formă, ci una de fon
După confirmarea continuității lui Mihai Silvășan pe banca tehnică, U-BT Cluj-Napoca a dat startul perioadei de transferuri cu un anunț de rezonanță majoră: Bogdan Nicolescu, căpitanul echipei naționale a României, devine noul jucător al formației clujene
Cristi Danileț atacă dur CSM: „Nu eu am fost hărțuit, ci cei care m-au sancționat se plâng acum”
REPER solicită demisia președintei ICCJ, Lia Savonea, și a șefului CSM, Gheorghe-Liviu Odagiu, după controversata Hotărâre 1348, care nominalizează politicieni, jurnaliști și ONG-uri critice la adresa sistemului judiciar.
U-BT Cluj a anunțat oficial despărțirea de Trey Woodbury, unul dintre jucătorii care au contribuit la succesul echipei în sezonul 2025-2026. Baschetbalistul american, venit vara trecută de la ARIS Salonic, părăsește Clujul după un singur sezon în care a b
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj de felicitare după performanța reușită de U-BT Cluj-Napoca, care a câștigat cel de-al șaselea titlu consecutiv de campioană a României la baschet masculin. Într-un mesaj public, edilul a sub
U-BT Cluj-Napoca continuă să domine baschetul românesc. Echipa antrenată de Mihai Silvășan a cucerit miercuri seară cel de-al șaselea titlu consecutiv de campioană a României, după ce a învins-o pe CSM Oradea cu scorul de 74-72 în meciul patru al finalei
U-BT Cluj este la un singur succes de cucerirea celui de-al șaselea titlu consecutiv de campioană a României. Formația pregătită de Mihai Silvășan conduce cu 2-1 la general în finala Ligii Naționale de baschet masculin
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost scena unui nou spectacol baschetbalistic oferit de U-Banca Transilvania. Echipa pregătită de Mihai Silvășan a dominat categoric primul meci disputat acasă în finala Ligii Naționale și a învins-o pe marea rivală CSM
Ziua Copilului, sărbătorită în forță la Cluj-Napoca. Parcuri, străzi și săli de sport se transformă în locuri de joacă
Atmosferă specială înaintea unuia dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului din baschetul românesc. U-BT Cluj-Napoca pregătește o surpriză pentru cei mai tineri suporteri înaintea meciului 3 al finalei Ligii Naționale împotriva rivalei CSM Oradea, p
Baschetul românesc se pregătește din nou pentru un meci greu. Două orașe, două galerii impresionante și două dintre cele mai puternice echipe din ultimul deceniu se întâlnesc încă o dată într-o finală care promite spectacol total. U-BT Cluj începe lupta p
Atmosferă electrizantă la BTarena, unde U-BT Cluj-Napoca a oferit o nouă demonstrație de forță și a închis semifinala Ligii Naționale după o victorie categorică, scor 103-83, împotriva celor de la SCMU Craiova. Succesul îi trimite pe clujeni într-o nouă f
Semifinala Ligii Naționale dintre U BT Cluj și SCMU Craiova a început perfect pentru campioana României
Echipa feminină a Universitatea Cluj confirmă un sezon aproape perfect și își asigură matematic promovarea în Liga a 2-a, cu trei etape înainte de finalul campionatului. „Studentele” pregătite de Cristi Dulca au bifat un nou succes categoric, 5-0 în fața
Fotbalul clujean este în doliu după dispariția uneia dintre figurile emblematice ale „Șepcilor roșii”. Ioan Ciocan, fost fundaș de bază al Universitatea Cluj, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă o carieră solidă și o amprentă profun
După luni întregi în care a fost concentrată pe competițiile europene, U-BT Cluj revine în forță. Campioana en-titre își începe parcursul în play-off-ul Ligii Naționale direct din sferturile de finală, unde o va întâlni pe CSU Sibiu. Meci încins la Sib
Pe baza pozițiilor din clasamentul final al sezonului regulat s-au stabilit partidele din prima fază e play-off-ului.
Tudor Chirilă îl atacă dur pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că a trădat așteptările alegătorilor și valorile promovate în campanie, prin numirile recente la șefia Parchetelor. „Ați devenit primul pesedist al țării”, spune artistul.
Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut primul pas pentru a da în judecată Guvernul, după amânarea plății restanțelor salariale către magistrați. ICCJ acuză Executivul de refuz nejustificat și cere alocarea integrală a fondurilor prevăzute pentru 2026
CFR Cluj a învins-o cu 2-1 pe Petrolul Ploiești și a ajuns la nouă victorii consecutive în SuperLiga, sub comanda lui Daniel Pancu. Această performanță nu mai fusese reușită în campionatul României de cinci sezoane
U-BT deschide Top 8 Liga Adriatică acasă, contra Stelei Roșii Belgrad, una dintre cele mai titrate formații din baschetul european și prezență constantă în Euroligă. Meciul se joacă duminică, 8 martie, de la ora 19:00, în BTarena din Cluj-Napoca
Atmosferă de mare meci la BTarena! U‑BT Cluj‑Napoca revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai așteptate dueluri ale sezonului. Duminică, 8 martie, de la ora 19:00, „alb-negrii” vor înfrunta una dintre cele mai puternice echipe din ba