Alimentele pe care le consumi în fiecare zi provoacă aceleași efecte ca și drogurile


Potrivit unui nou studiu, realizat de cercetătorii americani, carbohidrații rafinați pot declanșa pofe asemănătoare cu cele ale dependenților de droguri, indicând nivelul ridicat de zahăr din sânge datorat consumului de carbohidrați intens procesați.

Studiul a fost realizat pe un eşantion restrâns şi a monitorizat doar bărbaţi supraponderali sau obezi, însă specialiştii spun că dacă aceste rezultate se vor observa şi în studii mai mari, ei le vor recomanda celor care vor să slăbească să evite carbohidraţii rafinaţi, renunţând astfel nu numai la un număr de calorii ci şi la poftele puternice pe care le induc aceştia.

Carbohidraţii rafinaţi par să aibă capacitatea de a produce pofte chiar şi la multe ore după consumarea lor. Limitarea consumului de astfel de alimente i-ar putea ajuta pe oamenii supraponderali să nu mai mănânce mai mult decât au nevoie”, a declarat coautorul studiului, David Ludwig, de la New Balance Foundation Obesity Prevention Center in Boston.

Christopher Gardner, specialist în studierea nutriţiei, de la Universitatea Stanford, susţine că atât acest studiu, cât şi altele de acest gen ar putea avea implicaţii asupra modului în care aceste alimente ar trebui reglementate. Potrivit lui, dacă se va putea demonstra că alimentele care dau dependenţă îngreunează capacitatea individului de a-şi regla aportul, atunci adoptarea unei legislaţii potrivite i-ar putea ajuta pe oameni să aleagă alimentele mai sănătoase.

De obicei, corpul descompune carbohidraţii în glucoză. Carbohidraţii din legume şi din cerealele integrale se descompun mai greu, ridicând nivelul de glucoză treptat. În schimb, carbohidraţii rafinaţi, precum făina albă, zahărul sau siropul de fructoză din porumb, produc creşteri bruşte a nivelului de glucoză.

Cercetările au sugerat că aceşti carbohidraţi rafinaţi sunt asociaţi cu sentimentele de plăcere, însă studiile în cauză au comparat alimente foarte diferite precum broccoli versus prăjitură cu brânză. Din acest motiv, nu s-a putut spune clar dacă tocmai carbohidraţii au fost vinovaţi pentru pofte sau alte componente din alimente.

Mai multe detalii pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook