Actorul de televiziune american Andy Griffith a murit

 

Actorul american Andy Griffith, celebru pentru rolul şerifului din sitcomul "The Andy Griffith Show" din anii 1960, a murit marţi, la vârsta de 86 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă emis de familia actorului, Andy Griffith a murit marţi dimineaţă, în reşedinţa sa din oraşul Manteo, din statul Carolina de Nord, informează bbc.co.uk.

Actorul a primit Medalia Prezidenţială pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie civilă americană, în 2005.

Preşedintele Barack Obama s-a declarat, alături de soţia sa, Michelle, întristat de moartea actorului.

"Un actor cu un talent extraordinar, Andy a fost iubit de multe generaţii de fani şi respectat de mulţi actori care i-au călcat pe urme", a spus preşedintele american într-un comunicat de presă.


Artistul american a fost nominalizat la premiul Tony în 1956 şi a câştigat un premiu Grammy pentru un album de cântece gospel pe care l-a lansat în 1996.


În 1992, Andy Griffith a fost inclus în Academy of Television Arts Hall of Fame.

 

Foto: Mediafax

Comentarii Facebook