Semnal de alarmă de la BNR! Datoria României a explodat și a depășit 1.200 de miliarde de lei


Datoria publică a României a crescut accelerat în ultimii ani și a depășit pragul de 1.200 de miliarde de lei, potrivit datelor analizate de Banca Națională a României. Comparativ cu anul 2019, nivelul datoriei s-a triplat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung.

Potrivit celor mai recente date, datoria administrației publice a ajuns la peste 1.132 de miliarde de lei încă din primele luni ale anului 2026, reprezentând aproximativ 59,3% din Produsul Intern Brut. Creșterea a fost alimentată în principal de împrumuturile contractate pe termen mediu și lung. 

Semnal de alarmă de la BNR! Datoria României a explodat și a depășit 1.200 de miliarde de lei

În paralel, datoria externă totală a României a continuat să urce, ajungând la 231,5 miliarde de euro după primul trimestru al anului 2026, cu peste 3 miliarde de euro mai mult decât la finalul anului trecut. BNR arată că aproape 79% din această datorie este reprezentată de împrumuturi pe termen lung.

Specialiștii atrag atenția că nivelul ridicat al datoriei obligă statul să plătească anual sume uriașe pentru dobânzi și refinanțări. Numai în 2026, scadențele și obligațiile de plată ale statului se ridică la zeci de miliarde de euro, ceea ce pune presiune pe bugetul public.

Comentarii Facebook