Alerta pentru companii! Insolvențe în creștere, întârzieri la plată și presiuni pe lichiditate: Cum te protejezi când partenerii nu mai plătesc

Companiile, prinse între insolvențe și întârzieri la plată: de ce asigurarea de credit devine tot mai importantă

Presiunile asupra lichidității s-au intensificat, iar companiile nu-și mai permit să reacționeze după ce problema apare. Asta arată o analiză recentă realizată de Aon România, specializată în managementul riscurilor, potrivit agerpres.

România operează acum într-un mediu de afaceri complet diferit față de acum două decenii. Dacă înainte riscurile erau predominant locale și relativ previzibile, azi o companie este expusă simultan la factori economici, geopolitici, comerciali și tehnologici. Efectele se propagă rapid între companii, industrii și piețe.

Inflația persistentă, creșterea numărului de insolvențe, volatilitatea deciziilor de credit și întârzierile la plată creează un ecosistem fragil, în care o problemă la un capăt al lanțului poate afecta rapid toți ceilalți parteneri.

Una dintre consecințele directe este presiunea pe fluxurile de numerar. Companiile care nu sunt plătite la timp sunt obligate să finanțeze indirect lanțurile comerciale, cu riscul de a intra ele însele în dificultate. La nivel european, valoarea tranzacțiilor expuse riscului de neplată depășește 3,2 trilioane de euro.

„În ultimii 20 de ani, mediul de afaceri din România a trecut prin transformări profunde, de la integrarea în economia europeană și criza financiară globală, până la pandemie, volatilitate geopolitică și accelerarea digitalizării. Astăzi, reziliența nu mai înseamnă doar protecție împotriva riscurilor, ci capacitatea de a lua decizii informate și de a transforma incertitudinea într-un avantaj competitiv", a declarat Eugen Anicescu, CEO Aon România.

Agribusiness-ul și exportatorii, printre cei mai expuși

Asigurarea de credit comercial, o soluție prin care companiile se protejează împotriva riscului ca partenerii să nu plătească, a înregistrat o creștere accelerată în ultimii cinci ani, cu perioade în care ritmul a depășit 200%.

Agribusiness-ul este unul dintre sectoarele cu cel mai mare interes pentru aceste produse, pe fondul schimbărilor legislative, al secetelor severe și al impactului acestora asupra fluxurilor comerciale. Companiile orientate spre export sunt și ele în prima linie, riscurile externe fiind mai greu de controlat.

Frecvența incidentelor de neplată a crescut, în special în industriile expuse la volatilitate și presiuni pe lichiditate. Chiar dacă nivelul daunalității revine treptat la valorile de dinaintea pandemiei, severitatea cazurilor și dificultatea de a le anticipa rămân provocări reale.

Cele mai frecvente greșeli ale companiilor

Specialiștii Aon identifică trei vulnerabilități recurente în rândul companiilor românești: supraexpunerea la un număr redus de parteneri comerciali, lipsa unor surse alternative de informații și reacția întârziată la primele semnale de deteriorare financiară.

„Observăm că multe companii continuă să se confrunte cu aceleași vulnerabilități. Într-un context volatil, informația devine principalul avantaj competitiv, iar colaborarea dintre companii, consultanți și asigurători este esențială pentru gestionarea corectă a expunerilor comerciale", a explicat Elena Nuță, Trade Credit Leader, Aon România.

Cel mai recent studiu global al Aon arată că organizațiile operează sub influența a patru megatendințe: tehnologia, comerțul, clima și forța de muncă. Deși conștientizarea riscurilor a crescut, transpunerea lor în decizii concrete rămâne limitată.

Doar 14% dintre organizații își cuantifică expunerea la principalele riscuri, iar numai 19% folosesc analize pentru evaluarea programelor de asigurare. Experții recomandă trecerea de la abordări reactive la strategii bazate pe date, analiză predictivă și planificare integrată — singura cale de a transforma vulnerabilitatea în reziliență.

Comentarii Facebook