Aproximativ 5.000.000 de români ar urma să plătească facturi mult mai la energie şi gaze naturale după expirarea plafonării preţurilor.
Cifrele nu mint: Interesul cumpărătorilor pentru locuinţele noi a explodat în orașele mari din țară, inclusiv la Cluj.
Deși cea mai dificilă lucrare de pe Autostrada Transilvania, lotul care include Tunelul Meseș, Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu o valoare record pentru România de 7,4 miliarde de lei, nu are încă un constructor desemnat, CNAIR crede că vom circula
Ofertă slabă, cerere uriaşă, chirii mari, case la prețuri exorbitante. Am descris situația pieței imobiliare din Cluj în câteva cuvinte.
Lacăt pe cel mai celebru restaurant al Clujului, Baracca, se închide după 16 ani.
Din 2025, impozitele pe proprietate s-ar putea tripla în marile orașe.
În fiecare an, UNTOLD reprezintă o provocare pentru cei care și-au luat bilete pentru a participa la festival și au nevoie cazare.
Clujenii profită la maxim de Festivalul Untold şi închiriază locuinţe la preţuri exorbitante, de până la 8000 de euro pentru 4 zile.
Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, a asigurat că nu vor exista creșteri de taxe și impozite, în următoarea perioadă, în România, într-o emisiune de la Antena 3 CNN.
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022.
Comuna clujeană Negreni se numără printre beneficiarii unui program de finanţare pentru investiţii din Fondul pentru Modernizare, destinate primăriilor și universităților din România, pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
Începând cu data de 5 august 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino.
Șoferii prinși folosind telefonul la volan riscă între 6 și 8 puncte de amendă, echivalentul unei sancțiuni de până la 1.320 lei. În caz de încălcare concomitentă a altor reguli de circulație, permisul poate fi suspendat pentru 30 de zile
Litoralul românesc va fi un furnicar în următoarele zile, cu undeva la aproape 130.000 de turişti pe plajă.
Datele ultimului recensământ arată că Florești este cea mai mare comună din România.
Se schimbă modul în care ANAF pune poprire pe salariu!
Piața imobiliară din comuna Florești surprinde din nou. O garsonieră situată la demisol a fost scoasă la vânzare cu 62.000 euro. Imobilul are o suprafață de 44 mp, iar prețul include și un loc de parcare.
Sunt cifrele reprezentative pentru Carbochim, fabrică ce continuă să fie un reper al industriei clujene și naționale de 75 de ani.
În anul 2023, românii din diaspora au trimis în ţară 6,5 miliarde de euro, cu 350 milioane de euro mai mult decât în 2022.
Șoferii ar putea scoate mai mulți bani din buzunare pentru plata rovinietei, odată cu schimbarea modului de calcul, o bornă inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
O propunere pentru modificarea Codului de procedură fiscală pentru îmbunătățirea capacității operative a ANAF în prevenirea și combaterea fenomenelor de neconformare, a fost făcută de către Ministerul Finanțelor.
Ultima zi din iulie vine cu vești bune pentru șoferi! Prețul benzinei și al motorinei de azi 31 iulie 2024 este mai mic decât cel afișat la pompe în ziua precedentă.
Vacanțele la mare s-au scumpit semnificativ în întreaga Europă.
Banca Transilvania a finalizat achiziția filialei românești a OTP Bank, după ce Consiliul Concurenței și a Banca Națională a României au aprobat tranzacția.
Pe fosta platformă Carbochim se desfășoară lucrări de dezmembrare a halelor vechi și neutilizate, aflate în diferite stadii de degradare.
Părinții care le vor plăti copiilor meditații ar putea beneficia de reduceri la impozit. Măsura ar putea intra în vigoare anul viitor, aceasta făcând parte dintr-un pachet mai larg de propuneri ale Executivului.
Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca va fi dotat cu noi echipamente medicale de înaltă tehnologie.
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru plata taxelor și impozitelor, începând cu anul 2025.
Floreștiul este cea mai bogată comună din țară, detronând după mulți ani comuna Chiajna din Ilfov.
Benzina s-a ieftinit ușor! Astăzi, 29 iulie 2024 prețul benzinei este mai mic decât cel afișat la pompe în ziua precedentă.