Concedieri la o mare companie internațională IT, cu sediu și în Cluj? „Postul a fost desființat pe neașteptate, deși nu aveam nicio evaluare negativă”

Concedieri la o mare companie internațională IT, cu sediu și în Cluj? „Postul a fost desființat pe neașteptate, deși nu aveam nicio evaluare negativă”

Un angajat al companiei Broadridge a transmis în această dimineață un mesaj în care susține că a fost informat, în cadrul unei întâlniri neprogramate anterior, că postul său urmează să fie desființat. Potrivit acestuia, disponibilizarea a venit fără nicio avertizare prealabilă și în ciuda faptului că toate evaluările sale interne au fost pozitive.

„Fără niciun fel de avertisment, mi s-a spus că trebuie să-mi caut alt loc de muncă, pentru că firma nu mai generează profit. Și totuși, cifrele companiei arată foarte bine”, a transmis acesta.

Tânărul spune că a solicitat să fie mutat pe o altă poziție, având în vedere performanțele sale bune, însă răspunsul primit a fost că nu există posturi disponibile în alte echipe.

Potrivit aceluiași mesaj, nu este singurul afectat: ar mai fi colegi în situații similare, din mai multe centre internaționale ale companiei – inclusiv din Cluj, Paris, Hong Kong sau Manilla. Potrivit acestuia ar fi afectați atât angajați aflați la început de carieră, cât și persoane cu experiență și care au în general evaluări favorabile.

Acesta povestește că li s-au oferit șase salarii compensatorii, ceea ce este absolut de apreciat. 

Știri de Cluj a încercat încă din cursul dimineții să obțină un răspuns oficial. Am fost amânați de câteva ori, cu promisiunea că se revine cu un răspuns din partea conducerii de la Cluj. Până la această oră, răspunsul nu a ajuns

Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere oficial referitor la situație încă din cursul dimineții, atât de la sediul central al companiei prin mesageria disponibilă pe site, cât și la reprezentanții Broadridge din Cluj (telefonic, în mod repetat, începând cu ora 11.00- și personal la sediul din Cluj-Napoca- ora 10.00).

După ce am fost amânați de câteva ori cu privire la un răspuns din partea conducerii, până la publicarea acestui material (ora 17:39), nu am primit încă niciun răspuns. În cazul în care acesta va veni, îl vom publica în cât mai scurt timp. 

Screenshot 2025-06-12 102427.png

 Vom reveni cu actualizări, în cazul în care vom primi un răspuns oficial.


Comentarii Facebook