Cum a evoluat bugetul municipiului Cluj-Napoca în ultimii 15 ani. Creștere spectaculoasă, în 2009 eram la nivelul unui orășel din Europa

Au trecut mai bine de 20 de ani de când Emil Boc a câștigat pentru prima oară alegerile în Cluj-Napoca. Cum a evoluat, însă, bugetul orașului în toată această perioadă?

Finalul erei Funar avea să vină în 2004, atunci când Emil Boc ajungea primar. A fost reales constant în această funcție, cu excepția perioadei 2008-2021, când a fost prim-ministru al României. În urmă cu 24 de ore, Emil Boc se întreba, retoric, care ar fi fost soarta orașului dacă în continuare „la butoane” rămânea Gheorghe Funar.

„Mai țineți minte cum era să votezi aici acum 20 de ani, cum era pe vremea lui Funar. Ce izolat era, ce lipsit de investiții”, își aducea aminte Emil Boc. Dacă cifrele vorbesc, Emil Boc pare să aibă dreptate, pentru că bugetul Clujului din 2009 până în prezent a crescut precum Făt Frumos. Ajustat și cu inflația, fără a lua în considerare investițiile din fiecare an, concluzia e destul de clară: bugetul orașului nostru a crescut de mai bine de 16 ori în 25 de ani dacă e să includem inflația și puterea de cumpărare, sau aproximativ 10 ori dacă luăm doar cifrele.

Vă prezentăm, așadar, bugetele în cifre cu mențiunea că le vom ajusta conform inflației, pentru a înțelege mai bine care era puterea de cumpărare din acel moment. Așadar, bugetul municipiului Cluj-Napoca în 2009 - 609 milioane lei, ajustat la inflație ar valora aproximativ 300 milioane lei în prezent sau undeva la 60 milioane de euro. La rectificarea bugetară s-a aprobat suma de 932 milioane lei, care ar valora aproximativ 450 milioane de lei în prezent sau undeva la 90 de milioane de euro. Un buget obișnuit mai degrabă pentru un orășel de 20.000 de locuitori din Europa civilizată.

În anii următori situația nu a fost cu mult diferită, bugetul înregistrând creșteri de 70-200 de milioane de lei în funcție de rectificările bugetare. Așadar, în perioada 2012 - 2015 bugetul orașului era de aproximativ 800 de milioane de lei, însă raportat la inflație vorbim puțin peste 500 de milioane de lei în 2025, sau 100 de milioane de euro.

În 2016, pentru prima dată bugetul sare de 1 miliard de lei, iar în 2017 se înregistra un excedent de 238 de milioane de lei, semn că managementul orașului începea să dea roade. În 2019, bugetul orașului ajungea la 1.112.443.397 lei, așadar 1,1 miliarde de lei. În măsura în care ne apropiem de anul 2025, bugetul orașului se apropia deja de 250 de milioane de euro și făcea pași repezi spre valoarea record din prezent, de peste 1 miliard de euro.

În 2021, creșterea era deja spectaculoasă la un buget de 1.756.168.256 de lei în timp ce în 2023 municipiul Cluj-Napoca avea deja un buget de peste 2,5 miliarde de lei. În 2024, în plină dezvoltare spectaculoasă, Cluj-Napoca avea nevoie de 4.000.963.454 lei, dintre care 3,4 miliarde asigurate de municipalitate și 300 de milioane din credite externe. De asemenea, Cluj-Napoca a început deja să atragă fonduri europene, peste 5 miliarde în ultimii ani. 

S-a ajuns astfel ca bugetul municipiului pe 2025 să fie aprobat și ajungă la 1 miliard de euro, cel mai mare din istorie. Unde vom ajunge peste alți 25 de ani, doar timpul va decide, cert e că cel puțin din punct de vedere al bugetului creșterea e evidentă.

Comentarii Facebook