Suporterii U Cluj au pus în scenă o coregrafie amuzantă la meciul cu Petrolul Ploiești.
O cabină telefonică originală din Marea Britanie a fost amplasată pe malul Someșului, pe aleea pietonală care duce la Parcul Rozelor.
Clujenii amatori de operă și muzică de calitate sunt așteptați duminică seara în Piața Unirii la un spectacol operit de operele reunite, iar apoi la un concert al Filarmonicii Transilvania.
Un clujean, cel mai probabil băut, a oferit o demonstrație a talentului său, sâmbătă seara, în timpul concertului Loreen.
Loreen a pus în scenă, sâmbătă seara, în Piața Unirii, un show de senzație pentru cei 3.000 de spectatori.
Ai planificat vacanţa punct cu punct: care este ruta, cui laşi cheile casei, la cine rămâne căţelul, ce conţine bagajul tău, al lui, al copiilor.
Kelly Brook a fost desemnată femeia cu cele mai frumoase picioare din lume, pentru al doilea an consecutiv.
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, preşedinte al Partidului Popular Creştin din Ungaria, a declarat la Miercurea Ciuc că maghiarii din România ar trebui să aibă autonomie teritorială, ca și alte comunități din UE.
Loreen a refuzat să răspundă la o întrebare privind onorariul de 37.000 de euro, întrebare adresată de presă la conferința de presă dinainte de concertul din Piața Unirii.
Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012, a declarat că va cânta pe scena din Piața Unirii 12 piese de pe albumul ei. ”Va fi un show dramatic și cu mesaj dureros”, a spus artista.
Clujenii care se aflau sâmbătă în Piața Unirii au avut surpriza să o vadă pe Loreen pe scenă.
Călin Goia, solistul formației Voltaj, și-a aniversat ziua de naștere vineri seara, de la ora 22.00, cu un concert la Zilele Clujului.
Un hotel, un restaurant și un club au obținut premii la Hotel Tourism & Leisure Investment Conference, care a avut loc în 21 mai.
Arpad Paszkany vrea să îi dea lovitura decisivă lui Gigi Becali și să-l lase fără antrenor, Laurențiu Reghecampf fiind ofertat de CFR Cluj.
Concertul Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012, este programat sâmbătă seara, iar în deschidere vor urca pe scena din Piața Unirii trupele Les Elephants Bizzares și Grimus.
Zeci de alergători au participat vineri seara, de la ora 21.30, în Parcul Central ”Simion Bărnuțiu”, la crosul de noapte.
O tânără nu a putut ajunge la nunta celei mai bune prietene a ei și a găsit o metodă pentru a apărea în fotografia de nuntă.
Un tânăr a fost filmat în timp ce circula cu bicicleta pe strada Dorobanților, prin fața Consiliului Județean Cluj, și cânta la fluier în timp ce pedala.
Semnal M va susţine un turneu national care va cuprinde 35 de orase din România. Turneul va începe pe data de 10 iunie de la Alba-Iulia.
Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj va premia, începând cu acest an, doamnele Clujului care s-au remarcat prin activitatea lor excepţională.
Frumoasele handbaliste de la U Jolidon Cluj au primit, pe scena de la Zilele Clujului, medaliile de bronz pentru locul trei câștigat în campionat.
Parada Sportivilor clujeni a deschis oficial ediția din acest an a Zilelor Clujului. Evenimentul a avut loc la ora 18.00, spre încântarea clujenilor adunați în Piața Unirii.
Asa cum exista motive bune pentru care merita sa te casatoresti, exista si motive proaste pentru care unele persoane sunt dispune sa-si puna pirostriile. Este mai bine sa le stii decat sa cazi in plasa lor!
Oamenii de ștință au descoperit de curând că femeile care iau suplimente de calciu trăiesc mai mult.
Președintele CNA, Laura Georgescu, a declarat la București că în luna octombrie va începe o campanie în școli, pentru a-i încuraja pe adolescenți să consume bere fără alcool în locul celei cu alcool.
Hotelul Burj al Arab din Dubai a fost desemnat cel mai bun hotel din lume de către cititorii unei reviste de travel distribuite de The Daily Telegraph, conform luxuo.com.
Fostul jurnalist clujean, Ion Novăcescu, bănuit că a avut o relație cu fosta Securitate, a solicitat CNSAS clarificarea situației calității de colaborator cu temutul serviciu comunist.
Nici pușcăria nu îl poate opri pe Gigi Becali din a face ordine la Steaua, patronul transmițându-i un mesaj lui Laurențiu Reghecampf.
Un nou joc interactiv face furori pe internet. Jocul este creat cu ajutorul Google Maps și este menit să îți verifice cunoștințele de geografie.
Un alt șofer a parcat mașina în plină stradă în Mănăștur, șocându-i pe ceilalți participanți la trafic.