Vineri 7 Mai

Ion Novăcescu are dosar de rețea cu fosta Securitate la CNSAS

 

Fostul jurnalist clujean, Ion Novăcescu, bănuit că a avut o relație cu fosta Securitate, a solicitat CNSAS clarificarea situației calității de colaborator cu temutul serviciu comunist. 

 

Conform unor surse din cadrul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), dosarul lui Ion Novăcescu conține 10 - 11 file, este unul de rețea și nu de urmărire informativă. În dosar există mai multe note și documente, între care și o scrisoare trimisă de Novăcescu Ambasadei Americii, moment în care Securitatea a devenit interesată de ”serviciile” fostului jurnalist clujean, Ion Novăcescu. 

 

De asemenea, conform acelorași surse, există și unele documente care datează din perioada în care Ion Novăcescu a satisfăcut stagiul militar, documente din care se poate concluziona că Direcția de Contrainformații ar fi fost interesată de Novăcescu.

 

Dosarul se află la Departamentul de Investigații al CNSAS și urmează să ajungă la Departamentul Juridic și ulterior pe masa Colegiului CNSAS, care va decide dacă există suspiciuni rezonabile conform documentelor din dosar, în privința colaborării lui Novăcescu cu fosta Securitate. 

 

În cazul în care se va ajunge la această concluzie, dosarul lui Ion Novăcescu va fi trimis spre soluționare Curții de Apel București. 

 

Ion Novăcescu a predat la UBB Cluj, dar a pierdut cursul pe care îl susținea în urma suspiciunilor privind relația cu fosta Securitate. Decanul Facultăţii de Studii Europene, Nicolae Păun, a declarat că Ion Novăcescu a susținut un curs plătit cu ora la facultate pe care o conduce.

 

M-am întâlnit cu domnul Novacescu, l-am chemat la mine în birou și i-am explicat situația. Am fost sunat de un ziarist și mi s-a spus că aș fi angajat un fost colaborator al Securității. I-am transmis că rugămintea mea este să își clarifice situația asta, pentru că dacă planează urme de suspiciune nu mai colaboram.

 

În momentul în care va aduce o hârtie că nu are niciun fel de implicare cu Securitatea vom putea colabora. De atunci, din 8 martie 2013, și până acum nu am mai vorbit cu el. Eu vreau să protejez Universitatea de orice suspiciuni”, a declarat Nicolae Păun.

 

Se presupune că din cauza acestor suspiciuni Novăcescu nu a candidat pe listele PP-DD la Camera Deputaților sau la alegerile locale.

 

Contactat telefonic, Ion Novăcescu a declarat că nu știe nimic despre cererea pe care a depus-o la CNSAS pentru lămuriri referitoare la calitatea lui de colaborator. ”Nu mai știu absolut nimic. Eu abia aștept să se lămurească lucrurile”, a declarat Ion Novăcescu, făcând referire la faptul că a rămas fără loc de muncă la UBB.

 

Întrebat dacă a semnat un angajament cu fost Securitate, Ion Novăcescu a declarat că: ”Aștept un răspuns de la CNSAS!”, a declarat fostul jurnalist, care nu a vrut să specifice clar dacă a semnat sau nu un asemenea document.

Comentarii Facebook