VIDEO. Incendiu de proporții în Cluj: O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări în Mihai Viteazu. Sunt degajări mari de fum
Articol scris de Redacția Știri de Cluj(actualizat )49661
Incendiu de proporții în Cluj: hală cuprinsă de flăcări în comuna Mihai Viteazu. Fum dens în zonă
Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază la o hală industrială din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, provocând degajări masive de fum vizibile de la distanță.
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin la fața locului pentru stingerea flăcărilor. În sprijin au fost trimise trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar ulterior au fost mobilizate încă trei autospeciale de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca.
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, nu au fost raportate victime. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați și este însoțit de degajări importante de fum.
Intervenția este în desfășurare, iar situația rămâne în dinamică.
UPDATE:
Pompierii au stins aseară flăcările în limitele găsite. Intervenția a fost îngreunată din cauza caniculei.
Potrivit informațiilor oficiale incendiul a afectat hala pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. De asemenea, au ars numeroase cauciucuri depozitate în apropierea acesteia. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la un tranformator electric care se afla în apropierea cauciucurilor, au transmis reprezentanții ISU CLUJ.
1 Comentariu