Un bărbat bolnav de COVID-19 a murit în ambulanță, în timp ce era transportat la spitalul din Caracal.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a dezvăluit că ultima cifră oficială înaintată de autorități cu privire la valoarea amenzilor care au fost pentru nerespectarea măsurilor începând de la instituirea stării de urgență este de peste 600 de milioane.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, duminică, au fost raportate alte decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.
Creștinii ortodocși și greco-catolicii sărbătoresc în această duminică Rusaliile, însă nu mulți cunosc semnificația sărbătorii și datinile transmise din generație în generație.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române anunță că, duminică dimineață, valorile de trafic sunt în creştere pe sensul către Constanţa al autostrăzii A 2
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, sâmbătă, că din 15 iunie, urmeaza o noua etapa de relaxare. Ministrul a precizat ca totul se va decide in functie de analiza statistica epidemiologica.
60% dintre studenții clujeni au renunțat la chirii. Afacerile imobiliare au scăzut cu peste 60%
Zboruri din Cluj spre Constanța în această vară. Vor fi curse și din Timișoara și Oradea spre litoral
Grupul de Comunicare Strategică anunță că au fost raportate alte patru decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus, printre care și un clujean.
Stadionul Cluj Arena se transformă, de săptămâna viitoare, în teatru în aer liber, unde se vor organiza concerte și spectacole.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.290 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Bilanțul deceselor cauzate de coronavirus a ajuns la 1.316. Printre ultimele victime e și o persoană de 38 de ani
Atât s-a putut! Proxeneții clujeni, adulați de toți tinerii pentru succesul lor, au fost eliberați
Autoritățile au anunțat, joi, că au fost înregistrate 11 noi cazuri de coronavirus la nivelul județului Cluj, dintre care 9 din Dej, însă doar 3 dintre acestea s-au dovedit a fi pozitive.
Polițitii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 16 și 35 de ani, acuzați că au bătut o persoană pe stradă.
Poliţiştii dclujeni cercetează 3 tineri de 16, 17, respectiv 21 de ani, din comuna Apahida, prinşi în flagrant de către un agent de poliţie aflat în timpul liber.
Cum se va face accesul în sălile de fitness? În primă fază se redeschid spațiilor aparatelor de forță
O clujeancă are nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a-și găsi bunicul, care s-a pierdut în zona centrală a orașului.
Una dintre cele mai cunoscute vloggerițe din România, Bianca Adam (Tequila), a publicat un videoclip în care relatează momentele de groază prin care a trecut zilele trecute, când a fost bătută pe stradă.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că, vineri dimineață, au fost raportate alte trei decese ale unor persoane confirmate pozitiv cu COVID-19.
Un incident șocant a avut loc, vineri dimineață, la Spitalul Județean din Timișoara, unde o femeie de 45 de ani s-a aruncat de la etajul VI al clădirii, murind pe loc.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit joi seară despre creșterea numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Meteorologii de la ANM anunță că vremea se va încălzi considerabil la Cluj în acest final de săptămână, însă cerul va fi predominant înnorat.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune cu scopul impunerii disciplinei rutiere în rândul participării la trafic, respectării regimului legal de viteză și prevenirii victimizării ca urmare a accidentelor rutiere înregistrate pe fondul acesteia.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii clujeni au depistat, în cursul zilei de miercuri, un bărbat care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși nu avea permis
Bebeluș la volan în Turda - VIDEO
Preşedintele Ungariei, discurs la 100 de ani de la Trianon: ”Ne respectăm vecinii, dar le cerem să-i respecte pe maghiarii din țările lor”
Parlamentul a adoptat, miercui, o lege care introduce salariul minim diferențiat pentru pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională. Astfel, un angajat care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul chiar în activitatea pe
Absolvenții unui liceu au oferit serenade profesorilor, chiar dacă nu a mai fost ceremonie de absolvire - VIDEO