Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, înainte de începerea unei noi ședințe de negocieri cu USR PLUS şi UDMR, că prioritară este constituirea Camerelor Parlamentului în acest moment, astfel încât să se poată demara consultările de la Cot
Un incendiu a izbucnit, azi-noapte, la o locuință de pe raza municipiului Câmpia Turzii.
Luptătorul clujean Benny Adegbuyi l-a învins pe marele Badr Hari, sâmbătă seara, în cadrul galei de kickbox Glory 76, de la Rotterdam.
Dan Petrescu a plecat, zilele trecute, în Emiratele Arabe Unite, la trei săptămâni după ce a părăsit banca tehnică a echipei CFR Cluj.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a anunțat, într-un interviu la Digi24, cine va fi primul român care îți va face vaccinul.
Dacă runda a doua s-a terminat cu un avantaj coniderabil de puncte pentru Badr Hari, runda a treia a debutat spectaculos pentru român. Acesta i-a întors croșeele din runda a doua marocanului, punându-l la rândul său la pământ. În urma acestor croșee Badr
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a dus sâmbătă la Budapesta, după ce vineri seara s-a anunțat că Uniunea va avea trei ministere în Guvernul României.
Un șofer care se afla într-o mașină inscripționată "Bolt" a fost filmat ziua în amiaza mare in timp ce se masturba la volan.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, al o gospodărie din comuna clujeană Vad.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 19 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La nivel național, până astăzi, 19 decembrie, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La nivel național, până astăzi, 19 decembrie, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform autorităților, în total, până astăzi, 14.296 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 19 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Polițiștii clujeni au desfășurat, vineri, 18 decembrie, o nouă serie de acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale pentru limitarea răspândirii virusului Covid-19, la nivelul întregului județ.
Filialele PNL din Ardeal sunt nemulțumite pentru că președintele PNL, Ludovic Orban, a cedat prea multe la negocierile cu USR PLUS și UDMR.
Primarul din Sângeorz-Băi (județul Bistrița-Năsăud), Traian Ogâgău, susține că s-a săturat de nesimțirea celor care aruncă deșeuri în Someș.
Începând chiar de luna viitoare, vor fi livrate lunar aproximativ 1 milion de doze de FluGuard, cantitate care se preconizează să acopere nevoia pacienților români infectați cu coronavirus.
În a doua repriză Craiova nu a mai contat nici pe faza ofensivă, nici pe cea defensivă, iar singurul obstacol care a împiedicat ca scorul să fie unul umilitor, pentru "leii" din Bănie, a fost portarul gazdelor, acesta reușind să pareze șuturile.
Clujul trebuie să se extindă la un milion de locuitori, spunea acum patru ani candidatul la Primăria Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, susținut atunci de PSD. Mulți au zâmbit, dar acum municipalitatea Boc vorbește numai despre acest lucru.
Primăria din Cluj Napoca pune în continuare tunurile pe proprietarii a căror clădiri sunt în stare de degradare, astfel pe masa ședinței din 22 decembrie consiliului local se află aproximativ 35 de hotărâri ce privesc mărirea impozitării din 2021 pe apart
Fostul purtător de vorbe al Guvernelor PSD, Mirel Palada, a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce l-a lovit pe senatorul USR, Mihai Goțiu.
În ședința consilului local din 22 decembrie 2020 se vor dezbate și proiecte de hotărâri care vizează majorarea impozitului pe cladiri a acelor construcții asupra cărora nu au fost efectuate lucrări de întreținere.
Consiliul local Cluj-Napoca propune pentru anul 2021 majorarea impozitului pe clădiri cu valori cuprinse între 200% și 400%, pentru mai multe imobile degradate din zona centrală.
Un bărbat a fost filmat pe drumul de la Cluj-Napoca la Dej, în timp ce transfera canistre cu motorină din camioanele armatei într-un autoturism personal.
Adriana Petrescu, 44 de ani, este căsătorită cu Dan Petrescu de 17 ani, iar cei doi au împreună o fiică, Jennifer.
Poliţiştii clujeni acţionează, în perioada sărbatorilor de iarnă, în vederea verificării legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.
Prima piață volantă din Florești a fost inaugurată vineri, 18 decembrie, ȋn Parcul Poligon.
România va primi 10.000 de doze de vaccin, care vor fi distribuite în zece spitale din București și din țară, anunță Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Un clujean a fost prins în flagrant în timp ce arunca deșeuri pe strada Pomet.