VIDEO Bărbat de 57 de ani din Cluj-Napoca și-a amenințat fosta iubită cu un obiect contondent. Femeia avea ordin de protecție
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost reținut astăzi pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare
La o vârstă la care ai crede că oamenii au ajuns la maturitate, mai exact 57 de ani, un bărbat domiciliat în Cluj-Napoca s-a deplasat până în comuna Aghireșu, unde fosta sa iubită avea grijă de o persoană în vârstă.
Deși femeia avea un ordin de protecție împotriva sa, clujeanului i-a venit ideea să o hărțuiască încă de la prima oră a dimineții. În jurul orei 7 a ajuns la aceasta și a amenințat-o cu un obiect contondent.
„În data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea unui bărbat de 57 de ani din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.
Din cercetările efectuate a rezultat că în aceeași dată, în jurul orei 07.00, bărbatul s-ar fi deplasat la o locuință din comuna Aghireșu, unde se afla fosta lui concubină, care desfășura activități de asistență și îngrijire pentru o persoană vârstnică.
În acest context, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeia de 57 de ani, din județul Sălaj, având asupra sa un obiect contondent.” a transmis IPJ Cluj
Din verificările efectuate s-a stabilit că femeia avea ordin de protecție împotriva acestuia, iar bărbatul nu ar fi respectat obligația de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de aceasta.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii faptelor și dispunerii măsurilor legale.
0 Comentarii