Inconștiența l-a dus în spatele gratiilor. Un clujean a fost prins la volan fără permis de două ori în aceeași lună



Un bărbat a fost reținut de polițiștii clujeni după ce a fost prins la volan fără a deține permis de conducere.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Rutier au dispus reținerea unui bărbat care a fost depistat de două ori în luna septembrie conducând fără permis, punând astfel în pericol atât siguranța lui, cât și a celorlalți participanți la trafic”, informează IPJ Cluj.

Astfel, bărbatul, în vârstă de 23 de ani, din Turda, a fost depistat de polițiști la data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 03:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lotus, din Turda, fără a avea permis de conducere.

La data respectivă fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.

De asemenea, a data de 11 septembrie, în jurul orei 00:00, bărbatul a fost depistat din nou conducândautovehiculul pe strada Gheorghe Lazăr, din Turda.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.

Comentarii Facebook