Social

Două accidente au avut loc, aproape simultan, pe un drum din Cluj. Două șoferițe au ajuns cu mașinile în șanț VIDEO

  





Două accidente rutiere, soldate cu rănirea unei persoane, au avut loc, luni după-amiază, între locliutățile clujene Coplean și Câțcău.

Două autoturisme au ieșit în decor, unul într-un lan de porumb și celălalt în șanțul de pe marginea drumului, după ce conducătorii auto nu au adaptat viteza de deplasare la condițiile unui carosabil umed, în curbă.

Primul autoturism, un Volkswagen înmatriculat în Maramureș, care circula spre Baia Mare, a ieșit în afara șoselei și s-a oprit la câțiva metri depărtare de drum, într-un lan de porumb. Femeia aflată la volan nu a fost rănită, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. O ambulanță de la Satu Mare, aflată în trecere, a oprit pentru a vedea dacă este nevoie de ajutorul medicilor, dar și-a continuat deplasarea după ce s-a constatat că nu sunt persoane rănite, scrie someseanul.ro.

În cazul celui de-al doilea eveniment rutier, petrecut câteva minute mai târziu și la 500 de metri distanță, un autoturism care circula tot spre Baia Mare a părăsit carosabilul pe partea dreaptă, a rulat în șanțul de pe marginea drumului, după care a lovit un podeț de beton și s-a răsturnat cu roțile în sus.

În acest caz o persoană a fost rănită, șoferița de 24 de ani din Muncel, aceasta fiind preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Dej. Victima a suferit mai multe leziuni și este suspectă de o fractură la umăr.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.


coral1_1_1.jpg
10-7-2018, 14:47
3150 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Social

1079 vizualizări
18-7-2018, 19:27
Normalitatea! Un cunoscut preot clujean fotografiat în timp ce aștepta autobuzul - FOTO» Vezi tot
835 vizualizări
20-6-2018, 10:27
Violatorul fetiței de la Pata Rât, aproape LINȘAT de mulțime - VIDEO Atentie IMAGINI SOCANTE» Vezi tot
417 vizualizări
13-6-2018, 21:42
Cluj: Pedofilul care acționa în zona unei școli, trimis în judecată» Vezi tot
241 vizualizări
18-7-2018, 19:13
Cluj: Lacul s-a revărsat la Stejeriș peste Drumul Național. Traficul este îngreunat - FOTO» Vezi tot
235 vizualizări
16-7-2018, 13:08
Străin tâlhărit în centrul Clujului» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?