Social

Cluj: Controlorii CTP au dat jos elevii dintr-un autobuz: La - 8 grade, au mers pe jos la școală

  



 

Controlorii Companiei de Transport Public Cluj sunt acuzați de un elev din Apahida că au dat jos din autobuz mai mulți copii care mergeau la școală. 

 

Copiii s-au urcat la ora 7.30 în autobuzul M41L, în Câmpenești, dar au fost dați jos de controlori pentru că nu aveau bilet și obligați să meargă 4 km prin frig, pentru a ajunge la școală. 

 

În dimineața asta (16.01.2018) la ora 7:30 când am urcat în autobusul M41L din Cîmpeneşti am primit amendă pentru ca nu aveam bilet/abonament. Mergeam la școală în Apahida. (Liceul Tehnologic "Ștefan Pascu"). Deși de la școală ni se zicea că avem gratis pe autobus, dacă prezentăm carnetul de elev. Am prezentat carnetul și automat mi-au scris amendă 150 RON. (pe loc 35) Pe alți copii i-au dat jos și au trebuit să meargă până la școală pe jos. Din Cîmpeneşti până la școală în Apahida. Copii aveau vârsta între 10-15 ani. Nu mi se pare corect ca pe frigul ăsta de - 8°C să pună niște copii sa meargă pe jos dacă de la școală ni se zice ca avem GRATIS!!!

 

Ceilalți copii (10 - 15 ani) au fost dați jos și au trebuit sa meargă aproximativ 3-4 km pe jos până la școală. Doar ca eu am vrut sa rămân pentru ca trebuia să-l duc pe fratele meu la grădiniță. Nu puteam sa merg cu el prin frig”, ne-a relatat Sergiu, elev în clasa a 12- a.

 

Acesta spune că le-a cerut controlorilor să se legitimeze, dar aceștia nu au vrut.

 

Oficialii Companiei de Transport Public Cluj susțin că elevii de la Liceul  Tehnologic "Ștefan Pascu" pot circula folosind numai pe baza carnetului de elev, dar controlorii fiind începători nu au știut acest lucru. 


coral1_1_1.jpg
16-1-2018, 10:24
77 vizualizări
49 comentarii
Cluj17-1-2018, 15:50
Tare multi prosti pe aici...Primaria rachiteleanului plateste abonamentul, chiar daca este gratuit! Se poate calatori numai cu abonament!Cu carnetul de elev nu ai voie sa circuli pe mijloacele de transport,de aceea trebuie facut abonament chiar si gratuit!!! pentru ca primaria sau scoala plateste transportul numai acelora care au abonament.
OldMaxa17-1-2018, 16:03
Chiar că-s mulți! Nu citiți în întregime articolul. că e greu să citești mai mult de două rânduri fără să transpiri ca la coasă. Compania își cere scuze pentru incident, confirmă că elevii pot să circule NUMAI CU CARNETUL DE ELEV, fără să fie nevoie de abonament, așa e hotărârea de consiliu, dar voi o țineți gaia-mațu cu abonament, abonament. Ce dracu nu e clar? A mai postat cineva, dar reiau și eu, până vă intră în capetele alea seci: Scrie în articol așa:

„Oficialii Companiei de Transport Public Cluj susțin că elevii de la Liceul Tehnologic "Ștefan Pascu" pot circula folosind numai pe baza carnetului de elev, dar controlorii fiind începători nu au știut acest lucru”
@17-1-2018, 16:16
a deci bocterii e de vina .. ?
@Cluj18-1-2018, 8:52
Poti sa te relaxezi, nu "Primaria rachiteleanului plateste abonamentul". Primaria soldatelului din Apahida le asigura gratuitatea pe mijloacele de transport in comun. Asa ca nu te foota grija, pesedist Borat!
Ovidiu17-1-2018, 11:40
f corect au procedat, de tigari si pariuri sportive au elevii bani? dar de bilet dar de autobuz nu ?
Victor17-1-2018, 12:26
”Oficialii Companiei de Transport Public Cluj susțin că elevii de la Liceul Tehnologic "Ștefan Pascu" pot circula folosind numai pe baza carnetului de elev, dar controlorii fiind începători nu au știut acest lucru”... Deci ce e corect, Ovidiu?
marcu17-1-2018, 13:32
Conform unei Hotărâri de Consiliu Local a primariei Apahida, elevii de la Liceul Tehnologic Ștefan Pascu pot călători pe baza carnetului de elev în acest interval orar, fără să aibă abonament asupra lor. Asta inca din 2014 insa acum s-a trezit un silitor angajat al CTP sa-si indeplineasca planul lunar, probabil habar ne avand ca acesti copii au voie sa circule gratuit.
Napoca17-1-2018, 8:25
Jegosii de controlori,, pe tigani nu i da jos cheama jandarmeria sa i ajute.. de fapt ce sa astepti cand un director e tinut in functie ca i mocan..
Vasile17-1-2018, 10:46
Nu cheama nici o jandarmerie,Pe linia 8 nu-i deranjeaza(pe tuciurii)nimeni,bineinteles cu acordul autoritatilor locale.
adv17-1-2018, 7:23
joker are drp...ca parinte esti obligat sa te informezi
@adv17-1-2018, 10:41
Si tu ai obligatia sa te informezi inainte sa scoti rahat pe gura!
"Oficialii Companiei de Transport Public Cluj susțin că elevii de la Liceul Tehnologic "Ștefan Pascu" pot circula folosind numai pe baza carnetului de elev, dar controlorii fiind începători nu au știut acest lucru."
ADI16-1-2018, 22:23
Nu inteleg cum au crezut elevii ca pot circula fraa abonament. Gratis, dar cu abonament pe care le deconteaza primaria. Cum altfel?
Yo17-1-2018, 0:21
Pentru ca nu au fost bn informatii,primaria trebuia sa informeze bn scoala,iar scoala sa ii informeze corect pe parintii!Mie nu se pare morala si corecta atitudinea controlorile de ai da jos pe elevii avand in vedera ca acestia erau minori,corect era sa le de avaertisment si sa instiinteze parintii sau scoala!
bla-bla17-1-2018, 9:09
Da, asa este! De cele mai multe ori, cei care trebuie sa te indrume nu stiu nimic, nu au habar de nimic si nici nu au bunavointa. Si controlorii CTP, destul de prostanaci sa - i dea jos pe copii pe ger, sa mearga pe jos la scoala. Adica se fac eforturi extraordinare sa mearga toti copiii la scoala, se aloca sume imense pentru copiii din medii defavorizate, pentru copiii minoritari, etc, etc. si se trezesc tampitii astia sa ii dea jos. Bine, eu am inteles, dreptatea era de partea lor, dar nu trebuia sa ii dea jos, ci sa le dea un avertisment. Eu inca nu stiu la ce cursuri sunt trimisi acestia ca sa fie lasati sa lucreze cu publicul. Unii dintre ei vorbesc ca niste huligani, se comporta ca niste huligani, deci sunt huligani.
Dan16-1-2018, 21:29
Acum câteva zile sa arestat un pedofil cine este răspunzător dacă copii aceia pateau ceva în drumul spre școală controlori cumva nu cred trebuia să le dea un avertismente nu să-i dea jos trăim în țară în care nu-și asumă nimeni nimic nici o responsabilitate
gica17-1-2018, 6:51
erau in gasca copii aia nu se bagau pe ei decat o alta ceata de pedofili , nu cred ca copii erau prima data cand faceau pe prostii si mergeau fara bilete
Teodora 17-1-2018, 17:57
Cititi mai cu atenție. Scrie CLAR în articol ca acei copii AU VOIE sa folosească autobuzul gratuit, doar pe baza carnetului, dar CONTROLORII NU ȘTIAU.
boco16-1-2018, 21:01
Bine ca se plimba tiganii fara bilete sau abonamente toata ziua, iar fortosii de controlori au tupeul sa se incoarde doar in fata unor copii!Javre ieftine!
clujean17-1-2018, 8:44
corect
cristos16-1-2018, 16:50
sa va f*** dumnezo pe toti taranii de controlori ca toti analfabetii si fara scoala ajung controlori si mai si vorbesc urat cu tine in loc sa iti ceara frumos abomanentul mai si vorbesc urat cu tine
unul16-1-2018, 19:33
la salariul minim pe economie si inca si penalizari daca nu isi fac planul ce ai vrea ? Sa te tuce in currrr?
bla-bla17-1-2018, 9:13
Deci chiar nu ma intereseaza cat castiga. Atata timp cat interactioneaza cu mine TREBUIE sa fie politicos. Altfel sa nu primeasca nici salariul minim pe economie. Sa se duca de unde a venit!
TAXĂ SPECIALĂ ptr CE ? 16-1-2018, 16:13
Ce-i aia TAXĂ SPECIALĂ pe bilet 2,18 lei ? Este taxă de jeg Neag ? Până la 14 copiii nu răspuns contravențional sau penal pentru că nu au discernământ deci pot merge gratis numai că îi dau jos din autobuz controlorii.
Dan16-1-2018, 15:24
Bai oameni buni, dacă sunt elevi la ce mai au nevoie de abonament???... Ce dovedește abonamentul ăla ??.. E doar o hârtie in plus degeaba... Din moment ce au carnete de elevi avizate de către școală e clar că sunt elevi la o anumită școală așa că abonamentul ăla e degeaba, nu dovedește nimic. Primăria oricum plătește pentru toții elevii. Deaia exista sisteme informatice ca treaba sa fie făcută mai ușor... E greu ca în fiecare an primaria să verifice câți elevi și studenți sunt in Cluj și astfel să plătească pentru toți ??.... Ce sens are să mai stau luna de luna la coadă la abonament din moment ce am un alt act care atestă faptul că sunt student sau elev ???... Așa doar că sa am o hârtie in plus la mine??.... Instituțiile statului să-și facă treaba și să creeze o baza de date la nivel național.. ar usora mult birocrația asemeni sistemul de sănătate unde cu un card rezolvi totul... Nu tot hârțoage peste hârțoage...
unul 16-1-2018, 15:46
esti in eroare ,daca nu sti cum sta treaba macar nu comenta aiurea . Carnetul de elev nu iti da voie sa circuli pe mijloacele de transport,de aceea trebuie facut abonament chiar si gratuit pentru ca primaria sau scoala plateste transportul numai acelora care au abonament
Dan16-1-2018, 23:25
Tu ai înțeles ce am vrut eu sa zic mai sus ?.... Unde dai și unde crapă.. doamne...
Adi16-1-2018, 23:47
doamne prost esti UNUL !
altu17-1-2018, 6:54
se baga hartoage la noi nu se scot informatizarea la bugetari e o gluma proasta astfel jumate trebuie sa mearga acasa nu sunt prosti astia
Gabi16-1-2018, 14:54
Mesaj pe Fb pe pagina Primariei Comunei Apahida
1 oră ·
Buna ziua,
Referitor la incidentul de azi, 16.01.2018 petrecut pe linia M41 L, cand mai multor elevi de la Liceul Tehnologic Stefan Pascu din Apahida li s-au intocmit procese verbale din cauza lipsei biletului de calatorie, reprezentantii CTP si-au cerut scuze pentru cele petrecute asigurandu-ne ca nu se vor mai intampla asemenea evenimente, echipa de control neintelegand modalitatea de deplasare a elevilor din comuna cu autobuzul. Toate procesele verbale intocmite vor fi anulate.
bla-bla17-1-2018, 9:17
Deci nici macar nu s-au ostenit "domnii" controlori sa se informeze. Daca era copilul meu in acel autobuz si era dat jos, faceam reclamatii peste reclamatii. Vinovatii sa plateasca!!! Sa plateasca ca a lipsit copilul de la primele ore, sa plateasca ca i-au curs mucii pana la scoala, sa plateasca ca l-au necajit!! Cu avertismente, cu taiere din salariu, cu datul afara.
Criculae16-1-2018, 12:34
E gratuit, dar trebuie facut abonament in baza carnetului de elev.
CTP trebuie sa stie cate abonamente are de platit primaria.
Stire de rahat, nu ai bilet/abonament platesti amenda.
Frigul nu are legatura cu lenea si prostia.
dan16-1-2018, 13:17
da asa e,cred ca la fel era/este si cu gratuitatile la studenti,adica iti faci abonament si il ai gratuit/sau cu reducere,dar nu bilet gratuit
horea16-1-2018, 15:16
este regretabil ce sa intamplat cu copilasii dar eu ma duc si pun vina pe parinti director scoala , diriginte --primarie---aici trebuiau sa comunice cu totii sa existe regulii stricte si exacte--- prin alte metropole exista abonamente cu 75 % reducere pt elevi studenti , dar te prezinti cu carnetul-- legitimatia scolara la ghiseele de la transportul in comun si ti se elibereaza un ABONAMENT................nu mai am nimic de spus ........
No no16-1-2018, 12:32
Păi parcă nu stiati învățământul este pentru elevi gratuit dar plătesc părinții copiilor, bine ca circula fară bilet prietenii lor,copiii la gimnastica, trist trist dar real
Kkk16-1-2018, 11:56
Controlori de la CTP sunt niste zdrente!
@Kkk16-1-2018, 13:28
Controlori si-au facut doar treaba de data asta.
mama copil 8 ani16-1-2018, 14:19
serios ? si-au facut datoria?? daca erau adulti eram deacord cu tine dar la copii...ii dai jos din autobuz tu ca esti marele si tarele controlor? pe linai lui 102 se urca toate natile si circula fara bilet fara nicio scarba ...toti cei scapati de sus de la Neuro ....haideti domnilor controlori pe linile din centru si vorbim apoi cat de buni sunteti in misiunea dvs...cu automante ca platesui bilet pe hartie nu til da ...platesti elctronic nu le ai...serios ctp...
joker16-1-2018, 11:05
Hai sa mai respectam reguluile. Nu ai bilet jos. Iti asumi ! Ca parinte, iti trimiti copilul fara bilet, esti vinovat. Interesant cum CTP face transport din Campenesti la Apahida. Bine ca primaria Cluj face credite pentru autobuze electrice (poate gresesc si e implicat si consiliul judetean). Faceti transport gratuit pana la Dej...numa zic
Mihai16-1-2018, 11:18
Transport gratuit inseamna ca o primarie, in cazul de fata cea din Apahida, plateste pentru acesta. Stai linistit, nu cumpara din banii tai de clujean 100% orasean, autobuze pentru "tarani".
Claudiu16-1-2018, 12:15
@joker
Liniile din Apahida sunt printre cele mai profitabile pentru CTP. Traficul este lejer, semafoare nu prea sunt, consumul de carburant este redus fata de cursele interne(30-40l/100, fata de 60l/100 pentru cursele 35). Pe langa asta, pretul biletului este dublu, desi distanta e doar cu 50% mai mare si timpul de parcurs este mai mic fata de liniile lungi gen 24B sau 30. Este valabil si pentru alte zone metropolitane. Este interesant ca doar dupa CTP a inceput sa opereze extins, au inceput sa isi permita credite pentru achizitia de bus-uri noi. In acest caz a fost o problema de comunicare a autoritatilor din Apahida, transportul elevilor este achitat de primarie, la fel si in Floresti sau Cluj-Napoca.
Mihai16-1-2018, 12:46
@Claudiu. La fel de interesant este faptul ca pe aceste linii, care aduc profit foarte mare, nu sunt introduse autobuse noi, ci doar vechituri. Nu mai spn despre programul orar. Dar asta e realitatea, zona metropolitana, "taranii" in viziunea CTP si BOC, sunt doar pentru a aduce bani pentru centrul Clujului.
Fost student din cluj16-1-2018, 10:59
Am fost student in cluj si pe baza carnetului de student mi-am facut abonament dar pe ei ii costa 3 lei daca tot atat costa foaia aia care ti-o stampileaza luna de luna si au zis ca fac afacere cu 3 lei. Carnetul de ajuta sa faci abonament gratis care de fapt e platit de primariile la ctp. Deci nu e gratis ca cineva plateste abonamentul ala, dar daca merge lumea fara abonament sau bilet atunci chiar e gratis. Trageti voi concluziile
geo16-1-2018, 10:49
Ce PLM stire e si asta? Daca nu ati fost instare sa va faceti abonament GRATUIT, ce va mai trebe romilor? NU ajunge ca va tinem in spate?
pffff16-1-2018, 12:58
de unde stii ca e rom bai desteptule? nu mai judeca oamenii,da;te dreq..
rromales16-1-2018, 21:31
rom ii bautura spirtoasa cu aroma de ceva... rrom ii tiganu borat....
abc16-1-2018, 10:37
niciodata nu a fost vorba sa ai gratuit la RATUC pe baza carnetului de elev. Pe baza carnetului de elev iti faci abonament.
Pavel16-1-2018, 10:38
Lasa ca tiganii au gratuit!
NicuS16-1-2018, 10:54
Elevii nu aduc voturi la primarii actuali, ţiganii aduc. De ce să beneficieze elevii de gratuitate? Poliitic nu e corect.
Nu degeaba îşi fac de cap cei din primării, cât timp sunt votaţi de asistaţii sociali.
Primar16-1-2018, 20:47
Conform unui HCL (Hotărâre de Consiliu Local n.r.) din 2014, eliberat de Primăria Apahida, elevii de la Liceul Tehnologic Ștefan Pascu pot călători pe baza carnetului de elev în acest interval orar, fără să aibă abonament asupra lor.

Cele mai citite ştiri din Social

868 vizualizări
25-5-2018, 15:36
Cluj: Elevă de 15 ani dispărută în timp ce mergea acasă. Aţi văzut această persoană? - FOTO» Vezi tot
583 vizualizări
25-5-2018, 9:38
Clip de INFARCT în Florești, pe DN 1. Șoferul a lovit căruța ivită BRUSC - VIDEO» Vezi tot
546 vizualizări
25-5-2018, 17:54
Parada Gay din 2018 de la Cluj nu are voie în centrul orașului. Care va fi traseul marșului din 23 iunie» Vezi tot
103 vizualizări
25-5-2018, 15:56
Clujeancă dată în urmăriere generală, prinsă de polițiști. A fost încarcerată la Gherla» Vezi tot
95 vizualizări
25-5-2018, 15:52
Cetățeni străini, prinși locuind ilegal la Cluj. Din ce țări provin» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?