Divertisment

Decizie șocantă de la Exatlon. Fanii sunt triști

  



 

Cosmin Cernat, gazda emisiunii de la Kanald, a făcut marți seara un anunț care i-a întristat pe fani

 

Andrei Stoica părăseşte, după două luni, competiţia şi își pierde șansa de a câştiga marele premiu de 100.000 de euro. Andrei s-a accidentat la piciorul stâng şi se pare că aceasta ar fi cauza pentru care a cerut să plece acasă, în România, a precizat Cosmin Cernat.

 

Numărul celor rămaşi în cursa de la ”Exatlon” scade pe zi ce trece şi nu din pricina eliminărilor, ci a problemelor de sănătate. Cea mai nouă victimă este luptătorul Andrei Stoica (30 de ani), din echipa "Faimoşilor". În urmă cu mai bine de două săptămâni, el s-a accidentat în timpul unei probe şi acest lucru i-a adus plecarea din Republica Dominicană, scrie click.ro.

 

Lipsa vitaminelor și a mâncării se simte. Am slăbit foarte mult şi am început să resimt fiecare gram de efort pe care îl fac. M-am aşezat pur şi simplu pe bancă şi mi-a trosnit genunchiul, am rămas blocat. Nu pot să calc în el, nu pot să fac nimic. Sper să-mi revin repede”, povestea sportivul, dar iată că nu s-a recuperat aşa cum îşi dorea.

7-3-2018, 12:29
76 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Divertisment

210 vizualizări
22-6-2018, 10:18
Cel mai bogat clujean, Ștefan Vuza, s-a logodit cu un fost manechin» Vezi tot
114 vizualizări
22-6-2018, 12:43
UNTOLD 2018 - WOLF SPIRIT! Descoperă povestea noului capitol UNTOLD» Vezi tot
25 vizualizări
22-5-2015, 17:14
SALINA TURDA - Orar și TARIFE» Vezi tot
21 vizualizări
30-3-2017, 17:24
A aflat că soţul o înșeală și i-a scris amantei pe Facebook» Vezi tot
19 vizualizări
29-3-2017, 17:05
Mihaela Rădulescu a vorbit despre operaţiile estetice: ”La 47 de ani...”» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?