DECIZIA nr.479

din 20 octombrie 2025

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și

completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Nepublicatã

Elena-Simina Tănăsescu - președinte Asztalos Csaba-Ferenc - judecător Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină                                               - judecător

Cristian Deliorga - judecător Dacian-Cosmin Dragoș - judecător Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei                                               - judecător

Gheorghe Stan                                               - judecător

Benke Károly                                               - prim-magistrat-asistent

1.                  Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate privind Legea privind unele

măsuri fiscal-bugetare, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

2.                  Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.10911

din 4 septembrie 2025 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.4008A/2025.

3.                  În motivarea obiecției de neconstituționalitate sunt formulate critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă.

(1.) Critici de neconstituționalitate extrinsecă

(1.1.) Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) din Constituție privind principiul statului de drept

4.                  Se arată că repunerea în discuție a statutului magistraților, fără o justificare reală, la numai un an de la reforma legislativă ce l-a vizat, este contrară principiilor statului de drept și principiului stabilității juridice, încălcându-se, astfel, art.1 alin.(3) și (5) din Constituție. Principiul securității juridice, element fundamental al statului de drept, interzice readucerea constantă în discuție a normelor privind statutul magistraților la doar un an de la adoptarea unei legi, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare pentru modificarea imediată a unui domeniu abia reglementat. Totodată, regulile cooperării loiale, care guvernează orice intervenție legislativă, impun obligația autorităților statului de a menține securitatea juridică pe care actul normativ este menit să o garanteze.

5.                  Se apreciază că o asemenea conduită afectează în mod grav independența justiției, întrucât un sistem judiciar „reformat” de la un an la altul, în funcție de voința politică a celor aflați temporar la putere, nu mai poate fi considerat independent. Se menționează și Opinia Comisiei de la Veneția nr.950/2019, potrivit căreia modificările frecvente și accelerate ale legislației privind statutul judecătorilor și procurorilor pot aduce atingere severă independenței justiției. Este, așadar, esențial ca orice reformă să rezulte dintr-un proces legislativ transparent, fundamentat pe consultări ample cu profesioniștii din sistemul judiciar și cu societatea civilă, pentru a se asigura stabilitatea și previzibilitatea normelor legale.

6.                  Noul demers normativ, adoptat la doar un an de la reforma realizată prin Legea nr.282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, fără ca între timp să fi intervenit vreo schimbare a relațiilor sociale pe care le reglementează, constituie o încălcare a principiului securității juridice și a principiului încrederii legitime și creează discriminări între generații de magistrați, în condițiile în care generează mai multe regimuri succesive de pensionare total diferite, fără nicio justificare rațională și obiectivă, cu atât mai mult cu cât la data intrării în profesie cadrul normativ referitor la condițiile de pensionare a fost același pentru toți magistrații.

7.                  Prin urmare, efectul combinat al soluțiilor normative propuse se concretizează într-o încălcare gravă a principiului independenței justiției, în componenta sa instituțională.

8.                  Se menționează jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principul securității juridice (Deciziile nr.51 din 25 ianuarie 2012, nr.454 din 4 iulie 2018, nr.900 din 15 decembrie 2020, nr.467 din 2 august 2023), la cel al așteptărilor legitime (Decizia nr.765 din 15 iunie 2011), precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la principiul încrederii legitime (Cauza 74/74,

Cauza C-152/88, Cauza T-203/96, Cauza 151/98, Cauza C-362/2012, Cauza C-62/00, Cauza C- 762/2023).

9.                  Se apreciază că, în accepțiunea instanței de contencios constituțional, stabilitatea legislativă reprezintă o garanție a principiului încrederii legitime, astfel că instabilitatea normativă cauzată de modificările succesive și la intervale scurte de timp (în ultimii 7 ani au fost 10 modificări ale statutului judecătorilor și procurorilor) constituie o încălcare flagrantă a acestui principiu. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost modificată succesiv de 8 ori prin Legea nr.242/2018, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.12/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, Legea nr.239/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției , Legea nr.86/2021privind modificarea art.I pct.142 din Legea nr.242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și privind abrogarea art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției , Legea nr.313/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor . Ulterior, Legea nr.303/2004 a fost abrogată prin Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care a fost modificată la mai puțin de un an prin Legea nr.282/2023, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2024. Totodată, în toamna aceluiași an, tot în contextul campaniei electorale, tema pensiilor de serviciu a fost repusă în discuție de decidenții politici, iar din luna martie 2025 a fost reluată intens sub pretextul evaluării Comisiei Europene din 25 martie 2025.

10.               Încălcarea principiului securității juridice și al încrederii legitime este cu atât mai evidentă în condițiile în care intervenția normativă vizează exclusiv personalul din sistemul justiției, deși magistrații reprezintă singura categorie profesională pentru care pensia de serviciu se bucură de protecție constituțională. Prin urmare, nu există nicio justificare obiectivă pentru un demers legislativ care să vizeze doar pensiile de serviciu ale personalului din justiție, cu atât mai mult cu cât impactul bugetar generat de plata acestora este nesemnificativ, în timp ce restul categoriilor de pensii de serviciu, care reprezintă peste 90% din valoarea efortului bugetar pentru plata pensiilor de serviciu, nu sunt vizate de acest demers.

(1.2.) Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constituție, sub aspectul solicitării formale a avizului Consiliului Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM)

11.               În conformitate cu art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, plenul acestuia avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești, așadar, inclusiv aspectele referitoare la pensionarea magistraților (a se vedea, în același sens, Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, paragraful 48). Astfel, raportat la obiectul de reglementare al legii adoptate, ce vizează modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților – element ce ține de statutul acestei categorii profesionale –, se apreciază că adoptarea acesteia era condiționată de existența avizului CSM.

12.               În cazul de față, la data de 20 august 2025, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a transmis CSM proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea comunicării unui punct de vedere. Ulterior, la data de 22 august 2025, același minister a revenit la adresa anterioară și a solicitat CSM avizul asupra proiectului de lege menționat. Cu toate acestea, deși inițiatorul a învestit CSM cu solicitarea de emitere a avizului cu privire la proiectul de lege, la 29 august 2025 Guvernul a aprobat o altă formă, substanțial diferită, a actului normativ decât cea transmisă CSM spre avizare, iar la 1 septembrie 2025 Guvernul și- a angajat răspunderea în Parlament pe acest proiect de lege, ceea ce echivalează cu inexistența solicitării avizului pe proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea.

13.               A admite că ar exista posibilitatea de a se transmite un proiect incipient pentru ca, în final, angajarea răspunderii să se facă pe un cu totul alt proiect ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii consultării puterii judecătorești, procedură căreia îi corespunde avizul CSM. Or, avizul nu este o simplă formalitate care trebuie îndeplinită în procedura de adoptare a unui act normativ, ci este un act emis de o instituție/autoritate cu competențe/specializată în respectivul domeniu, sprijinind fundamentarea temeinică a actelor normative.

14.               Se consideră că, deși Curtea Constituțională a admis în jurisprudența sa că, în cazul procedurii legislative ordinare derulate în Parlament, nu ar fi necesară consultarea pe fiecare amendament (paragraful 99 din Decizia nr.467 din 2 august 2023), situația este substanțial diferită în cazul procedurii angajării răspunderii, procedură excepțională care se abate de la regulile legiferării, atribut al puterii legislative, pentru că nu suntem în prezența unui amendament adus unui proiect de lege inițiat, ci modificarea intervine din chiar momentul declanșării procesului legislativ, prin angajarea răspunderii pe un alt proiect decât cel cu privire la care s-a efectuat consultarea. Prin urmare, o asemenea situație nu este echivalentă unei intervenții exterioare voinței inițiatorului proiectului de lege, ci aduce în discuție intenția vădită a inițiatorului de a supune aprobării un alt proiect decât cel cu privire la care a efectuat consultarea și de a nu oferi o posibilitate reală de exprimare a unui punct de vedere pe proiectul inițiat.

15.               Din modalitatea în care Guvernul a înțeles să își îndeplinească această obligație legală rezultă în mod evident că nu s-a urmărit decât îndeplinirea formală a unei etape din procedura de legiferare, iar nu realizarea unei consultări reale și efective a sistemului judiciar, menită să contribuie la adoptarea unui act normativ care să răspundă cerințelor de calitate a legii.

16.               Se subliniază că, prin Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, Curtea a statuat că principiul legalității, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, impune ca atât exigențele de ordin procedural, cât și cele de ordin substanțial să fie respectate în cadrul legiferării. Regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituțiile prevăzute de lege, nu sunt însă scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calității legii, o lege care să slujească cetățenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică.

17.               Se arată că, în conformitate cu art.33 alin.(2) din Legea nr.305/2022, termenul legal de emitere a avizului de către CSM este de 30 de zile de la sesizare, iar acest termen nu a fost respectat de către inițiator în procedura de adoptare a actului normativ, neputându-se susține cu suficient temei că un interval de timp de 7 zile calendaristice este un termen rezonabil de analizare a proiectului de lege, de dezbatere și adoptare a avizului de către un organ colegial, cum este CSM.

18.               Prin Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, paragraful 107, Curtea Constituțională a arătat că statul de drept presupune punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Cu alte cuvinte, sub aspectul colaborării loiale dintre instituțiile/autoritățile statului, o primă semnificație a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competențe, prerogative, atribuții, obligații sau îndatoriri ale instituțiilor/autorităților statului. Prin urmare, colaborarea loială presupune, dincolo de respectul față de lege, respectul reciproc al autorităților/instituțiilor statului, ca expresie a unor valori constituționale asimilate, asumate și promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituțională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autoritățile/instituțiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituției.

19.               Or, raportând aceste repere stabilite în jurisprudența Curții Constituționale la modul în care Guvernul a înțeles să-și îndeplinească obligația de a solicita avizul CSM, rezultă că Executivul nu a fost interesat și nu a permis ca acest organ consultativ să își îndeplinească rolul său constituțional, ignorând Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și art.1 alin.(5) din Constituție ce urmăresc asigurarea calității actelor normative.

20.               Sesizarea CSM cu o altă formă a proiectului de lege decât cel adoptat în mod real și adoptarea legii cu nesocotirea termenului legal instituit pentru emiterea avizului CSM, în contextul în care un termen de 5-6 zile lucrătoare nu poate fi considerat rezonabil pentru analizarea, consultarea, convocarea și adoptarea avizului de către organul colegial, conduc la concluzia că solicitarea avizului CSM a fost doar formală, contrar art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constituție.

(1.3.) Încălcarea art.1 alin.(3) și (5), art.16 și art.124 alin.(3) din Constituție cu referire la principiul securității juridice și al încrederii legitime, precum și la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenței justiției, în componenta sa instituțională

21.               Legea adoptată generează coexistența a trei regimuri distincte de pensionare a magistraților, rezultat al unor intervenții legislative succesive într-un interval extrem de scurt, ceea ce conduce la nesocotirea principiilor stabilității și securității juridice și creează o nouă falie între generațiile de magistrați. Astfel, o categorie de magistrați va beneficia de pensia de serviciu conform reglementărilor valabile până la 1 ianuarie 2024, alta în temeiul Legii nr.282/2023, aplicabilă între 1 ianuarie 2024 și momentul intrării în vigoare a noii propuneri legislative, iar ultima categorie va ieși la pensie în condițiile stabilite de aceasta din urmă. Având în vedere diferențele majore dintre cele trei regimuri și lipsa unor motive obiective care să justifice condiții atât de divergente pentru magistrați aflați în situații comparabile, cadrul normativ actual conduce la discriminări evidente cu privire la elemente esențiale ale statutului magistratului, încălcând astfel principiul constituțional al egalității în drepturi.

22.               Singurul criteriu de diferențiere între acești magistrați este vechimea în funcție la data intrării în vigoare a noilor norme, o simplă diferență de o zi putând determina modificări substanțiale în statut. O asemenea deosebire nu poate justifica, în nicio situație, o schimbare atât de radicală a unei componente esențiale a statutului, mai ales că, la data intrării în profesie, cadrul legal referitor la pensionare era identic pentru toți judecătorii și procurorii.

23.               Prin urmare, modificarea de asemenea amploare a statutului magistraților, într-un aspect fundamental pentru garantarea independenței justiției, este incompatibilă cu art.1 alin.(5) din Constituție, în dimensiunea securității juridice și a calității legii, coroborat cu art.124 alin.(3) din Constituție.

24.               În acest sens, pentru identitate de rațiune, sunt pe deplin aplicabile considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, paragraful 157, care au sancționat lipsa de previzibilitate a unor modificări similare privind actualizarea pensiei de serviciu, subliniind că legiuitorul trebuie să facă distincția între magistrații aflați deja în sistem și cei care îl vor accesa ulterior.

25.               Noul demers legislativ reia nu doar soluția deja declarată neconstituțională, ci introduce și alte măsuri ce afectează grav elemente fundamentale ale statutului judecătorilor și procurorilor, deși acestea, cel puțin pentru magistrații în funcție, trebuie recunoscute ca fiind consolidate încă de la momentul intrării lor în profesie, potrivit statuărilor instanței de contencios constituțional.

26.               Se subliniază că legea adoptată generează discriminări și între judecătorii și procurorii civili și cei militari, care, deși desfășoară activitatea în condiții identice și pot avea aceeași vechime și vârstă la data intrării în vigoare a noii legi, ar urma să se pensioneze în condiții substanțial diferite. În timp ce magistrații civili vor fi supuși noilor condiții restrictive (pensionare la 65 de ani, vechime de 35 de ani, pensie de 55% din media veniturilor brute, plafonată la 70% din ultimul venit net, eliminarea vechimilor asimilate și o tranziție inaplicabilă celor mai mulți), judecătorii și procurorii militari vor continua să beneficieze de regimul mult mai avantajos prevăzut de Legea nr.223/2015 (pensionare între 45 și 52 de ani, reducere a vârstei cu până la 13 ani, vechime totală de 25 de ani, dintre care 15 în funcție, și pensie de 65% din media veniturilor brute, fără plafon sub ultimul venit net). Discriminarea devine și mai evidentă în comparație cu regimul ofițerilor de poliție judiciară. Astfel, un ofițer care își desfășoară întreaga activitate în echipă și sub coordonarea procurorului va putea ieși la pensie la o vârstă cuprinsă între 45 și 52 de ani (în 2035, la finalul perioadei de tranziție), cu vechime totală de 25 de ani, dintre care 15 în funcție, beneficiind de o pensie de 65% din media veniturilor brute și plafonată la ultimul venit net. În schimb, procurorul care l-a coordonat se va putea pensiona abia la 65 de ani, cu o vechime de 35 de ani, dintre care 25 în funcție, și va primi o pensie de doar 55% din media veniturilor brute, plafonată la 70% din ultimul venit net – cuantum similar celui al ofițerului, dar obținut după două decenii în plus de activitate.

(1.4.) Încălcarea art.114 din Constituție cu referire la condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege

27.               Se arată că, în interpretarea art.114 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat asupra condițiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca Guvernul să își poată angaja răspunderea: existența unei urgențe în adoptarea măsurilor conținute în legea asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanța domeniului reglementat și aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea, Decizia nr.1655 din 28 decembrie 2010 sau Decizia nr.29 din 29 ianuarie 2020). Guvernul nu are, așadar, o competență discreționară de a-și angaja răspunderea, ci trebuie să ia în considerare o serie de criterii obiective anterior menționate referitoare la necesitatea reglementării cu celeritate a domeniului vizat.

28.               Se apreciază că Guvernul nu avea deschisă posibilitatea constituțională de a modifica regimul juridic al pensiilor de serviciu ale magistraților pe calea angajării răspunderii, câtă vreme nu era îndeplinită condiția referitoare la existența unei urgențe în adoptarea măsurilor conținute în legea asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea.

29.               Din analiza expunerii de motive reiese faptul că necesitatea adoptării acestei legi se fundamentează, în esență, pe două considerente: (a) obligația aducerii la îndeplinire a angajamentelor asumate de România în fața Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, adoptat prin Regulamentul (UE) 2021/241, respectiv a jalonului nr.215 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) , care privește „intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, și (b) situația economică dificilă în care România se află la momentul actual, deficitul bugetului general consolidat atingând, în anul 2024, un nivel de 9,3% din PIB, datoria publică exprimată ca procent din PIB crescând cu 5,9 puncte procentuale în raport cu anul precedent în condițiile în care accentuarea dezechilibrului bugetar este generată inclusiv de cheltuielile privind pensii și salarii.

30.               Niciunul dintre cele două considerente nu poate, în realitate, justifica caracterul urgent al măsurilor ce se doresc adoptate pe calea angajării răspunderii guvernamentale.

31.               Astfel, în ceea ce privește argumentul ce vizează angajamentele asumate în fața Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, se poate observa că acesta este dezvoltat cu omiterea unor elemente esențiale privind modul de apreciere a îndeplinirii jalonului 215 din PNRR. Prin expunerea de motive se încearcă acreditarea ideii că forma legii actuale, adoptată după pronunțarea Deciziei nr.467 din 2 august 2023, nu corespunde, în privința principiilor pe care este construită, cerințelor asumate de România în fața Comisiei Europene în privința reformei pensiilor speciale, drept care Comisia Europeană ar fi suspendat plata unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul PNRR. Or, modificarea cadrului normativ al pensiilor de serviciu ale magistraților intervenită prin intermediul Legii nr.282/2023 (așadar, cu luarea în considerare a statuărilor Curții Constituționale făcute în Decizia nr.467 din 2 august 2023) a fost apreciată de către Comisia Europeană, la data de 15 octombrie 2024, ca îndeplinind obligațiile asumate de România în cadrul jalonului 215 din PNRR. Astfel, suspendarea plății sumei de bani antereferite a intervenit abia ulterior, ca urmare a modificării cadrului legal privind pensiile de serviciu intervenite, pe de o parte, în privința pensiilor militare de stat și, pe de altă parte, în privința modului de impozitare a anumitor categorii de pensii de serviciu (după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr.724 din 19 decembrie 2024, prin care a fost constatată neconstituționalitatea măsurii impozitării progresive). În acest sens este invocat și avizul CSM referitor la propunerea legislativă care s-a aflat pe rolul Parlamentului cu nr.PL-x nr.103 din 8 aprilie 2025. Mai mult, nicio condiționalitate care decurge din PNRR nu poate justifica derogarea de la reperele stabilite de instanța de contencios constituțional, cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost analizat deja de Curtea Constituțională în Decizia nr.467 din 2 august 2023.

32.               Or, reglementările propuse nu numai că nu au nicio justificare din perspectiva vreunei cerințe a Comisiei Europene, dar, în egală măsură, se constituie într-o veritabilă nesocotire a jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor.

33.               În plus, existența în procedură parlamentară, din luna aprilie 2025, a unui proiect de lege (promovat în considerarea aceluiași motiv legat de necesitatea deblocării procedurilor PNRR aferente Jalonului 215), fără ca Guvernul, anterior punerii în dezbatere publică a propriului proiect de lege, să fi întreprins vreun demers pe lângă Parlamentul României în condițiile permise de art.76 alin.(3) din Constituția României, face ca argumentul privind caracterul urgent al intervenției legislative să nu beneficieze de suport real. De altfel, prin inițierea, în paralel cu procedura legislativă desfășurată de Parlament, a unui demers legislativ propriu, având același obiectiv și vizând aceeași materie de reglementare, Guvernul a ales practic să ignore cu desăvârșire activitatea desfășurată anterior de Legislativ cu privire la problematica în discuție și, desconsiderând rolul procedurilor clasice de legiferare, a preferat să ia în propriile mâini problema modificării cadrului legislativ al pensiilor de serviciu din sistemul de justiție, prin forțarea limitelor constituționale ale mecanismului asumării răspunderii guvernamentale.

34.               Lipsa unei legături reale între argumentul invocat de Guvern referitor la necesitatea închiderii jalonului PNRR privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu, pe de o parte, și conținutul normativ al legii, pe de altă parte, este relevată, în plus, de faptul că, deși jalonul în cauză vizează toate categoriile de pensii de serviciu, intervenția Guvernului le-a vizat exclusiv pe cele din domeniul justiției. Această împrejurare nu face altceva decât să demonstreze lipsa caracterului urgent al măsurii legislative impuse de Guvern, în condițiile în care nu este deloc clar motivul pentru care în privința celorlalte pensii de serviciu este posibilă temporizarea intervenției legislative (până în prezent nefiind demarată nicio intervenție legislativă sub acest aspect), iar pentru pensiile de serviciu din justiție este necesară declanșarea unei proceduri legislative cu caracter excepțional.

35.               Argumentele invocate în legătură cu situația economică dificilă în care se află la acest moment statul român nu sunt nici ele de natură să justifice urgența legii, având în vedere faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, o motivare bazată pe argumente de natură economică ar putea acredita ideea unei urgențe a măsurilor în cauză și a necesității de adoptare cu celeritate a modificărilor legislative dacă ar fi însoțită și de o fundamentare, în conformitate cu Legea nr.24/2000 (paragraful 38 al Deciziei Curții Constituționale nr.29 din 29 ianuarie 2020). O astfel de fundamentare ar fi fost necesară cu atât mai mult cu cât din expunerea de motive nu se înțelege cu claritate în ce fel

„cea mai amplă creștere produsă în ultimii 30 de ani” a deficitului bugetar comparativ cu anul anterior a fost generată de pensiile de serviciu ale magistraților, în condițiile în care cifrele indicate în cuprinsul expunerii sunt aferente anului 2024, an în care nici pensiile și nici salariile din sistemul de justiție nu au înregistrat vreo creștere comparativ cu cele stabilite pentru anul 2023.

36.               Urgența cu care Parlamentul a reușit să se mobilizeze pentru a respinge definitiv proiectul similar de lege, aflat pe rolul său încă din luna aprilie 2025, face dovada deplină a posibilității ca legea (dacă era, în mod real, necesară) să fie adoptată în cadrul procedurilor parlamentare obișnuite. De aceea, respingerea proiectului legislativ inițial, având un obiect de reglementare și o motivare identice cu cele ale proiectului legislativ adoptat cu cel adoptat în procedura reglementată de art.114 din

Constituție, face dovada deplină a faptului că Parlamentul a apreciat că legea în vigoare trebuie menținută, o modificare a actualei reglementări nefiind necesară și, în niciun caz, urgentă.

37.               Nu în ultimul rând, modificarea legislativă are ca obiect exclusiv personalul din sistemul judiciar, deși magistrații constituie singura categorie profesională pentru care pensia de serviciu beneficiază de protecție constituțională, neexistând vreo justificare obiectivă pentru o intervenție legislativă ce vizează doar pensiile de serviciu ale magistraților. Din chiar expunerea de motive rezultă că impactul bugetar estimat este 0, astfel încât justificarea urgenței prin ieșirea din situația de criză financiară este evident o premisă falsă, ceea ce echivalează cu lipsa justificării adoptării soluției legislative a asumării răspunderii.

38.               Se apreciază că nu era îndeplinită nici condiția ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate. Faptul că încă din luna aprilie 2025 pe rolul Parlamentului a fost înregistrat un proiect de lege cu obiect de reglementare identic (PL-x nr.103/2025), care – dacă motivele promovării sale (similare cu cele avute în vedere în expunerea de motive a prezentei legi) ar fi avut un caracter justificat – ar fi putut fi adoptat în marja de timp aferentă procedurilor parlamentare clasice, astfel încât să fie asigurată intrarea lui în vigoare la aceeași dată la care este prevăzută intrarea în vigoare a legii criticate, reprezintă, în sine, cea mai clară dovadă a faptului că în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii Guvernului.

39.               Este adevărat că acest proiect de lege a fost respins definitiv de Camera decizională (Senatul) la data de 22 august 2025, însă acest aspect nu este de natură să înlăture viciul de neconstituționalitate extrinsecă legat de încălcarea art.114 din Constituție. În acest sens, se consideră că repunerea proiectului PL-x nr.103/2025 pe ordinea de zi a Camerei decizionale (Senatul) exclusiv în scopul evitării suprapunerii acestuia cu proiectul unei legi având un obiect de reglementare identic și asupra căruia Guvernul anunțase public că intenționează să-și asume răspunderea nu poate acoperi viciul de neconstituționalitate creat, încălcarea Legii fundamentale fiind, dimpotrivă, agravată. Faptul că repunerea în dezbaterea Parlamentului s-a făcut cu scopul vădit de a înlătura o posibilă piedică procedurală în calea asumării răspunderii Guvernului este relevat de demararea în regim de sesiune extraordinară a procedurilor parlamentare necesare respingerii proiectului inițial, însă abia ulterior punerii în dezbatere publică a proiectului dorit de Guvern. Procedând astfel, cele două puteri au făcut dovada unui caracter vădit neloial al comportamentului lor în raporturile avute cu puterea judecătorească, în condițiile în care puterea executivă și cea legiuitoare au conlucrat pentru adoptarea, într-o procedură lipsită de dezbateri și de posibilitatea de a formula amendamente, a unui act normativ cu consecințe destabilizatoare asupra sistemului de justiție.

40.               Simplul fapt al respingerii proiectului PL-x nr.103/2025 nu este de natură să ofere condițiile procedurale necesare adoptării legii criticate sub aspectul condiției vizând inexistența în dezbatere parlamentară a unei legi având același obiect.

41.               Se menționează că și în ipoteza în care utilizarea mecanismului angajării răspunderii Guvernului ar fi admisibilă, aceasta capătă un evident caracter abuziv în raport cu faptul că Guvernul nu a făcut altceva decât să refuze să accepte voința Legislativului, forțând o revenire a puterii legislative asupra soluției adoptate, imediat după adoptarea ei. În acest fel, pe calea asumării răspunderii, Guvernul a reușit să își impună propria voință în materie legislativă, peste cea exprimată cu claritate de Parlament. Astfel, prin respingerea definitivă a proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaților cu nr.PL-x 103/2025, Parlamentul și-a manifestat cu claritate voința de a menține legea în vigoare, respectiv Legea nr.282/2023.

42.               Nu în ultimul rând, soluția adoptată în data de 22 august 2025 de Parlament, de respingere a proiectului de lege similar celui asumat de Guvern, face dovada cea mai clară a faptului că motivul vizând necesitatea îndeplinirii condițiilor asumate în PNRR este neîntemeiat, atâta vreme cât, în caz contrar, importanța mizei ar fi făcut să fie puțin probabilă soluția de respingere definitivă a PL-x 103/2025, care a fost motivat, în esență, pe același considerent.

43.               Se consideră că nu erau întrunite elementele care vizau cerința legată de importanța domeniului reglementat. În acest sens sunt invocate numeroasele încercări legislative anterioare de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților, bogata și îndelungata jurisprudență a Curții Constituționale în această materie, dar și dezbaterile multiple din spațiul public (inclusiv în mass-media), care sunt de notorietate.

44.               Se consideră că nu era îndeplinită cerința vizând aplicarea imediată a legii. Sub acest aspect prezintă relevanță faptul că odată neîndeplinită cerința privind caracterul urgent al intervenției legislative, nici ultima condiție referitoare la necesitatea aplicării imediate a legii nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită. Astfel, simpla stabilire a unei date calendaristice apropiate ca moment în timp de data adoptării legii pe calea procedurii excepționale prevăzute de art.114 din Constituție nu poate reprezenta, per se, o dovadă a necesității intrării imediate în vigoare a noii legi, câtă vreme data de 1

octombrie 2025, ca dată a intrării în vigoare a noii legi, nu poate fi justificată obiectiv, ca fiind absolut necesară.

45.               Se arată că, prin Decizia nr.1431 din 3 noiembrie 2010, Curtea a statuat că acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreționar, oricând și în orice condiții, ar echivala cu transformarea acestei autorități în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce privește atribuția de legiferare. Or, o astfel de interpretare dată art.114 din Legea fundamentală este în totală contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale și, prin urmare, în contradicție cu art.1 alin.(4), art.61 alin.(1) și art.147 alin.(4) din Constituție.

46.               Se arată că tehnica de angajare a răspunderii încalcă normele de tehnică legislativă și a fost folosită abuziv. În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, angajarea răspunderii în maniera în care a fost făcută, asupra unui număr de peste 20 de acte normative, care reglementează domenii din cele mai diverse, încalcă normele de tehnică legislativă. Simpla divizare în 5 pachete legislative nu poate acoperi viciul de neconstituționalitate de vreme ce asumarea răspunderii s-a făcut într-o ședință unică, printr-un procedeu artificial menit să confere o aparență de legalitate. În realitate, nu se poate susține că asumarea răspunderii Guvernului este divizată în 5 pachete, asumarea răspunderii Guvernului fiind unică, indiferent de denumirea sub care ar fi grupate actele normative asupra cărora se angajează răspunderea. În concluzie, comportamentul Guvernului este contrar exigențelor art.114 din Constituție, iar legea trebuie declarată neconstituțională în ansamblul ei.

(2.) Critici de neconstituționalitate intrinsecă

(2.1.)  Încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție privind principiul legalității

47.               Se arată că noțiunea de „vechime totală în muncă” nu este definită în cuprinsul legii și nici nu sunt prezentate elemente în baza cărora să poată fi determinată, aspect ce conduce la neclaritatea normei, câtă vreme Legea nr.303/2022, în forma actuală, folosește noțiunile de „vechime în muncă”, „vechime în funcție”, „vechime în specialitate” și „vechime în magistratură”.

48.               Noțiunea de „vechime în muncă” are înțeles diferit în cuprinsul normelor care ar putea constitui dreptul comun (Codul muncii, Legea nr.360/2023) și cu care dispozițiile Legii nr.303/2022 și ale Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice se completează; astfel, Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii se referă exclusiv la vechimea în muncă, ce include perioade necontributive și perioade asimilate stagiului de cotizare, fiind astfel indisolubil legată de conceptul de contributivitate; Codul muncii reglementează vechimea în muncă drept activitatea prestată în temeiul unui contract individual de muncă.

49.               Introducerea condiției suplimentare de vechime în muncă este necorelată cu celelalte două condiții impuse cumulativ, respectiv cea de vechime în magistratură și vârsta, fiind neclar chiar din perspectiva unui magistrat cum se interpretează previzibil textul de lege. Astfel, o primă interpretare pe care ar putea-o primi textul este aceea că îndeplinirea condiției de vechime în muncă ar trebui să se facă în 2031. În această interpretare, prin introducerea condiției suplimentare de vechime în muncă, încă de la etapa din 2031, persoanele care au intrat la 22 ani în magistratură și fac vechimea în magistratură în 2031, vor trebui să îndeplinească suplimentar și condiția de vechime în muncă de 26 de ani și 6 luni (care crește progresiv ulterior), astfel încât această categorie în mod evident nu va îndeplini condiția de vechime în muncă în 2031 (decât dacă ar fi lucrat în timpul facultății), ceea ce înseamnă că, de fapt, începând cu anul 2031, beneficiul etapizării nu poate în mod obiectiv profita niciunei persoane care a intrat în magistratură la 22 ani, creându-se astfel o discriminare între magistrați în funcție de vârsta la care au intrat în magistratură (discriminare pe criteriu de vârstă). Într-o altă posibilă interpretare s-ar putea susține că o persoană s-ar putea pensiona începând cu vârsta de 56 de ani și 6 luni, sub condiția vechimii în muncă de cel puțin 26 de ani și 6 luni. În această interpretare, textul ar fi lipsit de utilitate practică, fiind evident că o persoană care avea vechime de 25 de ani în funcție la 47 de ani va îndeplini și condiția de vechime în muncă la 56 de ani și 6 luni. În realitate, condiția nou-introdusă este lipsită de orice logică, în oricare dintre variante s-ar putea susține că se interpretează textul.

50.               Interpretarea noțiunii de vechime totală în muncă în sensul rezultat din legislația din domeniul pensiilor din sistemul public ar putea conduce la excluderea persoanelor care au contribuit în alte sisteme de pensii (spre exemplu, avocații). Mai mult, din perspectiva cerințelor de previzibilitate și stabilitate juridică, ce alcătuiesc principiul securității legislative, reglementarea unei condiții suplimentare de vechime totală în muncă de 35 de ani (specifică regimului pensiei de drept comun) suprapusă peste cea de vechime de 25 de ani numai în funcțiile prevăzute de lege (specifică fundamentului acordării pensiei de serviciu) diluează noțiunea de pensie de serviciu a magistraților, strâns legată de conceptul de „carieră în magistratură”, prin preluarea unor elemente specifice stabilirii pensiei în sistemul de drept comun și aplicarea acestora la regimul juridic al pensiei de serviciu.

51.               Condiționarea beneficiului pensiei de serviciu de existența unei vechimi totale în muncă de 35 de ani, care poate fi compusă din tranșe de vechime fără legătură cu specialitatea/domeniul juridic, este străină de fundamentul acordării pensiei de serviciu a magistraților.

52.               Art.V alin.(3) din lege este neclar, întrucât nu indică modul în care se stabilește „data pensionării” – care, potrivit textului, nu este data reală a pensionării, ci o valoare ipotetică, de calcul, din moment ce din ea se scad cei maxim 5 ani care se valorifică –, permițând două variante de calcul, pe care autoarea obiecției de neconstituționalitate le expune și le dezbate din perspectiva aplicării legii. Se mai arată că textul legal criticat stabilește tranșe de vechime foarte scurte, prima doar de 1 an și 3 luni, iar următoarele de 2 ani, cu consecința că se va aplica unui număr redus de magistrați, deși dovedirea unei vechimi de 5 ani în alte profesii juridice a fost și este încă o condiție pentru admiterea directă în magistratură. Aceste tranșe se opresc la anul 2034, mai devreme decât tranșele în care se eșalonează creșterea vârstei de pensionare, care se opresc la anul 2036, deși nu există niciun motiv pentru care eliminarea vechimii asimilate să fie tratată într-un mod mai defavorabil.

53.               Se mai apreciază că normele tranzitorii sunt neclare și în ceea ce privește categoria magistraților ale căror decizii de pensionare sunt valorificate, respectiv a judecătorilor ale căror decizii sunt emise, dar nepuse în plată, în condițiile în care nici pentru aceste categorii nu rezultă dacă pensia mai poate depăși salariul în plată și nu sunt indicate elemente suficiente pentru determinarea exactă a cuantumului pensiei de serviciu.

54.               De altfel, Curtea Constituțională a stabilit, în Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 126, că modificarea condițiilor de pensionare a magistraților – în care se include și eliminarea vechimii asimilate – trebuie să se facă cu prevederea de dispoziții tranzitorii care să fie efective, adică să atingă obiectivul urmărit și să privească o perioadă de timp suficient de lungă, pentru a nu afecta securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare.

55.               Sintagma „vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii” este neclară întrucât se circumscrie unei norme care trimite la dispozițiile generale, care prevăd expres condiții de vârstă etapizate pe ani, pe sexe, amintind faptul că vârsta de pensionare pentru femei de 65 de ani este etapizată până în anul 2035, iar art.216 alin.(1) din Legea nr.303/2022 prevede că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor pot fi menținuți în funcție până la vârsta de 70 de ani cu condiția de împlinirea vârstei de 65 de ani; astfel, apare evidentă imprecizia legiuitorului în folosirea unei sintagme cu rol de trimitere, aceasta devenind redundantă în condițiile în care există norma clară, precisă cu caracter special în legea organică privind statutul judecătorilor și procurorilor.

(2.2.)  Încălcarea art.1 alin.(3) și alin.(5) din Constituție prin raportare la art.124 alin.(3) și art.147 alin.(4) sub aspectul nesocotirii principiului securității raporturilor juridice și principiului independenței justiției

56.               Se arată că dreptul la securitate juridică este unul fundamental, în sensul că determină obligația corelativă absolută a statului de a elabora, adopta și implementa norme juridice cu asigurarea unui climat de stabilitate. Obligația respectării legilor, consacrată de art.1 alin.(5) din Constituție, nu presupune, prin conținutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil. Intervenția legislativă este necesară atât pentru a adapta actele normative la realitățile economice, sociale și politice existente, dar și pentru a asigura un cadru legislativ unitar, care să contribuie la o mai bună aplicare a legii și la îndepărtarea oricăror situații echivoce sau inechități în aplicarea legii.

57.               Totuși, este necesar să se constate că stabilitatea legislativă este în mod serios afectată atunci când, așa cum este cazul de față, o lege este modificată la un interval de timp extrem de scurt (mai înainte chiar de împlinirea perioadei de aplicare a normelor sale tranzitorii), aceasta neapucând practic să producă decât prea puțin timp efectele juridice urmărite la adoptarea ei, pentru a putea permite identificarea unui indiciu real și serios privind riscul apariției unor dificultăți sau inechități în aplicarea ei viitoare. Modificarea legislativă atât de rapid intervenită este cu atât mai gravă prin consecințele produse cu cât obiectul reglementării sale se află sub protecția cerinței de stabilitate dintr-o dublă perspectivă: domeniul asigurărilor sociale și statutul magistraților, statut de a cărui stabilitate se leagă în mod structural independența justiției ca atribut constituțional al statului de drept.

58.               Prin urmare, succesiunea modificărilor legislative, adoptate la intervale scurte de timp (după doar un an de la intrarea în vigoare a Legii nr.303/2022 și la doi ani de la adoptarea Legii nr.282/2023), este de natură să afecteze grav securitatea juridică. Or, dreptul suveran al puterii legiuitoare de a reglementa o realitate socială trebuie exercitat în condiții de maximă responsabilitate, legea trebuind să fie rezultatul unei reflecții serioase și a unui proces de chibzuire profund. Prin urmare, simpla schimbare de optică a legiuitorului, intervenită la scurt timp după adoptarea unei legi, nu poate justifica, ut singuli, o nouă activitate de legiferare.

59.               Securitatea juridică este afectată și sub aspectul încălcării principiului respectării încrederii legitime, principiu în baza căruia, dacă un particular de bună-credință a crezut, în deplină

încredere, în comportamentul organelor statului și în menținerea liniei de conduită astfel create, atunci autoritățile trebuie să țină cont de așteptările legitime suscitate pentru fiecare asemenea particular – care trebuie să suporte cel mai mic inconvenient posibil în caz de schimbare – adică nu trebuie să rupă încrederea, modificând de o manieră neașteptată și brutală această linie de conduită, în orice caz, în măsura în care niciun interes public imperios nu o cere. Încrederea legitimă se referă, în ceea ce privește adoptarea normelor juridice, la predictibilitatea schimbărilor normative. Or, noua lege creează un sistem pentru accederea persoanei la dreptul la pensia de serviciu triplu condiționat (de vârstă, de vechime în muncă și de vechime în specialitate), a cărui aplicare riscă să devină intempestivă, prin lipsa reglementării unei eșalonări rezonabile a perioadei de trecere la aplicarea integrală a condițiilor astfel impuse, și mai ales în lipsa unei corelări armonioase a modalităților de eșalonare a perioadelor stabilite pentru fiecare dintre ele.

60.               Se arată că, prin jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională a intervenit cu fermitate ori de câte ori a constatat lipsa unor dispoziții tranzitorii care să permită o trecere armonioasă de la o reglementare la alta, sancționând deficiențele – unele redacționale sau de concepție, de natură să determine, pe de o parte, o anumită inconsistență și incongruență la nivelul concepției de ansamblu a legii, iar, pe de altă parte, să afecteze securitatea juridică prin promovarea unor norme intertemporale cărora le lipsește raționalitatea în realizarea trecerii la noile reglementări (a se vedea, Deciziile nr.467 din 2 august 2023 și nr.402 din 19 septembrie 2024). Or, legea criticată se abate de la toate aceste rigori, creând un sistem de eșalonare a aplicării condițiilor de pensionare necorelat, neclar și nerezonabil, aspect cu atât mai grav cu cât, chiar în privința modului de eșalonare a aplicării condițiilor de dobândire a dreptului la pensia de serviciu, Curtea Constituțională îl sancționase nu cu mult timp înainte, indicându-i, totodată, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, reperele clare de urmat pentru realizarea unei eșalonări corecte din punct de vedere constituțional. Ca atare, legea criticată încalcă art.147 alin.(4) din Constituție.

61.               Astfel, la un interval foarte scurt de la adoptarea Legii nr.282/2023, legea criticată elimină respectiva eșalonare și introduce una nouă, mult mai restrictivă, care încalcă principiul securității raporturilor juridice prin raportare la principiul independenței justiției, în condițiile în care noul mecanism se îndepărtează semnificativ de la exigențele stabilite de instanța de contencios constituțional în paragrafele 117, 123–126 din Decizia nr.467 din 2 august 2023, consecința fiind creșterea semnificativă a vârstei de pensionare pentru o parte din destinatarii legii (în temeiul pretinsei etapizări, fără a se realiza o tranziție coerentă și fluentă), în contextul efectului combinat al condițiilor nou-instituite pentru accesarea dreptului la pensie, respectiv trecerea direct la vârsta standard de pensionare a unei alte categorii de beneficiari, fără a exista vreo eșalonare / etapizare a condițiilor de pensionare în privința acestora (vârstă, perioadă asimilată, vechime în muncă).

62.               Se menționează că art.V alin.(3) din lege instituie o nouă etapizare a vechimilor asimilate, în sensul eliminării acestora până în anul 2034, prin diminuarea la fiecare 2 ani cu câte un an a vechimii asimilate recunoscute, ceea ce reprezintă o soluție asemănătoare celei declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, aspect contrar art.1 alin.(3) și (5), art.124 și 147 alin.(4) din Constituție. Mai mult, această pretinsă etapizare a eliminării vechimilor asimilate face de fapt inaplicabilă și etapizarea creșterii vârstei de pensionare pentru o mare parte dintre magistrații vizați formal de norma tranzitorie care reglementează acest aspect.

63.               Etapizarea creșterii vârstei de pensionare, prin limitarea luării în considerare a vechimii asimilate doar până la 31 decembrie 2034, apare ca fiind o măsură favorabilă doar la nivel formal. În realitate, beneficiul dreptului de pensionare după 25 de ani de vechime în magistratură, anterior împlinirii vârstei standard din sistemul public, este iluzoriu pentru cei aflați deja în funcție. Aceasta rezultă atât din corelarea cu vârsta efectivă de pensionare și situația concretă a instanțelor, cât și din faptul că un magistrat născut cu doar un an mai târziu decât generația anterioară se îndepărtează cu un an și jumătate, anual, de momentul în care ar putea beneficia de pensia de serviciu. Astfel, pentru majoritatea magistraților aflați astăzi în activitate, acest drept rămâne mai degrabă teoretic. În plus, această etapizare are doar o aparență tranzitorie, întrucât, pentru cei mai mulți dintre magistrații în funcție, vârsta de pensionare se ridică direct la 65 de ani, soluție contrară considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, care impune necesitatea unei creșteri graduale și raționale a condițiilor necesare accesării dreptului la pensie.

64.               Prin efectul cumulat al majorării vârstei de pensionare cu 18 ani într-un interval de doar 12 ani (1 an și jumătate anual până în 2036) și al eliminării integrale a vechimii asimilate din 2034 (după ce, până la această dată, se reduc anual câte 2 ani din vechimea asimilată), numai o categorie restrânsă de persoane ar putea beneficia de o veritabilă etapizare. Pentru ceilalți magistrați în funcție creșterea se produce brusc, până la pragul de 65 de ani, fără niciun mecanism gradual, ceea ce contravine cerințelor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr.467 din 2 august 2023.

65.               O tranziție firească spre noile condiții ar trebui să includă în mod real și efectiv toți magistrații aflați în funcție, cu atât mai mult cu cât aceștia, la momentul intrării în profesie, în baza unei legislații constante de peste două decenii, și-au format o așteptare legitimă privind stabilitatea acestei componente esențiale a statutului lor.

66.               În realitate, nici pentru majoritatea generațiilor vizate formal de norma tranzitorie nu se poate vorbi despre o etapizare efectivă, ci doar despre una declarativă. Vârsta de pensionare crește ex abrupto cu perioade considerabile, în unele cazuri cu 10, 11 sau chiar 12 ani. Dacă se adaugă și creșterile deja aplicate prin Legea nr.282/2023, caracterul profund neconstituțional al noii reglementări devine evident. Toate cele 11 generații de magistrați vizate de art.V alin.(5) din lege aveau deja o vârstă de pensionare majorată potrivit legii menționate, iar noua intervenție le aduce o suplimentară și bruscă creștere, de amploare considerabilă, sens în care se face trimitere la magistrații cu vechime efectivă de 14–17 ani în privința cărora vârsta de pensionare va crește cu perioade de peste 12 ani.

67.               Încălcarea principiului forței obligatorii a deciziilor Curții Constituționale reglementat de art.147 alin.(4) din Constituție devine evidentă mai ales în raport cu împrejurarea că efectele noii eșalonări se răsfrâng inclusiv asupra unei părți din magistrații aflați în funcție la data pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023 și care, la momentul adoptării legii criticate, trebuiau să beneficieze de dreptul la pensia de serviciu în condițiile formei inițiale a Legii nr.303/2022, dar, întrucât aceasta a fost modificată, intraseră sub imperiul regulilor de eșalonare stabilite prin Legea nr.282/2023, tocmai în considerarea celor stabilite de instanța constituțională prin decizia menționată. Cu alte cuvinte, persoane care intraseră deja sub efectul eșalonării condițiilor lor de pensionare și care se aflau foarte aproape de îndeplinirea lor se văd a doua oară în situația de a le fi eșalonate condițiile de pensionare, într-o modalitate care îi îndepărtează din nou de perspectiva ieșirii la pensie. O astfel de insecuritate juridică este cu atât mai gravă cu cât afectează un drept la pensie ce face parte din statutul profesional al magistraților, a cărui stabilitate este garantată la nivel constituțional.

68.               Trecerea intempestivă de la o etapizare realizată prin raportare la o creștere din 4 în 4 luni la una raportată la o creștere din 18 în 18 luni este nerezonabilă. Astfel, multiplicarea de aproximativ 4,5 ori a unității de timp care a stat la baza eșalonării inițiale evidențiază excesivitatea măsurii adoptate. Mai mult, începând cu anul 2031 se adaugă cea de-a treia condiție necesară pentru accederea la pensia de serviciu, respectiv condiția unei vechimi minime în muncă, iar adăugarea în fiecare an a unei creșteri cu 1 an și șase luni, pentru stabilirea condiției vizând vechimea în muncă, nu poate fi considerată nici ea ca având un caracter rezonabil.

(2.3.) Încălcarea art.147 alin.(4) prin raportare la art.1 alin.(3) și (5) și art.124 din Constituție cu referire la obligativitatea deiciziilor Curții Constituționale în privința actualizării pensiei de serviciu în funcție de indicele de inflație

69.               Prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că actualizarea pensiei de serviciu a magistraților aflați în funcție la intrarea în vigoare a noii reglementări cu indicele de inflație în loc de actualizarea în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară pentru magistrații în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional, aduce în discuție o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiției. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferența între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar și cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii. În primul caz actualizarea în raport cu indicele de inflație reprezintă o soluție legislativă neconstituțională în timp ce în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum și drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie.

70.               Soluția cuprinsă la art.V alin.(6) din lege prevede eliminarea pentru magistrații în funcție, dar care nu îndeplinesc la acest moment condițiile de pensionare, a actualizării pensiei de serviciu prin raportare la venitul unui magistrat în activitate, deși o soluție identică a fost anterior declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023. Astfel, menținerea modalității de actualizare a pensiilor de serviciu ale magistraților prin raportare la nivelul remunerației celor din activitate nu mai putea fi pusă în discuție în cazul persoanelor aflate în sistemul judiciar la momentul intrării în vigoare a Legii nr.282/2023, intervenția legiuitorului sub acest aspect, prin care se readuce în discuție exact aceeași soluție care a fost sancționată anterior ca fiind neconstituțională (aplicarea, de îndată, a sistemului de actualizare anuală cu rata medie anuală a inflației), constituind o nesocotire a efectelor obligatorii erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale.

71.               Se apreciază că soluția adoptată cu privire la modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu încalcă nu doar art.147 alin.(4) din Constituție, ci și art.16 alin.(1) din Constituție, prin crearea a două regimuri juridice distincte de echilibrare a pensiilor magistraților în raport cu evoluțiile economice ulterioare, pe unele supunându-le actualizării în raport cu remunerația magistraților în activitate, iar pe

altele indexării, în funcție de data ieșirii la pensie. Caracterul discriminatoriu al unei astfel de soluții legislative este evidențiat în paragraful 63 al Deciziei Curții Constituționale nr.126 din 11 martie 2025, care se impune să fie reținut mutatis mutandis și în analiza legii analizate. În esență, Curtea a statuat că este neconstituțională o soluție legislativă care creează două regimuri juridice distincte de echilibrare a pensiilor militare în raport cu fluctuațiile monetare, pe unele supunându-le indexării, iar pe altele actualizării. Nu este vorba doar despre o diferență semantică între cei doi termeni, ci de regimuri juridice asociate acestora, care conduc la valorificarea în condiții mai favorabile sau mai puțin favorabile a însuși dreptului la pensie, fără a exista o justificare obiectivă și rațională în acest sens.

72.               Totodată, sunt nesocotite deciziile Curții Constituționale (spre exemplu, deciziile nr.900 din 15 decembrie 2020 și nr.467 din 2 august 2023) și cele ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în cauza C-762/2023) în care se statuează, cu valoare de principiu, că pensia magistraților trebuie să fie stabilită într-un cuantum cât mai aproape de ultimul salariul.

73.               Prin urmare, elementul de raportare este reprezentat de valoarea ultimului salariu înainte de pensionare. Or, prin stabilirea actualizării pensiei în raport de indicele de inflație, soluția normativă se îndepărtează atât de la reperul statuat în mod constant în jurispudența instanței de contencios constituțional și a instanței europene, cât și de la cuantumul avut în vedere în fundamentarea acestor decizii.

74.               De altfel, sub acest aspect, Curtea a reținut că, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul acționează ultra vires, încălcând art.147 alin.(1) și (4), prin raportare la art.1 alin.(5) [a se vedea, inter alia, Decizia Curții Constituționale nr.528 din 17 iulie 2018].

75.               Totodată, această conduită a legiuitorului, care, după o ajustare inițială a actului normativ în concordanță cu decizia Curții Constituționale, revine după o scurtă perioadă de timp la soluțiile legislative care au ridicat și prima oară probleme de neconstituționalitate și care au și fost sancționate ca atare de Curtea Constituțională, este de natură să pună în discuție însăși loialitatea comportamentului său constituțional și, implicit, încălcarea art.1 alin.(3) din Constituție.

(2.4.) Încălcarea art.16 alin.(1) din Constituție privind principiul egalității în drepturi

76.               Se arată că legea criticată instituie un sistem triplu condiționat pentru ieșirea la pensie a magistraților (respectiv condiția de vechime totală în muncă, de vechime minimă în funcție și de vârstă), în timp ce pentru beneficiarii sistemului general de pensii publice accesarea dreptului la pensie este condiționat doar din dublă perspectivă (stagiul minim de cotizare și vârsta standard), ceea ce reprezintă o încălcare a principului egalității de tratament și al nediscriminării, reglementat de art.16 din Constituție, diferența de tratament fiind de această dată lipsită de justificare.

77.               Totodată, stabilirea unei vechimi totale în muncă de cel puțin 35 de ani se îndepărtează de sistemul public de pensii, care prevede în art.47 alin.(2) și alin.(3) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii un stagiu minim de cotizare contributiv de 15 ani și un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, neexistând un criteriu obiectiv pentru instituirea unui asemenea regim restrictiv în contextul în care vizează aceeași ipoteză a vechimii în muncă. Or, dacă stagiul de cotizare în sistemul public de pensii este justificat pentru determinarea punctajului și, implicit, a cuantumului pensiei, vechimea în muncă, stabilită de legea criticată la un nivel superior celui din sistemul public de pensii, drept condiție pentru dobândirea pensiei de serviciu a magistraților, nu prezintă nicio justificare.

78.               Caracterul profund nejustificat al reglementării unei condiții suplimentare de vechime totală în muncă de 35 de ani suprapusă peste cea de vechime de 25 de ani numai în funcțiile prevăzute de lege este o dată în plus evidențiat de faptul că pensia de serviciu a magistraților este strâns legată de conceptul de „carieră în magistratură”, astfel încât vechimea în muncă (ce poate include și perioade de activitate în profesii non-juridice) nu poate reprezenta temeiul legal al acordării ei.

79.               În egală măsură, se produce o discriminare în raport cu alte categorii profesionale care desfășoară o activitate strâns legată de cea a magistraților. Astfel, se remarcă o diferență de tratament între condițiile de pensionare ale magistraților – procurori – prin raportare la condițiile de pensionare ale ofițerilor de poliție judiciară, aspect anterior reliefat.

(2.5.) Încălcarea art.124 din Constituție privind independența justiției coroborat cu art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) și (4) privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și a dreptului Uniunii Europene

80.               Prin adoptarea unor soluții legislative succesive diferite, într-o perioadă relativ scurtă, legiuitorul a diminuat beneficiul pensiei de serviciu a magistraților până la diluarea lui la nivelul la care acesta nu mai poate constitui un răspuns adecvat scopului instituirii sale: acela de a asigura una dintre garanțiile structurale ale principiului independenței justiției, ca atribut al statului de drept.

81.               Jurisprudența Curții Constituționale relevă protecția constituțională de care se bucură independența justiției, precum și garanțiile aferente acesteia, inclusiv pensia de serviciu al cărei

cuantum trebuie să fie la un nivel cât mai apropiat posibil de cel avut de ultima remunerație primită, însă legea criticată a ales să ignore importanța deținută de pensia de serviciu a magistraților în economia principiului independenței justiției.

82.               Astfel, diminuarea drastică a cuantumului pensiei de serviciu rezultată, pe de o parte, din micșorarea procentului luat în calcul pentru stabilirea acestui cuantum, iar, pe de altă parte, ca urmare a creșterii numărului lunilor care sunt avute în vedere pentru stabilirea mediei veniturilor salariale care intră în baza de calcul asupra căruia se aplică procentul astfel diminuat (procentul este scăzut de la 80% la 55%, iar numărul lunilor luate în calcul pentru stabilirea mediei salariale este crescut de la 48 la 60 de luni de activitate înainte de data pensionării coroborat cu limitarea cuantumului pensiei de serviciu la maxim 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate), la care se adaugă celelalte condiționări impuse de lege, cum ar fi majorarea vârstei de pensionare, majorarea procentului aplicat ca penalizare pentru accesarea anticipată a pensiei de serviciu, înlăturarea pentru viitor a beneficiului bonificației de 1% pentru fiecare an adăugat peste vechimea de 25 de ani, înlăturarea începând cu data de 1 octombrie 2025 a beneficiului actualizării procentuale a pensiei de serviciu în raport cu indemnizația brută lunară a magistraților din activitate etc., este de natură să afecteze dreptul magistraților la pensia de serviciu, în substanța sa, și astfel să aducă o atingere gravă principiului independenței justiției.

83.               Cu privire la cuantumul pensiei de serviciu, jurisprudența Curții Constituționale a consacrat la nivel de „obiectiv primordial” obligația legiuitorului de a asigura în favoarea magistraților o pensie cât mai apropiată posibil de valoarea ultimei indemnizații. Or, legea criticată reduce atât de mult cuantumul pensiei încât nu se mai poate considera că acesta respectă cerința de a fi cât mai apropiat posibil de cel al ultimei remunerații primite, indicată în jurisprudența Curții Constituționale ca standard de constituționalitate. Se arată că legea criticată realizează atât o reducere a procentelor aplicate la baza de calcul pentru determinarea cuantumului pensiei, ci și o diluare a înseși bazei de calcul prin creșterea numărului de luni de activitate care o compun, de la 48 de luni, la 60 de luni, coroborată cu plafonarea valorii astfel obținute la un nivel de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate, ceea ce este contrar Deciziei nr.467 din 2 august 2023, paragraful 118.

84.               Un alt element care creează premisele reducerii cuantumului pensiilor de serviciu ale magistraților sub nivelul la care acesta mai poate fi considerat corespunzător cerinței de a reprezenta o garanție reală de independență pentru sistemul judiciar este caracterul lipsit de proporționalitate al sistemului de gratificare a depășirii, respectiv de sancționare a neatingerii standardului impus de lege vizând condiția minimă de vechime în funcție sau vârsta de pensionare (sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr.433 din 29 octombrie 2013). Or, regula proporționalității este încălcată, întrucât legea criticată prevede exclusiv micșorarea cuantumului pensiei în cazul magistraților care nu ating condițiile de vechime de 25 de ani sau de vârstă standard de 65 de ani, fără a reglementa ipoteza simetrică a celor care, deși îndeplinesc condițiile de pensionare, aleg să își continue activitatea. În acest mod se încalcă art.16 alin.(1) și art.147 alin.(4) din Constituție, întrucât diferența de tratament juridic dintre cele două situații nu are un caracter rezonabil.

85.               În raport cu aceste argumente, se poate concluziona că, prin toate aceste măsuri cumulate, reducerea drastică a procentului, extinderea perioadei de referință și plafonarea la 70% a cuantumului pensiei din venitul net, pensia de serviciu nou-reglementată se apropie de regimul contributiv și își pierde, astfel, caracterul sui generis, cu încălcarea jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia Curții Constituționale nr.900 din 15 decembrie 2020), care a statuat că pensia de serviciu trebuie să reflecte natura și garanțiile statutului constituțional al magistratului.

86.               Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, dispozițiile constituționale privind independența justiției și statutul magistraților nu pot avea doar un caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii pentru Parlament, care are obligația de a legifera măsuri corespunzătoare prin care să asigure, în mod real și efectiv, independența justiției, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, consacrat de art.1 alin.(3) din Constituție. În consecință, un act normativ care are ca efect indirect anularea pensiei de serviciu a magistraților, este contrar art.124 alin.(3) din Constituție (Decizia Curții Constituționale nr.900 din 15 decembrie 2020).

87.               Se mai arată că, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a statuat că asigurarea unei remunerații adecvate pentru magistrați reprezintă o garanție a independenței justiției egală ca importanță și forță juridică cu alte garanții specifice acestui principiu (Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, paragrafele 44 și 45, precum și Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C-49/18, paragraful 66). Legea adoptată încalcă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iunie 2025 din cauza C-762/23, pct.38, prin care se instituie principiul garantării unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, precum și art.148 din Constituție.

88.               Se mai invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la independența justiției, ca pilon structural al construcției europene și fundament al asigurării aplicării dreptului european al respectării garanțiilor jurisdicționale pe care acest drept îl oferă cetățenilor Uniunii Europene. Se concluzionează în sensul că argumentele vizând justificarea reducerii drastice a cuantumului pensiei magistraților ca soluție impusă de necesitatea aducerii la îndeplinire a unor obligații asumate în plan economic de România în cadrul mecanismelor UE nu pot fi primite, acestea fiind de natură să conducă la o inversare a importanței oferite de Curtea de Justiție obligației de garantare a independenței justiției și, implicit, a ordinii corecte de îndeplinire a obligațiilor statelor membre.

89.               Se mai arată că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, rațiunile de natură economică pot justifica măsurile care vizează reducerea cuantumului indemnizației sau pensiei de serviciu ale magistraților, doar atunci când acestea sunt similare altor măsuri cu caracter general, prin care să se fi urmărit ca totalitatea membrilor funcției publice naționale să contribuie la efortul de austeritate (cu alte cuvinte, măsurile ar fi trebuit să vizeze toate celelalte categorii de pensii de serviciu) și doar atunci când acest tip de măsuri au un caracter temporar (paragrafele 49 și 50 din Hotărârea din 27 februarie 2018 pronunțată în cauza C-64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses). Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dezvoltat în jurisprudența sa ulterioară condițiile în care un stat membru poate lua măsuri de reducere a remunerației magistraților, arătând că acestea trebuie să fie de natură să garanteze realizarea obiectivului de interes general urmărit, să se limiteze la strictul necesar pentru atingerea acestui obiectiv și să nu fie disproporționată în raport cu obiectivul menționat, ceea ce presupune ponderarea importanței acestui obiectiv cu gravitatea ingerinței în principiul independenței judecătorilor. Prin urmare, o măsură de această natură, deși poate fi aptă pentru realizarea obiectivului de interes general, trebuie totuși să rămână excepțională și temporară, în sensul că nu trebuie să se aplice dincolo de durata necesară pentru realizarea obiectivului legitim urmărit, cum este cel al eliminării unui deficit public excesiv.

90.               Or, din moment ce legea criticată a fost adoptată în lipsa unei fundamentări care să ofere o imagine clară a felului concret în care, pe de o parte, soluția legislativă anterioară a fost de natură să contribuie la creșterea deficitului bugetar în anul 2024, în raport cu anul 2023 (așa cum s-a susținut în cuprinsul Expunerii de motive), iar pe de altă parte, să ofere parametrii clari ai efectului economic pozitiv pe care reducerea cuantumului pensiilor magistraților l-ar avea, printr-o indicare concretă a nivelului reducerii deficitului bugetar asigurat prin această măsură, este evident că analiza caracterului proporționat al acesteia este imposibil de realizat. Motivarea în termeni generici a măsurii de reducere a cuantumului pensiei magistraților în raport cu situația economică actuală este, dimpotrivă, de natură să ofere toate indiciile caracterului lipsit de proporționalitate al acestei măsuri, rigorile impuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene sub acest aspect fiind, astfel, încălcate.

91.               În aceste condiții, întrucât măsura criticată nu are caracter excepțional și temporar, rezultă că legea supusă controlului de constituționalitate este de natură să încalce standardele referitoare la principului independenței justiției, astfel cum sunt reflectate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință legea criticată încalcă art.148 alin.(2) și (4) din Constituție.

(2.6.) Încălcarea art.15 alin.(2) prin raportare la art.124 alin.(3) și la art.1 alin.(5) din Constituție

cu referire la neretroactivitatea legii

92.               Potrivit art.V alin.(1) și (2) din lege, persoanelor din sistemul justiției cărora le-au fost emise decizii de pensionare anterior datei de 1 octombrie 2025, precum și celor cărora li se emit decizii după această dată în baza unor cereri formulate anterior ori celor care îndeplinesc condițiile de pensionare anterior acesteia, li se aplică regimul juridic al sistemului de ieșire la pensie de la momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de acesta. În aceste condiții, eliminarea bonificației de 1% pentru aceste persoane, începând cu data de 1 octombrie 2025, în conformitate cu art.V alin.(3), pentru viitor, afectează cu caracter retroactiv un element al statutului acestor destinatari, care s-a consolidat în temeiul legii vechi și a fost, în concret, recunoscut și prin alin.(1) și (2) al aceluiași articol. Eliminarea, pe viitor, a majorării pensiei de serviciu a magistraților pentru fiecare an ce depășește vechimea de 25 de ani necesară obținerii acesteia, în cazul celor care îndeplineau sau îndepliniseră condițiile de pensionare anterior intrării în vigoare a Legii nr.282/2023, încalcă principiul neretroactivității, deoarece suprimă un drept cert și determinat, recunoscut persoanelor care, din loialitate față de profesie, și-au continuat activitatea dincolo de momentul în care aveau o vocație efectivă la pensionare.

93.               Se mai subliniază caracterul contradictoriu al regimului juridic al pensiei de serviciu, în contextul modalității de coroborare a prevederilor art.V alin.(1) și (2) cu alin.(4) din lege, atâta vreme cât, deși persoanelor cărora le-au fost emise decizii de pensionare anterior datei de 1 octombrie 2025, precum și celor cărora li se emit decizii după această dată în baza unor cereri formulate anterior ori celor care îndeplinesc condițiile de pensionare anterior acesteia li se aplică regimul juridic al sistemului de ieșire la pensie de la momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de acesta, art.V alin.(4) din lege le exceptează de la acest regim.

94.               Se mai arată că aspectele învederate anterior referitoare la caracterul nerezonabil al modului de eșalonare a condițiilor de pensionare, precum și la măsura reducerii drastice a cuantumului pensiei de serviciu sunt în egală măsură valabile și în ceea ce privește categoria pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. În contextul noii reglementări, pensiile grefierilor nu mai pot fi considerate, în esență, pensii de serviciu, atât timp cât prin creșterea condițiilor de vechime și de vârstă, coroborată cu scăderea procentului aplicat bazei de calcul, s-a ajuns ca drepturile aferente pensiei de serviciu a grefierilor să fie extrem de apropiate de cele care ar fi stabilite în temeiul legii generale, Legea nr.360/2023. Or, în condițiile în care această categorie profesională are un rol esențial la bunul mers al sistemului judiciar, fiind deopotrivă supusă unui statut profesional caracterizat de un înalt grad de răspundere, dar și de un regim strict al incompatibilităților și interdicțiilor, argumentele care fundamentează dreptul la o pensie de serviciu în lumina jurisprudenței Curții Constituționale sunt pe deplin aplicabile în continuare, în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor. Prin urmare, se apreciază că art.III din legea criticată este neconstituțional pentru motivele anterior expuse.

95.               În conformitate cu dispozițiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere.

96.               Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este

neîntemeiată.

97.               Cu privire la încălcarea principiului statului de drept, se arată că, potrivit pct.2.2 Descrierea situației actuale din cadrul Expunerii de motive aferente actului normativ în discuție, sunt evidențiate justificarea, necesitatea și urgența intervenției asupra cadrului legislativ care reglementează sistemul de pensii de serviciu din domeniul justiției, fiind, în esență, vorba despre o motivare bipartită: situația generată de nevoia îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR și faptul că România se regăsește într-o „situație economică dificilă manifestată prin existența unui deficit bugetar crescut și a unei datorii publice semnificative”. Se mai arată că nu pot fi reținute nici criticile autoarei sesizării care fac referire la încălcarea principiului încrederii legitime, care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile. Or, legea criticată respectă exigențele de claritate și previzibilitate impuse de necesitatea respectării principiului constituțional invocat, precum și de normele de tehnică legislativă. Limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil și neechivoc, din conținutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluțiile normative contradictorii. Dispozițiile sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română, previzibil și univoc, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) și (5) din Constituție.

98.               Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constituție, se arată că legea adoptată vizează modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților, motiv pentru care Guvernul, prin raportare la obiectul de reglementare, a parcurs etapele procedurale obligatorii, în concret, a respectat obligația solicitării avizului pe proiectul de lege pe care și-a asumat răspunderea. Susținerile Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărora Executivul nu a permis CSM să își îndeplinească rolul său constituțional sunt întru totul greșite, întrucât caracter obligatoriu are exclusiv solicitarea avizului, nu și însușirea opiniei emise. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constituție, sub aspectul solicitării formale a avizului CSM.

99.               Se susține că în contextul social-economic existent, legea supusă controlului de constituționalitate elimină treptat privilegiul nejustificat acordat magistraților, acela de a ieși la pensie la o vârstă cu mult sub cea standard, prevăzută de lege pentru toate categoriile profesionale, instituind derogări de la principiul aplicării imediate a legii noi. Când criteriul în funcție de care își găsește aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv și rezonabil, fiind constituit de o anumită situație prevăzută de ipoteza normei, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie.

100.           În ceea ce privește critica adusă cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art.114 din Constituție, cu referire la condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, se arată că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin PNRR, România se află în momentul actual într-o situație economică dificilă, confirmată și de Comisia Europeană. Astfel, potrivit Raportului anual pentru anul 2024 publicat de Banca Națională a României, deficitul bugetului general consolidat a înregistrat în 2024 cea mai amplă creștere produsă în ultimii 30 de ani. Potrivit acelorași surse, datoria publică exprimată ca procent în PIB a crescut. Potrivit Băncii Naționale a României, cauza exclusivă a accentuării dezechilibrului bugetar menționat este reprezentată de majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent în PIB, fapt generat inclusiv de cheltuielile privind pensii și salarii. Necesitatea

finanțării acestui dezechilibru bugetar a dus la o creștere semnificativă a cheltuielilor statului român cu dobânzile aferente datoriei publice. Astfel, în lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut al cheltuielilor publice va genera o continuă creștere a datoriei guvernamentale și a costurilor aferente acesteia, precum dobânzile. O evoluție în acest sens va face inevitabilă depășirea pragului impus de actele de drept primar cu privire la datoria publică, în condițiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate. Având în vedere acest context ce implică deopotrivă obligațiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea PNRR, precum și situația economică dificilă manifestată prin existența unui deficit bugetar crescut și a unei datorii publice semnificative, Guvernul și Parlamentul, în baza principiului cooperării loiale dintre acestea, au obligația de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice. În acest sens, prin legea criticată se reduc în viitor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reducere a cheltuielilor. Ținând seama de urgența măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condițiile date, este necesară.

101.           Se mai arată că domeniul justiției este de o importanță critică pentru România. Puterile statului trebuie să acționeze în mod coerent și consecvent pentru a furniza servicii publice importante și a răspunde nevoilor în continuă schimbare. Inițiative interinstituționale complexe, cum ar fi îmbunătățirea funcționării sistemului judiciar din România, lupta împotriva corupției și criminalității organizate și digitalizarea sectorului justiției, evidențiază necesitatea imperativă a unei viziuni și a unei abordări strategice. Acest demers legislativ are ca scop reașezarea sistemului de pensii de serviciu, atât din punctul de vedere al apropierii de principiul contributivității, cât și din punctul de vedere al respectării principiului echității între toți beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice. Importanța crescută a domeniului justiției și, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, precum și caracterul urgent al intervenției propuse, necesar reducerii cheltuielilor publice, justifică apelarea la mecanismul constituțional prevăzut de art.114 din Constituție.

102.           Cu privire la critica referitoare la faptul că legea nu se aplică imediat, se arată că, potrivit art.VI din legea criticată, aceasta intră în vigoare la 1 octombrie 2025, în considerarea unor aspecte raționale necesar a fi avute în vedere pentru buna aplicare a legii, referitoare la menținerea deciziilor de pensionare existente, precum și la acordarea drepturilor astfel cum erau reglementate în legislația anterioară, în vigoare la momentul îndeplinirii lor, celor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la 1 octombrie 2025. Astfel, se asigură protejarea drepturilor câștigate și respectarea principiului securității juridice, evitându-se retroactivitatea noilor dispoziții, oferind, în același timp, previzibilitate și predictibilitate.

103.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, se arată că legea criticată respectă în ansamblul său cerințele privind claritatea, precizia și previzibilitatea normelor juridice. Legea contestată, prin mecanismele de etapizare și tranziție, conferă predictibilitate modificărilor aduse cadrului legal în vigoare, permițând adaptarea conduitei destinatarilor ei la noile condiții. Faptul că legiuitorul intervine din nou în materia pensiilor de serviciu ale magistraților, la scurt timp după o reformă anterioară, nu atrage automat neconstituționalitatea reglementării, fiind o decizie de politică legislativă, justificată de necesitatea de a asigura sustenabilitatea sistemului și de a răspunde unor cerințe de echitate. Sub aceste aspecte, se consideră că argumentele prezentate de autoare vizează ipoteze circumstanțiale din perspectivă interpretativă. Anumite aprecieri cuprinse în sesizarea de neconstituționalitate nu au relevanță pentru soluționarea acesteia, iar susținerile privind înțelegerea conținutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziții legale vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauzele deduse judecății, operațiuni care în niciun caz nu se pot circumscrie controlului de constituționalitate. Neconstituționalitatea unui text de lege presupune în mod exclusiv nerespectarea unor principii ori dispoziții din Legea fundamentală, iar eventualul caracter neconvenabil ori deranjant al unei dispoziții legislative față de anumite subiecte de drept, precum și modalitățile de punere în practică a acesteia nu pot echivala cu neconstituționalitatea măsurii legislative preconizate.

104.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art.1 alin.(3) și (5) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale ale art.124 alin.(3) și ale art.147 alin.(4), se arată că principiul securității juridice, deși fundamental, nu poate fi interpretat ca o interdicție absolută a oricărei modificări legislative. Dimpotrivă, un sistem juridic dinamic, capabil să se adapteze la realitățile socioeconomice în continuă schimbare, este o componentă esențială a statului de drept. Legiuitorul are nu doar dreptul, ci și obligația de a interveni pentru a corecta disfuncționalități, a asigura echitatea și a garanta sustenabilitatea sistemelor publice, inclusiv a celui de pensii. Modificările aduse legislației privind pensiile de serviciu prin actul normativ dedus controlului instanței de contencios constituțional nu reprezintă „simpla schimbare de optică a legiuitorului”, ci o ajustare necesară în contextul unor obiective legitime de politică publică, cum ar fi asigurarea echității inter-generaționale și sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. Faptul că o reformă anterioară a avut loc recent (Legea nr.282/2023) nu exclude posibilitatea unor noi intervenții, mai ales dacă acestea vizează perfecționarea cadrului normativ în

vederea alinierii la standarde de echitate și eficiență. În acest sens, Curtea Constituțională a recunoscut că „principiul securității juridice nu poate fi invocat pentru a menține o situație juridică contrară standardelor europene în domeniu”, interesului public sau principiilor constituționale (Decizia nr.150 din 12 martie 2020).

105.           Cu privire la susținerile referitoare la „lipsa reglementării unei eșalonări rezonabile a perioadei de trecere la aplicarea integrală a condițiilor altfel impuse”, se arată că art.V din lege cuprinde norme tranzitorii raționale referitoare la menținerea deciziilor de pensionare existente la data intrării în vigoare a modificărilor aduse prin legea contestată, precum și la acordarea drepturilor corespunzător legislației în vigoare la momentul dobândirii lor persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 1 octombrie 2025, menite să asigure etapizarea procesului de implementare a noilor reglementări, prin protejarea drepturilor câștigate și evitarea retroactivității legii. Dispozițiile legii contestate își au sorgintea în angajamentele asumate de România prin PNRR – Componenta C8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii R 6. Reforma sistemului public de pensii – Jalon 215 – și au în vedere identificarea unor „soluții concrete care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii pensiilor de serviciu și beneficiarii din sistemul public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributivității și luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale”. În considerarea Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, „reglementarea propusă este proiectată astfel încât să asigure o creștere treptată a vârstei pentru fiecare generație de magistrați”.

106.           Se consideră că, în concordanță cu jurisprudența Curții Constituționale și cu angajamentele asumate prin PNRR, legea criticată nu afectează fundamental dreptul la pensie de serviciu de care beneficiază anumite categorii profesionale. Fără a aduce atingere principiilor constituționale evocate de autoarea sesizării – al securității raporturilor juridice și al independenței justiției – legiuitorul a urmărit exclusiv adoptarea unor măsuri menite să diminueze inechitățile existente între beneficiarii pensiei de serviciu raportat la beneficiarii din sistemul public de pensie, pe fondul realităților socioeconomice actuale. Legiferarea presupune normarea unor acțiuni/conduite/comportamente de la cele mai generale la cele mai concrete, chiar cazuale, fiind determinată, în mod exclusiv, de decizia de oportunitate a legiuitorului. Acesta deține competența exclusivă de a opta pentru o soluție legislativă pe care o apreciază ca fiind în concordanță cu scopurile politicii sale legislative, în speță asumate la nivel de stat.

107.           Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, se arată că legea criticată, izvorâtă din complexitatea circumstanțială a momentului, urmărește respectarea angajamentelor asumate de România privind principiul contributivității la stabilirea pensiei, păstrând, în același timp, în cazul pensiilor magistraților și a categoriilor de personal asimilate acestora, o componentă care nu este bazată pe contributivitate, în considerarea interdicțiilor și îngrădirii exercitării anumitor drepturi fundamentale pe perioada întregii cariere. De facto, independența justiției, deși fundamentală, nu poate fi interpretată ca o imunitate absolută a magistraților la orice modificare legislativă care le-ar putea influența statutul material. Independența justiției vizează, în primul rând, garantarea imparțialității și a libertății de decizie a judecătorilor în exercitarea actului de justiție, fără presiuni externe sau interne. Garanțiile financiare sunt o componentă a acestei independențe, dar nu pot fi absolutizate în detrimentul altor principii constituționale, cum ar fi echitatea socială și sustenabilitatea financiară a sistemului public.

108.           Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.124 din Constituție privind independența justiției, coroborat cu art.147 alin.(4) și art.148 alin.(2) și (4) privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, întrucât rațiunile de reglementare ale legiuitorului, materializate prin dispozițiile legii în discuție (referitoare la creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru fiecare generație de magistrați, introducerea a 12 etape până la atingerea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, introducerea etapizată a condiției de 35 de ani vechime în muncă etc.), sunt în deplină concordanță cu jurisprudența instanței de contencios constituțional potrivit căreia introducerea unei condiții privind vârsta standard de pensionare impune o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără a fi afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă (a se vedea Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 125). Modificările propuse de lege, care vizează o ajustare a condițiilor de pensionare și a cuantumului pensiilor, sunt măsuri de natură sistemică, aplicabile tuturor categoriilor vizate, și nu au ca scop subminarea independenței justiției, ci asigurarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil. Acestea nu afectează inamovibilitatea, imparțialitatea sau libertatea de decizie a judecătorilor în exercitarea funcției lor.

109.           Cu privire la critica ce implică o pretinsă încălcare a dispozițiilor art.16 din Constituție privind principiul egalității în drepturi, se constată că susținerea autoarei sesizării potrivit căreia

„instituirea prin legea de față a unui sistem triplu condiționat pentru ieșirea la pensie a magistraților (...),

câtă vreme pentru beneficiarii sistemului general de pensii publice, accesarea dreptului la pensie este

condiționat doar din dublă perspectivă (a stagiului minim de cotizare și a vârstei standard), reprezintă o evidentă încălcare a principiului egalității de tratament și al nediscriminării”, nu poate fi reținută în raport cu jurisprudența Curții Constituționale și se concluzionează în sensul că legiuitorul are dreptul exclusiv să dispună, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra cuantumului pensiilor de serviciu și a condițiilor de acordare. Diferența de regim juridic dintre cele două categorii de pensii – pensii de serviciu, respectiv pensii acordate în sistemul public de pensii – reprezintă, fără îndoială, o rațiune obiectivă și rezonabilă care justifică pe deplin diferențierea condițiilor de pensionare între beneficiarii acestora. Totodată, comparația pe care autoarea sesizării o face cu regimul ofițerilor de poliție judiciară este irelevantă, aceștia neavând statut de magistrat, nefiind, deci, beneficiari ai acelorași garanții de independență și inamovibilitate. Fiecare din cele două categorii profesionale are un regim juridic propriu, iar principiul egalității se aplică în cadrul aceleiași categorii, nu între categorii diferite, cu statute și responsabilități distincte. Diferențele referitoare la condițiile legale privind vârsta de pensionare, vechimea, precum și cuantumul pensiei sunt justificate de specificul fiecărei profesii, precum și de contribuția la sistemul de pensii.

110.           Se apreciază că ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea condițiilor și criteriilor de acordare a pensiei de serviciu, lucru ce a fost evidențiat și în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, paragraful

59. Or, în cazul legii analizate, o atare cauză obiectivă și rațională o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, necesitate care la nivel european a determinat adoptarea Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului, de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență.

111.           Cu privire la critica referitoare la eliminarea bonificației de 1% începând cu data de 1 octombrie 2025, se arată că susținerea Înaltei Curți de Casație și Justiție este întru totul greșită, fiind fundamentată exclusiv pe aspecte de ordin interpretativ. Astfel, din interpretarea teleologică a normei criticate, se apreciază că legea criticată îndeplinește întru totul cerințele privind respectarea principiului constituțional al neretroactivității legii, întrucât nu afectează drepturile la pensie stabilite anterior și aflate în plată la momentul intrării sale în vigoare, după cum nu afectează nici drepturile persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la data de 1 octombrie 2025. În mod evident, dispozițiile art.V alin.(4) teza a doua din lege se aplică perioadelor de vechime acumulată după data de 1 octombrie 2025, fără a afecta dreptul legal consacrat prin reglementările anterioare datei de intrare în vigoare a prezentei legi.

112.           Președintele Senatului apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

113.      Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că actualele modificări aduse statutului judecătorilor și procurorilor au avut la bază nevoia de a adapta legislația în fața unor schimbări în contextul social și economic al României ce implică deopotrivă obligațiile asumate prin codul normativ pentru implementarea PNRR. Chiar dacă este adevărat că stabilitatea juridică este un principiu constituțional, Curtea Constituțională a susținut, în jurisprudența sa, că modificările legislative sunt permise atunci când există un interes public și o rațiune obiectivă. Principiul securității juridice, desigur, presupune protejarea cetățenilor împotriva incertitudinii legislative, dar acest principiu nu înseamnă că statul nu poate interveni atunci când este necesar pentru a corecta anumite inechități sau pentru a adapta legislația la noile realități economice și sociale. În ceea ce privește discriminarea dintre generațiile de magistrați, Curtea Constituțională, în Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, a statuat că astfel de diferențieri pot fi justificate atunci când există motive obiective și rezonabile pentru acestea. În plus, schimbările propuse nu sunt radicale, iar acestea urmează să fie implementate gradual, în conformitate cu principiul echității și al proporționalității prevăzut de art.16 din Constituție, care garantează tratament egal pentru toți cetățenii, inclusiv pentru magistrați.

114.      Principiul încrederii legitime se referă la protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor în raport cu stabilitatea legislației. Totuși, Curtea Constituțională, în Decizia nr.765 din 15 iunie 2011, a clarificat faptul că acest principiu nu interzice modificările legislative, ci se aplică doar în situațiile în care modificările nu sunt previzibile sau nu se bazează pe un interes public obiectiv. În cazul de față, modificările privind pensiile magistraților sunt parte a unui proces legislativ transparent, iar Guvernul și autoritățile competente pot demonstra rațiunea acestor schimbări, în concordanță cu cerințele economice și cu sustenabilitatea bugetului public.

115.      Argumentul Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căruia pensia de serviciu a magistraților este protejată de Constituție, iar modificările propuse ar echivala cu eliminarea acesteia este nejustificat, întrucât protecția pensiilor de serviciu a magistraților nu exclude modificarea acestora, mai ales în condițiile în care statul poate demonstra că măsurile propuse sunt necesare pentru asigurarea unei gestionări sustenabile a resurselor financiare. Curtea Constituțională, în Decizia nr.467 din 2 august 2023, a recunoscut că, deși pensia de serviciu este protejată, aceasta poate fi reglementată

prin măsuri care nu aduc atingere esențială dreptului la pensie. Modificările propuse nu vizează eliminarea pensiilor de serviciu, ci doar adaptarea acestora pentru a răspunde noilor realități economice și sociale, fără a le reduce semnificativ și, astfel, a pune în pericol independența justiției. Guvernul are obligația să adopte măsuri echilibrate pentru a asigura sustenabilitatea bugetului public, mai ales în contextul crizelor economice și financiare care pot apărea. Modificările vizează doar pensiile de serviciu ale magistraților, dar acest lucru poate fi justificat prin rațiuni legate de protejarea independenței justiției și asigurarea unui sistem judiciar funcțional. În acest context, Curtea Constituțională, în Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, a apreciat că legislația poate reglementa în mod diferențiat grupuri profesionale, atunci când există o rațiune obiectivă pentru aceste diferențieri.

116.      În privința lipsei avizului CSM invocată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se arată că acesta este consultativ și nu are caracterul unei obligații imperioase. Conform art.133 alin.(1) din Constituție, CSM este un organ de specialitate consultativ, iar avizul său nu impune modificarea proiectului de lege. De altfel, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023 se reiterează faptul că în cadrul procedurii parlamentare nu este necesară consultarea CSM pe fiecare amendament. Avizul CSM trebuie solicitat doar atunci când legea prevede explicit acest lucru, dar nu se poate considera că autoritatea judecătorească are puterea de a opri procedura legislativă în cazul unui aviz negativ. Se subliniază că Guvernul nu a încălcat niciun principiu constituțional prin simpla solicitare a avizului CSM. Din punct de vedere legal este suficient ca avizul să fie solicitat conform procedurilor legale prevăzute, iar restul procedurii aparține inițiatorului actului normativ și Parlamentului. Mai mult, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, respectând principiul colaborării loiale între instituțiile statului, a transmis CSM proiectul de lege în data de 20 august 2025 în vederea întocmirii unui aviz și a revenit cu această solicitare în data de 22 august 2025, fără ca această solicitare să aibă succes. În consecință, având în vedere urgența adoptării acestui proiect de lege și faptul că acest proces a fost întârziat prin neacordarea avizului, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe acest proiect legislativ în data de 1 septembrie 2025. Chiar dacă avizul CSM este consultativ, Guvernul a respectat procedura instituțională, solicitând opinia autorității judiciare înainte de adoptarea actului normativ. În acest fel, Guvernul a respectat obligațiile legale privind consultarea autorității judecătorești, chiar dacă avizul nu este obligatoriu pentru adoptarea proiectului de lege. Solicitarea avizului CSM este conformă și cu reglementările acestei legi, care subliniază faptul că avizul este un instrument de consultare a autorității judecătorești, fără a fi obligatoriu pentru adoptarea actului normativ. Se menționează că art.7 alin.(4) din Legea nr.24/2000 prevede că termenul în care autoritățile consultate trebuie să emită un aviz este stabilit de inițiator, iar lipsa avizului sau faptul că avizul este emis tardiv nu afectează legalitatea procedurii de adoptare a actului normativ. Avizul CSM a fost solicitat pentru un proiect de lege care a fost ulterior modificat prin angajarea răspunderii Guvernului. Aceasta este o prerogativă exclusivă a Guvernului, iar solicitarea avizului CSM nu a fost decât un pas procedural obligatoriu, fără a impune o legătură directă între forma finală a legii și avizul dat de CSM. Guvernul nu a încălcat niciun principiu constituțional prin faptul că a aprobat un proiect modificat față de cel avizat.

117.      În ceea ce privește critica conform căreia proiectul de lege supus controlului de constituționalitate încalcă securitatea juridică și încrederea legitimă, se consideră că modificările legale trebuie să fie previzibile și stabile, astfel încât persoanele să poată prevedea consecințele acțiunilor lor în cadrul unui sistem legal stabil. Legea nu afectează retroactiv drepturile deja dobândite ale magistraților, deoarece noile reglementări se aplică doar celor care vor ieși la pensie după intrarea în vigoare a noilor norme. Prin urmare, cei care au intrat în profesie în baza unui anumit regim de pensionare nu vor fi afectați de modificările introduse, ceea ce face ca legea să nu încalce principiul securității juridice. Aceasta este o distincție importantă, fiind o caracteristică a legislației moderne că aceasta poate suferi modificări, dar modificările nu afectează retroactiv drepturile deja consolidate. De asemenea, modificările legislative pot fi considerate justificate de rațiuni de îmbunătățire a sustenabilității financiare a sistemului de pensii și de aliniere cu standarde internaționale, fără a încălca în mod direct încrederea legitimă a celor care sunt afectați, dacă aceștia aveau cunoștință de posibilitatea unor modificări de regim.

118.      Referitor la independența justiției și la faptul că regimul diferențiat de pensionare ar putea afecta această independență, se consideră că independența justiției nu depinde doar de regimul de pensionare, ci și de faptul că judecătorii și procurorii își exercită funcțiile fără influențe externe. Modificările privind pensiile nu au un impact direct asupra independenței acestora, deoarece regimul de pensionare nu condiționează exercițiul activității profesionale sau comportamentul magistraților în cadrul sistemului judiciar. Independența justiției este garantată prin prevederi mai largi, precum imunitatea judecătorilor și asigurarea unui statut protejat pentru magistrați. De asemenea, nu există nicio reglementare care să sugereze că modificările pensiilor de serviciu ale magistraților ar avea impact asupra modului în care aceștia își exercită funcțiile judiciare. Stabilirea unor condiții diferite de

pensionare pentru diverse categorii de magistrați poate fi interpretată ca o măsură de flexibilitate economică, dar nu afectează în mod direct independența acestora.

119.      În ceea ce privește discriminarea dintre judecătorii și procurorii civili și cei militari, trebuie subliniat că diferențele de regimuri de pensionare între diverse categorii de magistrați pot fi justificate de specificitatea regimului profesional al fiecărei categorii. De exemplu, judecătorii și procurorii militari sunt supuși unor reglementări specifice, având în vedere natura activității lor, care presupune un regim specializat și o activitate ce poate implica riscuri diferite față de magistrații din cadrul instanțelor civile. De asemenea, diferitele regimuri de pensionare pentru ofițerii de poliție judiciară și magistrații civili pot fi văzute ca o consecință a specificului funcției de poliție judiciară, care presupune riscuri și responsabilități diferite. Statutul lor nu este echivalent cu cel al magistraților, iar legislația poate distinge între diverse categorii profesionale, având în vedere natura activităților lor. În acest sens, diferențele de vârstă și vechime pot fi justificate obiectiv de cerințele funcției.

120.      Referitor la principiul egalității în drepturi, modificările aduse pensiilor nu sunt în mod necesar incompatibile cu acest principiu, având în vedere că modificările nu se aplică retroactiv și nu afectează drepturile deja dobândite ale magistraților aflați deja în sistem. Principiul egalității nu presupune că toți magistrații trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în orice moment al carierei lor, ci că legea trebuie să aplice un tratament similar în condiții similare. Diferențierea dintre regimurile de pensionare poate fi văzută ca o măsură rezonabilă și proporțională, având în vedere specificul diferitelor categorii de magistrați (civili, militari, poliție judiciară etc.).

121.      Se subliniază că, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, Curtea a sancționat modificările pensiilor de serviciu doar atunci când acestea afectează drepturile dobândite ale magistraților în mod retroactiv. În cazul de față, modificările sunt aplicate doar pentru magistrații care vor ieși la pensie în viitor, iar cei care au intrat în profesie sub un anumit regim de pensionare nu vor fi afectați, ceea ce face ca legea să fie compatibilă cu principiul previzibilității și cu protecția drepturilor dobândite.

122.      Cu privire la criticile conform cărora proiectul de lege încalcă art.114 din Constituție cu privire la angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect legislativ, se consideră că urgența nu se limitează la evenimente imprevizibile – jurisprudența Curții Constituționale arată că procedura nu este rezervată exclusiv situațiilor excepționale, ci și celor în care interesul public reclamă adoptarea rapidă a unei măsuri legislative importante (Decizia nr.1557 din 18 noiembrie 2009). Condiționalitățile PNRR și blocarea fondurilor europene reprezintă o urgență obiectivă și concretă, având consecințe directe și imediate asupra stabilității economice a României. Suspendarea unei tranșe de aproape 900 milioane euro justifică adoptarea imediată a unei soluții legislative. De asemenea, situația economică dificilă în care se află România cheamă instituțiile statului la responsabilitate și la eforturi comune, care țin de principiul colaborării loiale între instituțiile statului, în vederea depășirii acestor probleme financiare. Așa cum rezultă și din expunerea de motive a proiectului legislativ supus controlului de constituționalitate în 2024, deficitul bugetului general consolidat este de 9,3% din PIB, iar datoria publică a României este de 5,9 % din PIB. Se menționează că era necesar ca Guvernul să apeleze la această procedură, întrucât procedura parlamentară obișnuită sau chiar cea de urgență putea dura prea mult și România risca suspendarea fondurilor europene și ca ratingul de credit al țării să fie retrogradat la statutul de „junk”, ceea ce s-ar traduce prin costuri mai mari la împrumuturile statului, devalorizarea monedei naționale, investiții străine mai reduse, creșterea prețurilor. De aceea, reforma pensiilor de serviciu ale magistraților are impact direct asupra echilibrului bugetar și a relației României cu UE. Se subliniază importanța domeniului, precum și faptul că legea se aplică imediat intrării sale în vigoare.

123.      Cu privire la încălcarea normelor de tehnică legislativă și la caracterul abuziv al actului normativ, se arată că angajarea răspunderii Guvernului nu este condiționată de unicitatea obiectului. Constituția nu impune limitarea la un singur act normativ sau la un singur domeniu. Curtea Constituțională a criticat situațiile în care se „camuflează” reglementări diverse, dar în cazul de față există o legătură funcțională între toate măsurile (reforma pensiilor de serviciu și stabilitatea financiară). Divizarea în pachete legislative demonstrează tocmai respectarea normelor de tehnică legislativă, iar Guvernul a încercat să structureze coerent actele, nu să le amestece într-un conglomerat haotic.

124.      Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că dispozițiile legii sunt suficient de clare pentru destinatarii lor, adică magistrații, care beneficiază de expertiză juridică și pot interpreta noțiunile în corelație cu legislația muncii și a pensiilor. Noțiunea de „vechime totală în muncă” nu este inedită, ea este utilizată și în alte acte normative (Codul muncii, Legea nr.360/2023 privind pensiile publice). Chiar dacă are nuanțe diferite, aceasta nu afectează previzibilitatea – destinatarii pot determina prin interpretare sistematică și prin normele metodologice aplicabile exact care perioade se iau în calcul. Nedetalierea exhaustivă a definițiilor nu echivalează cu neclaritate, ci cu trimitere la legislația generală aplicabilă. Practica judiciară și normele de aplicare vor uniformiza interpretarea. Nu se creează nicio discriminare între magistrați în funcție de vârstă, pentru că diferențele decurg din etapa de carieră, și nu dintr-un criteriu arbitrar. Toți magistrații sunt supuși acelorași reguli obiective și

etapizate, ceea ce asigură tratament egal. Introducerea unei vechimi totale este justificată prin apropierea de principiul contributivității – unul dintre jaloanele PNRR. Astfel, condiția suplimentară nu este „lipsită de logică”, ci urmărește să reducă discrepanța dintre pensiile de serviciu și pensiile din sistemul public.

125.      Se arată că reglementările tranzitorii nu sunt lipsite de claritate, ci stabilesc tranșe progresive tocmai pentru a evita șocurile sistemice. Critica legată de „două posibile variante de calcul” nu arată lipsă de claritate, ci necesitatea interpretării sistemice, care revine instanțelor și CSM, după caz. Curtea Constituțională a recunoscut (Decizia nr.467 din 2 august 2023) că normele tranzitorii trebuie să fie rezonabile și etapizate – ceea ce se aplică în situația de față. Durata etapizării nu este

„prea scurtă”, ci calibrată la urgența îndeplinirii angajamentelor PNRR și la menținerea unui echilibru între drepturile magistraților și interesul public de sustenabilitate bugetară. Așadar, principiul securității juridice este respectat, pentru că niciun magistrat nu pierde drepturi deja câștigate; legea operează numai pentru viitor, cu o etapizare rezonabilă.

126.        Sintagma „vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii” nu este redundantă, ci asigură corelarea cu dreptul comun și cu evoluția legislativă ulterioară. Dacă în viitor vârsta standard se modifică în sistemul public, și statutul magistraților se va ajusta în mod coerent. Prin urmare, critica de neconstituționalitate întemeiată pe art.1 alin.(5) din Constituție nu poate fi reținută.

127.      Se arată că stabilitatea legislativă nu înseamnă rigiditate absolută. Curtea Constituțională a României a reținut constant în jurisprudența sa (Deciziile nr.454 din 4 iulie 2018 și nr.402 din 19 septembrie 2024) că normele trebuie să fie adaptabile realităților sociale, economice și politice. Domeniul pensiilor este unul sensibil, dar și unul supus ajustărilor repetate, pentru a asigura sustenabilitatea financiară și respectarea angajamentelor internaționale (inclusiv a PNRR). De asemenea, Decizia nr.467 din 2 august 2023 statuează la paragraful 116 că independenţa justiţiei nu impune eo ipso conservarea şi perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraţilor. Acest sistem cunoaşte atât constante, cât şi variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se deduce că, în privinţa pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, constantele sunt vechimea efectivă în funcţie şi baza de calcul.

128.      Existența unor modificări succesive nu echivalează cu arbitrarul legislativ. Modificările operate în anii 2023 și 2025 răspund unor imperative obiective: deficit bugetar ridicat, angajamentele PNRR și recomandările Comisiei Europene. Acestea constituie un interes public imperios, justificând intervenția legiuitorului chiar într-un interval scurt de timp.

129.        În privința criticilor privind lipsa normelor tranzitorii și ignorarea Deciziei nr.467 din 2 august 2023, se consideră că legea respectă obligația de a reglementa o tranziție. Art.V introduce o etapizare clară, prin eliminarea treptată a vechimilor asimilate până în 2034 și creșterea graduală a vârstei de pensionare până în 2036. Așadar, nu există o aplicare ex abrupto a legii, ci un calendar normativ care permite adaptarea la prescripțiile acesteia.

130.      Diferențele față de Legea nr.282/2023 nu constituie o ignorare a Deciziei nr.467 din 2 august 2023, ci o ajustare în sensul compatibilizării cu exigențele de sustenabilitate. Curtea Constituțională nu a interzis introducerea unor condiții mai restrictive, ci a cerut ca acestea să fie implementate prin norme tranzitorii rezonabile. Acest criteriu este respectat.

131.      În privința încălcării art.124 alin.(3) din Constituție privind independența justiției se consideră că independența justiției nu presupune intangibilitatea pensiilor de serviciu. Curtea Constituțională (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020) a arătat că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile de acordare a pensiei de serviciu, atât timp cât aceasta nu este eliminată în substanța sa. Or, pensia de serviciu a magistraților rămâne în vigoare, cu condiții ajustate gradual. Măsurile legislative nu subminează independența judecătorilor. Acestea nu vizează cariera, inamovibilitatea sau garanțiile procesului decizional, ci doar alinierea regimului de pensionare la principiile sustenabilității și contributivității. Pretinsa încălcare a art.147 alin.(4) din Constituție, cu privire la forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, nu este susținută, având în vedere că legea actuală nu reproduce soluția declarată neconstituțională, ci reglementează explicit norme tranzitorii. Critica nu vizează lipsa tranziției, ci nemulțumirea față de parametrii aleși – ceea ce este o chestiune de opțiune politică, nu de neconstituționalitate. Forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale a României nu împiedică legiuitorul să adopte soluții noi, chiar mai restrictive, atât timp cât respectă reperele generale trasate de Curte. În acest caz, reperele privind necesitatea etapizării și a evitării aplicării bruște sunt respectate.

132.      Constituția nu garantează un mod unic de actualizare a pensiei. Atât timp cât dreptul la pensie rămâne efectiv și rezonabil, legiuitorul are libertatea de a alege mecanismul de echilibrare (actualizare versus indexare). Modalitatea de actualizare nu este un drept câștigat, ci doar o speranță legitimă, care poate fi ajustată pentru a răspunde echilibrului bugetar și interesului general. Prin urmare, legiuitorul are dreptul să stabilească reguli particulare de pensionare care să reflecte responsabilitatea,

garanțiile și incompatibilitățile specifice statutului de magistrat. Instituirea unor condiții suplimentare de pensionare pentru magistrați nu constituie o discriminare, ci o diferențiere justificată prin natura funcției, scopul legitim al legii și necesitatea protejării interesului public. Prin urmare, art.16 alin.(1) din Constituție nu este încălcat.

133.      Se subliniază că modul de calcul diferit al pensiei reglementat de legea criticată nu echivalează cu desființarea acesteia întrucât magistrații continuă să beneficieze de un regim distinct, diferit de pensia contributivă obișnuită. Atât timp cât există în continuare un regim special, cu un procent superior față de pensia contributivă, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului independenței justiției.

134.           Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

135.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Constituție privind principiul statului de drept, se arată că legea criticată nu aduce atingere niciuneia dintre componentele menționate drept constante ale jurisprudenței celor trei instanțe referitoare la principiul securității juridice. Astfel, dispozițiile legii sunt accesibile destinatarilor acestora, stabilind criterii clare și precise privind dreptul la pensie și drepturile accesorii acestuia; sunt previzibile, stabilind prin normele tranzitorii o etapizare pentru o durată de peste 12 ani a aplicării regulilor generale privind dreptul la pensie; nu produc efecte retroactive, fiind expres stabilită intrarea în vigoare a noilor dispoziții la o dată ulterioară adoptării legii (respectiv 1 octombrie 2025). În ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale, acestea urmează să fie asigurate printr-o practică stabilă a instituțiilor publice competente, precum și printr-o jurisprudență constantă a instanțelor competente, un rol esențial în acest sens revenind chiar Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art.126 alin.(3) din Constituție.

136.           Se arată că stabilitatea juridică trebuie percepută drept o consecință a respectării normelor de tehnică legislativă și a criteriilor accesibilității, previzibilității, interpretării unitare și neretroactivității, iar nu drept constrângere a legiuitorului în sensul stabilirii unor intervale de timp în care acesta nu poate reglementa, fapt ce ar constitui o îngrădire a competențelor constituționale ale acestuia. Desigur, acest considerent nu elimină dezirabilitatea existenței unor reglementări unitare pentru o perioadă extinsă de timp, fără a putea afecta, în același timp, modificarea normelor ca urmare a schimbării contextului economic sau social.

137.           Se consideră că prezintă relevanță în analiza criticilor necesitățile stringente existente în sistemul de justiție la momentul adoptării normelor supuse analizei, precum și contextul mai larg economic și social ce a determinat intervenția legislativă, ambele stând la baza adaptării dispozițiilor legale privitoare la condițiile de pensionare. Astfel, în ceea ce privește situația actuală a resursei umane existente în cadrul instanțelor și parchetelor din România, se impune o creștere urgentă a numărului de judecători și procurori, principalul mijloc de a asigura această creștere fără a afecta calitatea actului de justiție fiind rămânerea în funcție pentru o perioadă mai lungă a magistraților existenți. În susținerea acestei observații trebuie semnalat faptul că, potrivit informațiilor făcute publice de către CSM și Institutul Național al Magistraturii, în intervalul 2005–2020, așadar ulterior intrării în vigoare a anteriorului cadru normativ privitor la funcționarea sistemului de justiție, respectiv Legea nr.303/2004, Legea nr.304/2004 și Legea nr.317/2004, s-a menținut un număr mediu anual de 7.300 posturi de judecător sau procuror ocupate. Stabilitatea a fost asigurată în acest interval și printr-un număr mediu de 162 de pensionări anuale, compensate printr-un număr mediu de 301 noi magistrați admiși anual în cadrul sistemului de justiție. Totuși, ca urmare a modificărilor legislative ce au intervenit începând cu anul 2018 cu privire la condițiile de vechime și vârstă, precum și cu privire la cuantumul pensiei, s-a putut observa o creștere exponențială a numărului de pensionări: astfel, în 2018 numărul de pensionări a crescut cu aproape 50% față de anul anterior, instituind o traiectorie ce a dus în 2022 la un număr maxim de 707 pensionări, de 4,6 ori mai mult decât numărul mediu de pensionări anuale din intervalul 2005–2020. Coroborată cu numărul scăzut de noi magistrați admiși în sistem, aceasta a făcut ca doar 72% dintre posturile de judecător sau procuror existente să fie ocupate în 2023, an în care a fost înregistrat cel mai scăzut număr de magistrați aflați în funcție în ultimii 25 de ani, respectiv 5.966, în timp ce 2.144 posturi erau vacante. Drept consecință, în Raportul din 2023 privind statul de drept întocmit de către Comisia Europeană, s-a arătat că „deficitul tot mai mare de magistrați constituie o problemă îngrijorătoare, deoarece ar putea avea, în timp, un impact asupra calității și eficienței sistemului judiciar”.

138.           Se arată că impactul unui grad atât de scăzut de ocupare a posturilor de magistrat are drept consecință o creștere a numărului de dosare pe care fiecare magistrat trebuie să le soluționeze și, inevitabil, o creștere a termenelor în care acestea sunt soluționate, precum și o posibilă afectare a calității actului de justiție. Astfel, potrivit Tabloului de bord privind justiția, publicat de Uniunea Europeană în 2025, timpul necesar pentru soluționarea cauzelor (civile, comerciale, de contencios administrativ) a crescut cu peste 40% într-un interval de doar doi ani, de la 160 de zile în 2021 la 228 de zile în 2023. Simultan, a avut loc o scădere a ratei de soluționare a dosarelor, de la 102% în 2021 la 87% în 2023,

consecință a unui volum din ce în ce mai mare de cauze pentru un număr din ce în ce mai redus de magistrați. Astfel de evoluții sunt de natură să aducă atingere unor elemente esențiale ale unor valori constituționale, precum independența justiției ori accesul liber la justiție. Mai mult, dat fiind istoricul cauzelor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la care România este sau a fost parte cu privire la componenta termenului rezonabil din cadrul dreptului la un proces echitabil, este preconizată o creștere a numărului de cauze în care instanța de la Strasbourg va constata încălcări ale Convenției de către România.

139.           Deficitul de personal care a generat această afectare a actului de justiție poate fi soluționat deopotrivă prin creșterea numărului de noi magistrați care sunt admiși în sistemul de justiție și prin scăderea numărului de magistrați care părăsesc sistemul de justiție prin pensionare. Aplicând parțial acest principiu, ca urmare a organizării mai multor concursuri pentru admitere în magistratură, în 2024 s-a ajuns la un grad de ocupare a posturilor de judecător și procuror de aproximativ 78%. Totuși, potrivit Raportului din 2025 privind statul de drept întocmit de Comisia Europeană, CSM a arătat că posturile vacante din sistemul judiciar reprezintă un „motiv de îngrijorare permanent”, deoarece multe instanțe nu dispun încă de personal suficient și au un volum de muncă foarte ridicat, în special în apel și la nivelul parchetelor. Astfel, se poate constata că, în ciuda sporirii la maximum a capacităților de pregătire ale Institutului Național al Magistraturii, creșterea numărului noilor admiși în sistemul de justiție nu a putut compensa creșterea numărului de magistrați care părăsesc anual sistemul prin pensionare. Dat fiind că magistrații admiși în sistem vor ocupa posturi exclusiv la nivelul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, nu va exista pe termen scurt un impact și cu privire la resursa umană de la nivelul instanțelor și parchetelor de la un nivel superior și, implicit, nici cu privire la gradul de încărcare al acestora. Dimpotrivă, aceste instanțe și parchete sunt afectate atât de existența unui număr mare de dosare cu un grad sporit de dificultate, cât și de existența unui număr limitat de magistrați care îndeplinesc condițiile de experiență pentru a activa în cadrul lor. Astfel, pentru a deveni judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, un magistrat trebuie să îndeplinească și condiția unei vechimi de minimum 18 ani, cu doar șapte ani mai puțin față de vechimea minimă necesară pentru pensionare. Implicit, un număr semnificativ al magistraților activi la instanțele și parchetele de grad superior se află, la scurt timp după începerea activității în cadrul acestora, în situația de a îndeplini condițiile de vechime și vârstă în vederea pensionării. În multe situații continuarea activității instanțelor și parchetelor de nivel superior se bazează pe opțiunea unor magistrați de a-și continua activitatea, în ciuda îndeplinirii condițiilor legale pentru pensionare. Totuși, astfel de conduite voluntare, deși binevenite, nu pot asigura reziliența sistemului pe termen mediu, demonstrând lipsa de viabilitate a normelor existente.

140.           Toate aspectele anterior menționate reprezintă o schimbare semnificativă a relațiilor sociale privitoare la funcționarea sistemului de justiție, de natură să impună o modificare a reglementărilor în vigoare, chiar dacă la termen relativ scurt de la adoptarea ultimei modificări.

141.           Această situație este completată de contextul economic și social, ce a avut un rol determinant în adoptarea modificărilor legislative supuse controlului de constituționalitate. Potrivit datelor puse la dispoziție de către Ministerul Finanțelor Publice, dezechilibrele bugetare au dus la un deficit bugetar de 9,3% în 2024, cu un risc semnificativ ca acesta să ajungă până la 10% în 2025, precum și la creșterea semnificativă a datoriei guvernamentale, în curs de a atinge pragul maxim de 60% din produsul intern brut, impus prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța. O astfel de situație financiară a determinat Guvernul să inițieze mai multe măsuri privind limitarea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor la bugetul de stat. Drept consecință, Guvernul a inițiat o serie extinsă de reduceri a cheltuielilor bugetare inclusiv prin raportare la venituri obținute în baza unor raporturi de muncă.

142.           Se arată că limitarea cheltuielilor publice se impune și în privința pensiilor de serviciu. Potrivit informațiilor puse la dispoziția Guvernului de către Ministerul Finanțelor, în anul 2025 a fost alocată o sumă de 3,64 miliarde de lei pentru un număr mediu de 11.713 beneficiari de pensii de serviciu (excluzând beneficiarii din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne și pe cei cu un statut asimilat acestora), dintre care, la începutul anului 2025, aproximativ 50% (5.624) erau foști magistrați. Prin comparație, în anul 2015 a fost necesară o sumă de doar 0,35 miliarde lei pentru plata aceluiași tip de pensii. Nesustenabilitatea acestui sistem este demonstrată de creșterea de 10 ori a cheltuielilor aferente pensiilor de serviciu în ultimii 10 ani, fapt constatat și de Comisia Europeană.

143.           Condițiilor economice și bugetare dificile și nesustenabilității sistemului de pensii de serviciu li se adaugă urgența îndeplinirii de către România a unor angajamente în raport cu Uniunea Europeană, stabilite prin intermediul PNRR, în mod special în cadrul jalonului 215, referitor la eliminarea pensiilor de serviciu. De altfel, trebuie menționat că urgența reglementării în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute de jalonul 215 este rezultatul unei succesiuni complexe de evenimente. Odată cu adoptarea Legii nr.282/2023 au fost aduse o serie de modificări Codului fiscal, inclusiv cu privire la impozitarea distinctă a pensiilor de serviciu, fapt justificat de îndeplinirea jalonului menționat. Drept

consecință, ca urmare a unei evaluări preliminare, Comisia Europeană a stabilit la data de 15 octombrie 2024 că jalonul 215 a fost îndeplinit satisfăcător. Totuși, prin Decizia Curții Constituționale nr.724 din 19 decembrie 2024, dispozițiile legale ce au determinat poziția Comisiei au fost declarate neconstituționale. Ca urmare a acestei situații, prin Decizia nr.3.847 din 28 mai 2025, Comisia Europeană a dispus suspendarea plății către România a unei sume de 231 de milioane de euro, reprezentând peste 90% granturi, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele jalonului 215 referitor la limitarea pensiilor de serviciu. În justificarea acestei măsuri, Comisia a arătat, în documentul intitulat „Comunicarea către România a evaluării Comisiei cu privire la jalonul 215 din cea de-a treia Cerere de Plată a sprijinului nerambursabil în conformitate cu articolul 24, alineatul (6) din Regulamentul UE 241/2021”, faptul că:

„În urma Deciziei nr.724/2024 a Curții Constituționale a României, adoptată la 19 decembrie 2024, Comisia înțelege că dispozițiile relevante din Legea nr.282/2023 de introducere a impozitării progresive a pensiilor mari și foarte mari nu pot fi puse în aplicare de guvern. Din acest motiv, jalonul 215, care impune «consolidarea principiului contributivității sistemului» și «corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii sistemului public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributiv» nu poate fi considerată îndeplinită în mod satisfăcător”.

144.           Având în vedere situația expusă, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în calitate de coordonator de reformă, a inițiat un dialog tehnic cu Banca Mondială, în calitate de furnizor de asistență tehnică, și Comisia Europeană pentru identificarea unei soluții legislative care să conducă la reevaluarea jalonului 215 ca fiind îndeplinit. Astfel, ca urmare a acestor demersuri și pentru a readuce jalonul în cadrul unor repere care să asigure o evaluare pozitivă din partea Comisiei Europene, a fost elaborat proiectul de act normativ ce constituie obiectul controlului de constituționalitate.

145.           În aceste condiții, se apreciază că intervenția legislativă este obiectiv justificată, de natură să conducă la respectarea obligațiilor asumate în cadrul Uniunii Europene și la asigurarea funcționării sustenabile a sistemului de justiție din România. Drept urmare, intervenția legislativă la un termen relativ scurt de la ultima modificare a normelor aplicabile este impusă de o situație obiectivă, ce a intervenit ulterior modificărilor anterioare sau cu privire la care modificările anterioare s-au dovedit insuficiente.

146.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constituţie, sub aspectul solicitării formale a avizului CSM, se arată că Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a transmis proiectul de lege către CSM prin Adresa nr.714/AGN din 20 august 2025, revenind ulterior prin Adresa nr.08/AGN din 22 august 2025, menționând în mod expres solicitarea unui aviz consultativ cu privire la proiectul de lege ce formează obiectul controlului de constituționalitate. Raportat la aceste solicitări, CSM s-a întrunit și a hotărât convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, fapt ce a rezultat în adoptarea de către acestea a unor declarații comunicate public, dar nu și în redactarea și transmiterea unui aviz de către CSM. Astfel, se confirmă capacitatea CSM de a se fi întrunit în intervalul necesar emiterii avizului, deși acesta a hotărât totuși să nu emită acest aviz. Fie și interpretând că membrii CSM au considerat necesar să primească opiniile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, chiar și acestea au fost adoptate anterior adoptării legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate, ceea ce ar fi permis CSM să emită un aviz. O astfel de succesiune de fapte pune sub semnul întrebării respectarea de către CSM a principiului cooperării loiale, astfel cum a fost conținutul acestuia stabilit prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr.1431 din 3 noiembrie 2010, Decizia nr.924 din 1 noiembrie 2012 sau Decizia nr.972 din 21 noiembrie 2012).

147.           În ceea ce privește argumentarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia faptul că Guvernul a transmis, la 20 august 2025, CSM o formă a legii care ulterior a fost modificată echivalează cu inexistența solicitării avizului, se arată că modificările realizate reprezintă preluarea în parte a propunerilor transmise de către Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și însușirea integrală a observațiilor realizate de către Consiliul Economic și Social, transmise prin Avizul nr.5095 din 29 august 2025, în cadrul aceleiași proceduri de avizare în care a fost solicitat și avizul CSM, abordare de natură să sublinieze respectarea principiului cooperării loiale. Între forma transmisă CSM spre avizare și forma cu privire la care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament au intervenit trei modificări minore, având ca obiectiv respectarea condițiilor de claritate și previzibilitate a legii, care nu sunt de natură să schimbe niciuna dintre dispozițiile esențiale ale legii și, cu atât mai puțin, să fi influențat un eventual aviz al CSM.

148.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a exigențelor constituționale referitoare la principiul securității juridice și al încrederii legitime, precum și la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenței justiției, în componenta sa instituțională, contrar art.1 alin.(3) și (5), art.16 și art.124 alin.(3) din Constituția României, se arată că interpretarea normelor supuse analizei ca generând trei regimuri distincte de pensionare este eronată, iar existența mai multor seturi de norme aplicabile în diferite perioade de timp nu poate fi imputabilă actului normativ ce formează obiectul analizei. Existența

unor regimuri juridice diferite este consecința intervenției de-a lungul timpului a unei succesiuni de acte normative, în timp ce obiectul controlului de constituționalitate realizat în prezenta cauză este reprezentat de un singur act normativ, căruia nu îi poate fi imputată existența anterior intrării sale în vigoare a unor regimuri juridice distincte, ci, cel mult, modificarea ultimului regim existent. De altfel, o astfel de interpretare ar putea fi aplicabilă în orice domeniu al dreptului, reglementările succedându-se la intervale variabile.

149.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art.16 din Constituție și realizarea, drept consecință, a unei discriminări, se arată că, în cazul supus analizei, criteriul ce stă la baza pretinsei discriminări este însăși legea în vigoare la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare ori al solicitării emiterii deciziei de pensionare. Se subliniază că nerespectarea principiului activității legii generează situații de retroactivitate, contrare art.15 alin.(2) din Constituție.

150.           În ceea ce privește pretinsa discriminare între magistrații civili și cei militari, se arată că nu legea ce formează obiectul analizei a introdus o diferență între regimul juridic aplicabil celor două categorii, ci o astfel de diferență a existat inclusiv în baza Legii nr.303/2004, iar actele normative ulterioare, precum Legea nr.303/2022 și Legea nr.282/2023, au prezervat soluția normativă. În ceea ce privește ofițerii de poliție judiciară, se menționează că această categorie profesională nu a beneficiat niciodată de reglementări similare celor aplicabile magistraților în ceea ce privește dreptul la pensie și, mai mult, că rolul acestora în cadrul procesului de justiție este semnificativ diferit de cel al magistraților, fapt de natură să înlăture argumentarea privind încălcarea principiului egalității.

151.           În ceea ce privește predictibilitatea normelor aplicabile pentru beneficiarii pensiilor menționate în cadrul legii criticate, se arată că dispozițiile art.V alin.(5) stabilesc o perioadă de tranziție de peste 12 ani pentru implementarea noilor condiții de pensionare. O interpretare potrivit căreia orice modificări referitoare la condițiile de pensionare ar putea să privească doar magistrați care nu au intrat încă în profesie este contrară înseși rațiunii oricărei modificări legislative. Dacă o normă nu s-ar putea aplica decât la cel puțin 25 de ani după adoptarea sa, s-ar ajunge la o situație în care s-ar reglementa pentru un context economic, social și politic ce nu poate fi decât, cel mult, intuit, existând o probabilitate crescută ca o astfel de normă să devină anacronică la momentul intrării sale în vigoare. Creșterea vârstei de pensionare, inclusiv în baza Legii nr.282/2023, este aplicabilă tuturor magistraților încă în funcție, iar nu doar celor care vor intra în magistratură ulterior intrării în vigoare a legii. Astfel, distincția dintre Legea nr.282/2023 și legea analizată nu este reprezentată de aplicarea sau nu a dispozițiilor acestora magistraților aflați în funcție, ci de etapizarea acestei aplicări.

152.           În ceea ce privește pretinsa încălcare a art.114 din Constituție cu referire la condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, se precizează că, prin Decizia nr.1655 din 28 decembrie 2010, Curtea Constituțională a stabilit patru condiții necesare în vederea respectării art.114 din Constituție în cadrul procedurilor de angajare a răspunderii Guvernului: existența unei urgențe privind adoptarea măsurilor; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanța domeniului reglementat; aplicarea imediată a legii în cauză. Condițiile menționate au fost confirmate ulterior prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

153.           Raportat la existența unei urgențe privind adoptarea măsurilor, se arată că îndeplinirea condiției existenței unei urgențe privind adoptarea măsurilor este confirmată prin suspendarea plății tranșei de 231 milioane de euro deja aplicată de către Comisia Europeană prin Decizia Comisiei Europene nr.3.847 din 28 mai 2025. În ceea ce privește capacitatea măsurilor vizate prin procedura angajării răspunderii Guvernului de a soluționa cauza ce a determinat urgența, trebuie să fie luat în calcul faptul că blocarea plăților aferente jalonului 215 au drept cauză principală cadrul normativ existent, ce urmează să fie astfel modificat în vederea deblocării plăților, iar nu jurisprudența Curții Constituționale, astfel cum pretinde Înalta Curte de Casație și Justiție invocând Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024.

154.           În mod similar, ulterior ultimelor modificări legislative privind regimul pensiilor aplicabile în domeniul justiției, a intervenit o creștere vertiginoasă a deficitului bugetar (estimat de către Ministerul Finanțelor a depăși pragul de 10% în 2025), a datoriei publice (56,6% din produsul intern brut în iulie 2025) și a cheltuielilor bugetare referitoare la pensiile de serviciu (3,64 miliarde de lei în 2025), de natură să pună în pericol stabilitatea financiară a României, element ce justifică intervenția de urgență a Guvernului printr-un set extins de măsuri privind creșterea veniturilor și reducerea cheltuielilor bugetare. Modificările legislative cu privire la regimul pensiilor din domeniul justiției sunt doar parte componentă a acestui set de măsuri, fiind prioritizate în raport cu reformele ulterioare doar ca urmare a existenței constrângerii suplimentare generate de suspendarea plăților aferente jalonului 215 din PNRR. Noile dispoziții au drept consecință ce nu poate fi contestată scăderea cheltuielilor bugetare. Faptul că expunerea de motive anexată actului normativ nu indică o valoare exactă nu are drept cauză inexistența unui impact bugetar, așa cum argumentează Înalta Curte de Casație și Justiție, ci imposibilitatea calculării exacte a unui cuantum, având în vedere atât posibilitatea personalului vizat de a opta pentru

continuarea activității chiar și după îndeplinirea condițiilor de pensionare, precum și faptul că valoarea pensiilor magistraților, atât potrivit normelor în vigoare, cât și potrivit normelor adoptate ca urmare a angajării răspunderii, depinde de veniturile obținute pe parcursul ultimelor luni anterioare pensionării, ce nu pot fi estimate în avans, precum și de evoluția criteriilor de indexare.

155.           Existența unui deficit major de personal în cadrul sistemului de justiție reprezintă o urgență semnificativă, dată fiind afectarea actului de justiție prin supraîncărcarea magistraților în funcție și, simultan, prin creșterea întârzierilor în soluționarea dosarelor. Creșterea vârstei de pensionare este de natură să asigure imediat și o creștere a numărului de magistrați disponibili în cadrul sistemului de justiție. Faptul că dispozițiile tranzitorii ale art.V alin.(1) și (2) stabilesc că noile modificări, inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei, nu vor fi aplicabile celor care ar putea să solicite pensionarea la momentul intrării în vigoare a legii, acestora continuând să li se aplice integral legislația în vigoare, asigură că nu va exista un val de pensionări de natură să crească numărul de posturi vacante. Astfel, în timp ce Institutului Național al Magistraturii îi revine sarcina de a asigura accesul unui număr mai mare de noi magistrați în sistemul de justiție, legea criticată asigură păstrarea în funcție a magistraților care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și încurajarea magistraților care îndeplinesc condițiile de pensionare, dar care au ales să nu se pensioneze, să își continue activitatea.

156.           În ceea ce privește maxima celeritate ce trebuie să privească adoptarea reglementărilor asupra cărora este angajată răspunderea, se subliniază că, în logica unei democrații funcționale, existența unei majorități care formează un Guvern nu este de natură să asigure o majoritate parlamentară pentru orice politică publică susținută de respectivul Guvern. Respingerea unei propuneri legislative presupune lipsa unui acord față de soluția propusă prin respectiva propunere, iar nu susținerea automată a statu-quoului și respingerea implicită a oricăror potențiale modificări. În cazul concret supus analizei, respingerea propunerii legislative înregistrate cu numărul PL-x nr.103/2025 presupune lipsa acordului cu privire la o serie de prevederi diferite de cele incluse în legea ce formează obiectul controlului de constituționalitate, dat fiind că normele acestora diferă în mod substanțial atât în ceea ce privește modul de calcul al pensiilor de serviciu, cât și în ceea ce privește etapizarea aplicării noilor prevederi privind creșterea vârstei de pensionare. De altfel, nedepunerea unei moțiuni de cenzură cu privire la proiectul de lege propus de Guvern indică susținerea acestuia de către o majoritate calificată a membrilor Parlamentului.

157.           Raportat la condiția importanței domeniului reglementat, se consideră că angajarea răspunderii Guvernului, prin însăși caracterul său de procedură extraordinară, este menită să fie aplicată în situații în care consensul la nivelul Parlamentului și, indirect, la nivelul societății este dificil de obținut, fiind necesară garantarea soluției propuse direct de către Guvern prin asumarea riscului demiterii sale în cadrul procedurii. Se subliniază importanța organizării justiției și a statutului magistraților, dată fiind reglementarea acestor domenii la nivel constituțional.

158.           În ceea ce privește aplicarea imediată a legii, se arată că legea criticată stabilește expres data de intrare în vigoare, la scurt timp după finalizarea estimată a procedurii de angajare a răspunderii în Parlament și a eventualelor proceduri ce pot urma din punct de vedere constituțional.

159.           Raportat la critica Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra mai multor acte normative, în cadrul unui „pachet”, se arată că singura cerinţă impusă de textul constituțional incident este cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul îşi poate angaja răspunderea, adică un program, o declarație de politică generală ori un proiect de lege (Decizia nr.1557 din 18 noiembrie 2009). În cazul supus analizei, toate cele cinci proceduri au vizat proiecte de lege, respectând și exigențele stabilite prin jurisprudența instanței de control de constituționalitate.

160.           Se arată că, potrivit obiecției de neconstituționalitate, legea generează o încălcare a dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție privind principiul legalității, în componenta sa privitoare la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii. Un prim argument adus în susținerea acestei afirmații privește utilizarea termenului de „vechime totală în muncă”, care nu este expres definit. Se consideră că utilizarea acestui termen este menită să clarifice faptul că suplimentar față de „vechimea în funcție”, termen utilizat și în forma anterioară a legii în vederea stabilirii dreptului de pensionare și în cazul căreia sunt expres definite ocupațiile în care poate fi acumulată acest tip de vechime, vechimea în muncă suplimentară până la totalul de 35 de ani nu depinde de anumite funcții. Astfel, cele două tipuri de vechime, respectiv vechimea în funcție și vechimea în muncă acumulată în alte funcții, duc, în mod logic, la stabilirea vechimii totale în muncă. Din acest punct de vedere, este relevant de amintit că termenul de „vechime în muncă” este expres definit în cadrul art.16 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, în timp ce în cazul altor ocupații sau profesii, ce nu au la bază un contract de muncă, este expres menționată echivalarea vechimii în respectiva ocupație sau profesie drept vechime în muncă.

161.           În ceea ce privește aplicarea cumulativă a celor trei condiții stabilite prin textul legii pentru

dobândirea dreptului la pensie (respectiv vechimea în funcție de 25 de ani, vechimea totală în muncă

de 35 de ani și vârsta de pensionare), Înalta Curte de Casație și Justiție invocă dificultatea în a înțelege respectivele prevederi, argumentând că interpretarea acestora nu este clară pentru perioada tranzitorie prevăzută la art.V alin.(5), dat fiind că pentru această perioadă tranzitorie se face referire la anumite intervale temporale în care condiția privind vârsta de pensionare și condiția de vechime totală în muncă se aplică în mod treptat. Or, contrar susținerilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.V alin.(5) prevăd în mod expres care dintre condiții trebuie să fie îndeplinită în respectivele intervale temporale. Astfel, valorile referitoare la vârstă și vechime totală în muncă, ce cresc pe parcursul perioadei tranzitorii, se aplică diferitelor persoane grupate în funcție de criteriul anului în care acestea vor îndeplini condiția vechimii de 25 de ani în funcțiile menționate.

162.           Raportat la creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, se menționează că o astfel de măsură este în deplin acord cu standardele existente în alte state ale Uniunii Europene, ce constituie un reper în ceea ce privește respectarea principiilor statului de drept (Franța, Germania, Belgia, Spania, Grecia)

163.           Referitor la eliminarea treptată a posibilității de echivalare a vechimii în alte profesii juridice prin folosirea unor „tranșe de vechime foarte scurte”, se consideră că această apreciere nu este direct legată de exigențele de claritate și precizie a legii. Faptul că eliminarea treptată a posibilității echivalării vechimii în alte profesii se va realiza în intervalul 2025–2034, în timp ce implementarea treptată a condițiilor de vârstă, vechime în funcția de magistrat și vechime totală a muncă se va realiza în intervalul 2025–2037, nu este de natură să afecteze predictibilitatea sau previzibilitatea legii, având în vedere că cele două norme privesc aspecte distincte (vechimea asimilată în alte profesii, respectiv condițiile de pensionare), singurul lucru comun acestora fiind faptul că amândurora li se aplică dispoziții tranzitorii. Nu se poate vorbi despre o „tratare într-un mod mai defavorabil” a eliminării vechimii asimilate, având în vedere că principiul egalității presupune existența unor norme distincte aplicabile în ipoteze similare. Or, în cauză, raporturile juridice reglementate de art.V alin.(3) și, respectiv, art.V alin.(5) au un obiect distinct.

164.           Cu privire la criticile aduse art.V alin.(1) și (2) din lege referitoare la persoanele cărora le- au fost emise decizii de pensionare anterior datei de 1 octombrie 2025, la persoanele cărora le-au fost emise decizii de pensionare începând cu data de 1 octombrie 2025 în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de 1 octombrie 2025, precum şi la persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei de 1 octombrie 2025, indiferent de momentul la care vor înregistra cererile de pensionare la casele de pensii, se arată că acestea respectă art.15 alin.(2) din Constituție privind principiul neretroactivității legii.

165.           Cu privire la utilizarea sintagmei „vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația care reglementează sistemul public de pensii”, se arată că trimiterea la vârsta standard de pensionare aplicabilă în cadrul sistemului public de pensii privește una dintre condițiile pentru pensionarea magistraților, și nu art.216 din Legea nr.303/2022, care stabilește posibilitatea menținerii în funcție a magistraților și după pensionare.

166.           Se arată că legea criticată eșalonează vechimile asimilate pentru intervalul 2025–2034, pe parcursul a 10 ani, o perioadă mai mult decât dublă. Raportat la această constatare, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărora „este mai mult decât evident că dispozițiile art.V alin.(3) propun o soluție asemănătoare celei declarate neconstituționale” indică mai degrabă o necorelare între susținere și norma analizată. De altfel, eliminarea perioadelor asimilate, atât timp cât aceasta este realizată etapizat, și îndeplinirea unei condiții de vechime efectivă în magistratură de 25 de ani reprezintă o exigență constituțională impusă de către chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr.900 din 15 decembrie 2022.

167.           Raportat la considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție privitoare la etapizarea creșterii vârstei de pensionare de la 47 de ani și 8 luni, cât era aceasta la momentul adoptării legii, așadar în anul 2025, până la 65 de ani, care se va atinge în anul 2037, se arată că aceasta se desfășoară pe parcursul unei perioade de aproape 13 ani, mai mult de jumătate decât vechimea necesară în funcția de magistrat în vederea pensionării. Chiar dacă vârsta de pensionare se majorează cu 1 an și 6 luni pentru fiecare etapă, modul de formulare a dispozițiilor tranzitorii incluse în art.V alin.(5) asigură o etapizare efectivă, aplicabilă pentru 13 generații de magistrați. Etapizarea reglementată este una efectivă care asigură creșterea treptată a vârstei de pensionare inclusiv pentru 13 dintre generațiile care nu îndeplinesc la momentul intrării în vigoare condiția privind vârsta de pensionare stabilită prin Legea nr.282/2023, aspect de natură să asigure respectarea principiului securității raporturilor juridice, precum și principiului independenței justiției.

168.           Cu privire la modul de reglementare a actualizării pensiilor de serviciu, se arată că art.V din Legea nr.282/2023 a introdus o normă derogatorie, prin care se stabilește că pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în

condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Este esențial de remarcat că dispozițiile art.213 alin.(2) din cadrul Legii nr.303/2022 nu au fost abrogate, fapt de natură să indice intenția legiuitorului de aplicare a dispozițiilor art.V din cadrul Legii nr.282/2023 pe durată determinată ori cu titlu tranzitoriu. Astfel, la momentul actual, sunt în vigoare două seturi distincte de norme privind același obiect, aspect de natură să aducă atingere dispozițiilor art.1 alin.(3) și alin.(5) din Constituție. Intervenția realizată prin legea supusă controlului de constituționalitate are ca obiectiv clarificarea reglementării, eliminând una dintre cele două reglementări în vigoare aplicabile acelorași raporturi juridice.

169.           Raportat la așteptarea legitimă privind statutul profesional la momentul intrării în funcție, inclusiv cuantumul pensiei și vârsta de ieșire la pensie, trebuie reținut că o interpretare a dispozițiilor Deciziei nr.467 din 2 august 2023 în sensul imposibilității modificării oricăror prevederi referitoare la dreptul la pensie pe parcursul carierei de minimum 25 de ani a unui magistrat este nerezonabilă, dată fiind necesitatea adaptării continue a legislației la contextul socioeconomic al unui stat. Schimbările demografice (îmbătrânirea populației, corelată cu creșterea speranței de viață) vor impacta întotdeauna piața muncii, inclusiv profesiile juridice și chiar persoanele active în domeniul justiției, în mod special prin necesitatea creșterii vârstei de pensionare. Similar, contextul economic, eventuale crize financiare ori bugetare, vor impacta de-a lungul timpului cuantumul remunerației, fie prin fluctuații ale acesteia, fie prin aplicarea unor politici fiscale distincte. Adaptabilitatea dreptului este una dintre calitățile principale ale acestuia, atât timp cât este justificată din perspectivă socială și economică și cât timp principiile generale aplicabile unei ramuri de drept sunt prezervate. Și în cazul legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate, principiile de bază prevăzute în jurisprudența instanțelor supranaționale și în jurisprudența Curții Constituționale sunt respectate, în timp ce modificările survenite sunt temeinic justificate de necesitatea adaptării la contextul socioeconomic.

170.           Se arată că opțiunea pentru indexarea pensiilor prin raportare la un indicator, fie el rata inflației ori indemnizația de încadrare brută lunară aflată în plată, reprezintă eminamente o opțiune de oportunitate, niciuna dintre cele două alternative neoferind garanția că va oferi un avantaj prin raportare la cealaltă. Se consideră că standardele stabilite prin jurisprudența Curții de Justiție pentru a considera pensia acordată magistraților drept una care să asigure stabilitate financiară fac raportare la „contextul socioeconomic al statului membru”, mai obiectiv caracterizat de factori precum variația inflației decât de variația salariul de bază minim brut pe ţară, a cărui valoare este determinată, conform art.164 din Codul muncii, în baza unei hotărâri a Guvernului, depinzând, așadar, exclusiv de voința politică. Însăși Curtea de Justiție a stabilit în mod expres că utilizarea unor norme cu privire la majorarea sau indexarea indemnizațiilor și, implicit, pensiilor magistraților, diferite de normele folosite pentru alte categorii de beneficiari, se poate realiza atât timp cât „această măsură derogatorie este justificată de un obiectiv de interes general, cum ar fi cerința de a elimina un deficit public excesiv” (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunțată în cauza C-146/23, XL și alții împotriva Sąd Rejonowy w Białymstoku, paragraful 67). O astfel de condiție este îndeplinită și în situația supusă analizei, astfel cum am arătat anterior, dată fiind situația economică dificilă în care se află în acest moment România.