Ştiri      vicepremier

Oare câte privilegii au, de fapt, magistrații? Pensie magistrat: 57.000 lei. Dacă se întorc în câmpul muncii, cumulează 85% din pensie cu salariul

Oare câte privilegii au, de fapt, magistrații? Pensie magistrat: 57.000 lei. Dacă se întorc în câmpul muncii, cumulează 85% din pensie cu salariul

Negocieri tensionate la Cotroceni privind pensiile magistraților: Bolojan insistă pentru plafonul de 70%, în timp ce cea mai mare pensie ajunge la 57.000 de lei net. CSM depune plângere penală împotriva Oanei Gheorghiu, iar președintele spune că nu o apro

Magistrații au inițiat demersuri penale contra Oanei Gheorghiu pentru că și-a exprimat părerea despre privilegiile lor. Mai avem dreptul la opinie?

Magistrații au inițiat demersuri penale contra Oanei Gheorghiu pentru că și-a exprimat părerea despre privilegiile lor. Mai avem dreptul la opinie?

Consiliul Superior al Magistraturii, organul cel mai înalt al magistraților, a transmis un comunicat șocant în această seară, în care anunță sesizarea organelor penale împotriva Oanei Gheorghiu, recent numită vicepremier, pentru „incitare la violență, ură

Oana Gheorghiu, mesaj sincer și deschis despre ce vrea să facă pentru România: „Cred doar că trebuie să ne punem împreună și din toate părțile”

Oana Gheorghiu, mesaj sincer și deschis despre ce vrea să facă pentru România: „Cred doar că trebuie să ne punem împreună și din toate părțile”

Oana Gheorghiu, noul vicepremier al României, a vorbit joi seara, în exclusivitate la Digi24, despre direcțiile principale ale mandatului său. Într-un ton hotărât și realist, ea a subliniat că vrea să aducă „o gură de aer proaspăt” în administrația public

Moment istoric pentru România: Oana Gheorghiu, primul vicepremier cu realizări spectaculoase, și-a depus jurământul astăzi - VIDEO

Moment istoric pentru România: Oana Gheorghiu, primul vicepremier cu realizări spectaculoase, și-a depus jurământul astăzi - VIDEO

Oana Gheorghiu, una dintre cele mai respectate figuri din societatea civilă românească, a fost numită oficial vicepremier al României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi dimineață, la Palatul Cotroceni. Cofondatoare a Asociației „Dăruiește Viață

Oana Gheorghiu, femeia care a făcut un spital, reacție de adevărată doamnă, față de cererea lui Grindeanu de a-i retrage nominalizarea ca vicepremier

Oana Gheorghiu, femeia care a făcut un spital, reacție de adevărată doamnă, față de cererea lui Grindeanu de a-i retrage nominalizarea ca vicepremier

Oana Gheorghiu, propusă vicepremier, explică postările critice la adresa lui Donald Trump, subliniind că au fost opinii personale, formulate într-un context emoțional puternic, și afirmă că va susține cu loialitate poziția Guvernului României în relația c

Ce spune Ilie Bolojan despre fiica sa, care lucrează în Cluj-Napoca și firma la care activează

Ce spune Ilie Bolojan despre fiica sa, care lucrează în Cluj-Napoca și firma la care activează

Ilie Bolojan a fost întrebat despre legăturile fiicei sale, arhitect în Cluj-Napoca, cu contractele dintre Primăria Oradea și partenera de viață a fostului vicepremier Dragoș Atanasiu

Scandalul șpăgii la ANAF: CTP îl umilește pe Anastasiu: „Șpăgarul cabotin cu lacrimi scremute în stil Băsescu”

Scandalul șpăgii la ANAF: CTP îl umilește pe Anastasiu: „Șpăgarul cabotin cu lacrimi scremute în stil Băsescu”

CTP: ”Autocompătimire grotescă, fabulos de grețos! Șpăgarul pe nume Anastasiu” / "Dresorul de șobolani morți a făcut vorbire, Bolojan și Dan tac"

Cutremur la vârful Guvernului! Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat demisia: „Nu mai pot fi de ajutor în acest climat”

Cutremur la vârful Guvernului! Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat demisia: „Nu mai pot fi de ajutor în acest climat”

Dragoș Anastasiu renunță la funcția de vicepremier: „Nu mai pot fi de ajutor în acest climat”

Scandal uriaș în Guvern! Nicușor Dan, despre cazul Anastasiu: „E o problemă mare”. Care sunt acuzațiile planează asupra vicepremierului

Scandal uriaș în Guvern! Nicușor Dan, despre cazul Anastasiu: „E o problemă mare”. Care sunt acuzațiile planează asupra vicepremierului

Nicușor Dan, despre situația vicepremierului Dragoș Anastasiu: „E o problemă mare”

Educația rămâne la Daniel David! Dar cine vrea Ministerul Muncii, portofoliul pe care nimeni nu vrea să-l atingă?

Educația rămâne la Daniel David! Dar cine vrea Ministerul Muncii, portofoliul pe care nimeni nu vrea să-l atingă?

Negocierile pentru formarea viitorului Guvern sunt în plină desfășurare, iar conform unor surse politice, președintele Nicușor Dan a ajuns la un acord cu partidele pro-europene.

Cătălin Predoiu, numit premier interimar de Ilie Bolojan după demisia lui Marcel Ciolacu

Cătălin Predoiu, numit premier interimar de Ilie Bolojan după demisia lui Marcel Ciolacu

Numirea lui Predoiu a venit după demisia lui Marcel Ciolacu.

Un clujean va prelua șefia Senatului, după ce Iohannis și-a dat demisia. Cine este politicianul clujean care va prelua a doua funcție în stat

Un clujean va prelua șefia Senatului, după ce Iohannis și-a dat demisia. Cine este politicianul clujean care va prelua a doua funcție în stat

După ce Klaus Iohannis și-a anunțat astăzi demisia din funcția de Președinte al României, datorită mutării lui Ilie Bolojan la șefia statului, clujeanul Mircea Abrudean urmează să devină președinte al Senatului.

Premierul Marcel Ciolacu, la Cluj, despre candidatura lui Iohannis: Nu e nevoie de legislație suplimentară, ca președintele Iohannis să candideze

Premierul Marcel Ciolacu, la Cluj, despre candidatura lui Iohannis: Nu e nevoie de legislație suplimentară, ca președintele Iohannis să candideze

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un post de parlamentar

Averile candidaților la alegerile prezidențiale din 2024. Vezi care este cel mai bogat candidat

Averile candidaților la alegerile prezidențiale din 2024. Vezi care este cel mai bogat candidat

Candidații la alegerile prezidențiale din 2024, potrivit declarațiilor de avere, se prezintă în fața alegătorilor cu mașini vechi, dar în același timp și cu bani mulți în conturi.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat! Jurnalista Emilia Șercan susține că lucrarea lui de doctorat cuprinde ,,cel puțin 78 de pagini” cu conținut plagiat

Mircea Geoană, acuzat de plagiat! Jurnalista Emilia Șercan susține că lucrarea lui de doctorat cuprinde ,,cel puțin 78 de pagini” cu conținut plagiat

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, este acuzat că ar fi plagiat o parte din lucrarea sa de doctorat. Jurnalista Emilia Șercan susține că acesta ar fi plagiat prin traducere, fiind vorba de cel puțin 78 de pagini.

Eveniment internațional major în domeniul IT&C, la Cluj, în cadrul UNTOLD: „The Public-Private Sector Forum”

Eveniment internațional major în domeniul IT&C, la Cluj, în cadrul UNTOLD: „The Public-Private Sector Forum”

Parlamentari, miniștri, ambasadori din 16 de țări, alături de reprezentanți ai peste 200 de companii participă pe data de 4 august, la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a „The Public-Private Sector Forum”.

Ministrul Justiției: ”Niciun stat nu va extrăda cetăţenii români dacă nu îmbunătăţim condiţiile din penitenciare”

Ministrul Justiției: ”Niciun stat nu va extrăda cetăţenii români dacă nu îmbunătăţim condiţiile din penitenciare”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus că niciun stat nu va extrăda cetăţenii români condamnaţi în România dacă nu vor fi îmbunătăţite condiţiile din penitenciare.

Lucian Bode nu mai prinde post de ministru în noul Guvern PSD - PNL. Lista premierul și ce va face Bode

Lucian Bode nu mai prinde post de ministru în noul Guvern PSD - PNL. Lista premierul și ce va face Bode

Sălăjeanul Lucian Bode, ministru de Interne în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, nu mai prinde nici un minister în noul guvern condus de Marcel Ciolacu.

Afacerea cu licenţe şi disertaţii a înflorit pe internet! Cât costă să devii doctor în România

Afacerea cu licenţe şi disertaţii a înflorit pe internet! Cât costă să devii doctor în România

În ultima vreme a înflorit afacerea cu licențe și disertații. Sunt mulți studenți care, poate din comoditate, doresc să-și cumpere o lucrare de licență, pe care, mai apoi, să o susțină în fața unei comisii susținând că este a lor.

Service -ul Dacia de pe Dorobanților se demolează! Turcu face un turn 9 etaje și subsoluri pe alte 6 - VIDEO

Service -ul Dacia de pe Dorobanților se demolează! Turcu face un turn 9 etaje și subsoluri pe alte 6 - VIDEO

Cunoscutul service Dacia de pe Calea Dorobanților a fost demolat de omul de afaceri Ovidiu Turcu, pentru a ridica un nou bloc turn.

Reprezentanții MAE, reacție dură după ce președinta Ungariei a declarat, la Cluj-Napoca, că se consideră „reprezentanta tuturor maghiarilor”

Reprezentanții MAE, reacție dură după ce președinta Ungariei a declarat, la Cluj-Napoca, că se consideră „reprezentanta tuturor maghiarilor”

Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul român de Externe l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis preocuparea față de p declarație postată vineri, 20 mai, pe Facebook de președintele Ungariei, Katalin Novak, prin

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, ar fi suferit un atac de cord, anunță un dizident rus

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, ar fi suferit un atac de cord, anunță un dizident rus

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar fi suferit un atac de cord, acesta fiind motivul pentru care nu a mai fost văzut în public de foarte multă vreme. Informaţia a fost dezvăluită de Leonid Nevzlin, un om de afaceri rus care trăieşte în Israel.

Guvernul Ciucă primește votul în Parlament. După 86 de zile, criza politică din România ia sfârșit

Guvernul Ciucă primește votul în Parlament. După 86 de zile, criza politică din România ia sfârșit

Guvernul Ciucă a primit votul în Parlament. După 86 de zile de criză politică în România, premierul și cei 20 de miniștri vor depune jurământul în fața lui Iohannis.

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Ciucă, depuse la Parlament

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Ciucă, depuse la Parlament

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă vor fi depuse, sâmbătă, la Parlament. Mai întâi, Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni în şedinţă în format de videoconferinţă, pentru a valida lista miniştrilor liberali şi prog

Un clujean este pe lista de miniștri propusă de Dacian Cioloș

Un clujean este pe lista de miniștri propusă de Dacian Cioloș

Un clujean se află pe lista de miniștri propusă de Dacian Cioloș pentru votul din parlament de luni, 18 octombrie.

Lista miniștrilor pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul Guvern USR-PLUS - variantă de lucru

Lista miniștrilor pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul Guvern USR-PLUS - variantă de lucru

A fost prezentată miercuri lista de miniștri pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul guvern monocolor USR-PLUS.

Dan Barna confirmă discuția cu Emil Boc despre înlocuirea lui Florin Cîțu

Dan Barna confirmă discuția cu Emil Boc despre înlocuirea lui Florin Cîțu

Fostul vicepremier, Dan Barna, a declarat în cadrul dezbaterii USR-PLUS de vineri seara că a fost la Cluj și că a vorbit despre schimbarea premierului Florin Cîțu cu primarul municipiului, Emil Boc.

Situație inedită în România, după ce statul român a fost dat în judecată pentru impunerea interdicției de circulație de la ora 22:00

Situație inedită în România, după ce statul român a fost dat în judecată pentru impunerea interdicției de circulație de la ora 22:00

Situație inedită în România, după ce statul român a fost dat în judecată de un jurist pentru că oamenii sunt forțați să stea în case de la ora 22:00.

Sâncraiul are un bazin semi-olimpic, cum la nici o școală din Cluj-Napoca nu există - FOTO

Sâncraiul are un bazin semi-olimpic, cum la nici o școală din Cluj-Napoca nu există - FOTO

Comuna Sâncraiu a construit un bazin semi-olimpic din fonduri europene, care face de rușine Cluj-Napoca.