Locuitorii comunei Apahida și ai satelor aparținătoare au ocazia să își verifice gratuit vederea! Miercuri, 4 noiembrie 2026, echipa MYA Optical va ajunge în mai multe zone ale comunei pentru a oferi consultații gratuite, astfel încât cât mai multe persoa
Un episod revoltător a avut loc miercuri pe strada Horea, pe sensul de mers spre Gară, unde o persoană care se deplasa regulamentar pe bicicletă a fost ținta unui val de injurii și amenințări agresive din partea unui șofer care a parcat chiar pe pista de
Locuitorii din Sânnicoara, comuna Apahida, vor rămâne fără energie electrică miercuri, 14 octombrie 2026, timp de cinci ore, în urma unor lucrări programate la rețeaua de distribuție.
Derby-ul Clujului aduce modificări importante în transportul public. Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunțat suplimentarea curselor pe mai multe linii și prelungirea programului de circulație joi seara, 8 octombrie 2026, pentru a facilita
Mașini parcate neregulamentar blochează zilnic prima bandă de virare la stânga de pe strada Horea, spre Piața Gării din Cluj-Napoca. Un clujean a sesizat autoritățile locale și le cere să marcheze clar zona sau să schimbe semnalizarea benzilor
O situație reclamată de șoferi și pietoni continuă să creeze probleme în zona Pieței Gării din Cluj-Napoca. Pe prima bandă de circulație, la virajul la stânga de pe strada Horea, sunt parcate frecvent autoturisme, deși zona este destinată circulației.
Tânăra de 22 de ani și bunicul ei, răniți în Grigorescu, sunt în stare critică la Terapie Intensivă. Au fost operați de urgență, iar medicii le-au găsit fracturi și răni tăiate la cap și gât
Noi detalii despre atacul din Grigorescu, Cluj-Napoca. Femeia găsită rănită pe stradă are 22 de ani, iar bărbatul descoperit în locuință, 77. Poliția anchetează o tentativă de omor în formă de violență în familie
Mobilizare masivă de poliție în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca. Localnicii vorbesc despre un incident grav pe strada Ștefan Mora.
Spitalul Municipal Gherla angajează îngrijitoare la Pediatrie, post pentru care ajunge școala generală, și tehnician radiolog. Vezi condițiile, actele necesare și termenele de înscriere
Traficul din zona Gării în Cluj-Napoca are de suferit în mod constant, din cauza parcărilor neregulamentare și provoacă indignare în rândul anumitor clujeni
Un clujean cere stâlpișori din plastic între cele două benzi de viraj spre pod de pe strada Horea, din Piața Gării. Spune că marcajele nu mai fac față șoferilor neatenți și că incidentele continuă
Începutul anului școlar înseamnă, pentru mulți clujeni, nu doar revenirea elevilor în bănci, ci și întoarcerea ambuteiajelor de dimineață și a aglomerației din jurul școlilor. Pe un topic online, un clujean a lansat un mesaj ironic către ceilalți locuitor
O sesizare transmisă autorităților locale reclamă mirosul insuportabil de urină și fecale din zona Gării Cluj-Napoca. Pasajul subteran ar fi, în multe zile, aproape imposibil de traversat, iar murdăria s-ar întinde până pe strada Horea
Un cunoscut lanț de patiserii contestă interdicția de a vinde din vitrine și ferestre în centrul Cluj-Napoca. Ce răspunde Primăria
CFR Cluj – FCSB este derby-ul etapei din Superliga, fiind un duel așteptat de fanii ambelor echipe. CTP Cluj a decis astfel să prelungească programul autobuzelor pentru acest eveniment
Compania de Transport Public în Comun a anunțat că în următoarea perioadă vor fi operate mai multe modificări pe traseul unor linii
CTP Cluj-Napoca modifică traseele liniilor 26, 26L, 27, 28, 28B, 41, 44, M26, 101A, 102 și 102L pe durata UNTOLD 2026. Vezi ce stații se mută și pe unde circulă acum autobuzele și tramvaiele
Imagini filmate într-o intersecție din Cluj-Napoca arată cât de inconștienți pot fi unii bicicliști care circulă prin centrul orașului
Programul Companiei de Transport Public va fi prelungit joi, cu ocazia meciului CFR Cluj – FC Alashkert din preliminariile Conference League.
Clujenii care folosesc zilnic transportul public trebuie să fie atenți la schimbările care intră în vigoare în perioada 17 - 18 iulie, când circulația din zona Podului Garibaldi va fi afectată de noi lucrări de modernizare. Compania de Transport Public
Un clujean reclamă că mai multe persoane fără adăpost consumă alcool și lasă mizerie pe trotuarul de pe strada Horea, la nr. 87, deși ar fi fost deja ridicate de autorități în trecut. Ce spune sesizarea trimisă Poliției Locale
Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca pregătește o nouă investiție într-una dintre cele mai cunoscute zone istorice ale orașului. Pe masa Consiliului Local va ajunge un proiect de hotărâre privind aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru cons
Haos zilnic în zona Gării din Cluj-Napoca! Șoferii spun că evită accidente la limită: „Vă implorăm, găsiți o soluție!”
Clujenii care folosesc transportul în comun trebuie să se pregătească pentru câteva zile cu schimbări importante în circulația mijloacelor de transport. Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat că, în perioada 19-22 iunie 2026, vor fi introduse
Clujenii care folosesc transportul public în comun trebuie să se pregătească pentru modificări importante în trafic și în circulația mijloacelor de transport. Reprezentanții Companiei de Transport Public au anunțat că, duminică, 14 iunie, mai multe linii
Clujenii care folosesc transportul public trebuie să fie atenți în următoarele zile la modificările de traseu anunțate de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca. Restricțiile de circulație impuse în zona stadionului Cluj Arena
2 iunie 1944, ziua în care Clujul a fost zguduit de bombe. Sute de persoane și-au pierdut viața. În urmă cu 82 de ani, gara orașului a fost distrusă
Aventura nocturnă s-a încheiat prost! Un șofer din Cluj a fost reținut după ce a fost prins cu o alcoolemie uriașă la volan
Clujul are o nouă comoară care reușește să oprească oamenii din grabă, măcar pentru câteva secunde. Pe Someș, chiar în apropierea podului de pe strada Horea, și-au făcut apariția primii bobocei de lebădă ai acestui an, iar imaginile surprinse în centrul o