2 iunie 1944, ziua în care Clujul a fost zguduit de bombe. Sute de persoane și-au pierdut viața. În urmă cu 82 de ani, gara orașului a fost distrusă


O fotografie obținută din arhive readuce în atenția publicului una dintre cele mai dramatice pagini din istoria orașului. Imaginea surprinde militari în apropierea Gării Cluj, la scurt timp după bombardamentul devastator din 2 iunie 1944, când principalul nod feroviar al orașului a fost aproape complet distrus.

La acea dată, Clujul se afla sub administrație maghiară și sub controlul forțelor aliate Germaniei naziste, iar gara reprezenta un obiectiv strategic important pentru transportul de trupe și materiale. Din acest motiv, aceasta a devenit una dintre principalele ținte ale bombardamentului efectuat de Forțele Aeriene ale Statelor Unite. 

101310896_1007245306356687_5084245559015899136_n.jpg

Potrivit documentelor istorice, alarma aeriană a fost declanșată în jurul orei 9:00, iar aproximativ 15 minute mai târziu au început atacurile. Bombardamentul a durat aproape 50 de minute și a vizat în special zona de nord a orașului.

2 iunie 1944, ziua în care Clujul a fost zguduit de bombe. Sute de persoane și-au pierdut viața. În urmă cu 82 de ani, gara orașului a fost distrusă 

Loviturile au afectat gara și împrejurimile sale pe o fâșie de aproximativ 600-700 de metri lățime. O mare parte a clădirii gării s-a prăbușit, iar trenurile aflate în zonă au fost distruse. De asemenea, numeroase clădiri de pe actuala Stradă Horea au suferit avarii grave.

Bilanțul a fost unul tragic. În urma bombardamentului au fost distruse 327 de locuințe, iar sute de persoane și-au pierdut viața. Datele istorice indică 362 de civili uciși, alături de 32 de soldați maghiari și 65 de militari germani. 

101667788_1007245779689973_1861994994286460928_n.jpg

Atacul a fost executat de Escadrila 352 de bombardament, care a folosit avioane de tip B-17 și B-24. Pe lângă gară, au fost lovite și mai multe obiective industriale importante ale orașului, printre care fabricile Fermeta, Dermata – cunoscută ulterior sub numele de Clujana – și fabrica de chibrituri.

Bombardamentul de la Cluj a făcut parte dintr-o amplă operațiune aliată care a vizat infrastructura militară și industrială folosită de Germania nazistă și aliații săi. În aceeași perioadă au fost atacate și alte orașe din regiune, inclusiv Oradea. Gara Cluj a fost reconstruită după război și a redevenit unul dintre cele mai importante puncte de transport din Transilvania. 

Comentarii Facebook