Rockerul Billy Idol va sosi la Cluj direct de la concertul pe care îl va susține la Arenele Romane din București, însă acesta nici măcar nu va sta la hotel.
Celebrul artist britanic Sting a decis să nu le lase moștenire celor șase copii ai săi avereaestimată la 180 milioane de dolari, strânsă pe parcursul carierei.
Cătălin Crişan divorțează și a explicat chiar el că relaţia lui cu Alina Cupşa scârţâia de multă vreme.
Unul dintre pionierii heavy metalului din Cluj, Gondosch Janos, a murit miercuri la Budapesta.
Fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, s-a căsătorit în secret în acest sfârșit de săptămână cu avocatul Radu Pricop.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi gata în 15 septembrie, iar apoi timp de o lună vor fi făcute teste.
Solistul Mihai Trăistariu a dat în judecată site-ul de pamflet Times New Roman pentru ”glume proaste” la adresa sa.
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a fost operat la BRAIN Institute - Spitalul Monza din București, iar neurochirurgul Sergiu Stoica anunță că starea artistului este stabilă.
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va t Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va trebui sp sufere o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori canceroase la creier, iar patronul stelist a decis să suporte toate cheltuielile
Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale.
Dan Bittman a vorbit despre plecarea sa din juriul X-Factor.
Antena 1 a renunțat la colaborarea cu Dan Bittman din cauza faptului că se lucra foarte greu cu solistul trupei Holograf.
Raisa Anischievici a surprins pe toată lumea, pentru că inițial nimeni nu i-a dat vreo șansă.
Fostul jurat al concursului X factor, an Bittman, a făcut lumină în privința zvonurilor care spuneau că acesta a fost dat afară de la emisiune din cauza unui serial în care joacă, la postul concurent Kanal D.
După migrările în masă de la Pro TV, o nouă schimbare lovește lumea showbiz-ului autohton. Îndrăgitul jurat de la X factor, Dan Bittman, nu va mai face parte din proiect.
Costumația sumară și mișcările lascive ale celebrei soliste Beyonce nu i-au adus doar complimente. Diva a realizat un spectacol de neuitat pentru fani la gala premiilor Grammy, alături de soțul său Jay-Z, însă unii fani consideră că prestați
Șoferul care a distrus patru mașini pe Bulevardul Eroilor, după ce s-a urcat băut la volan, avea permisul de o lună.
Andra va cânta sâmbătă, 14 decembrie, la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, de la ora 19.20.
Andra va cânta la Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca, în 14 decembrie, în cadrul unui concert special.
Două concerte speciale au adunat mii de clujeni în Piața Unirii, duminică după-amiaza, de la ora 18.00.
Târgul de Craciun va începe la Cluj-Napoca în 2 decembrie, în Piața Unirii, cu concerte și distracție. Patinoarul se va deschide în aceeași zi.
Celebrul rocker Ian Watkins, solistul trupei Lostprophets, și-a recunoscut vina într-un proces în care este acuzat de pedofilie.
Solistul grupului american pop-rock Maroon 5, Adam Levine, este cel mai atrăgător bărbat din lume, conform revistei People.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, din Cluj-Napoca, organizează marți, 19 noiembrie, de la ora 19.00, un recital ce va beneficia de participarea binecunoscutei soprane Mihaela Maxim, solistă a Operei Române din Cluj, în colaborare cu ansamblul Fla
Concursul Miss Universe 2013 și-a desemnat câștigătoarea, iar în acest anu titlul de cea mai frumoasă femeie din lume i-a revenit reprezentantei Venezuelei, Gabriela Isler.
Noua ediție a emisiunii ”Vocea României”, ce va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, vine cu o schimbare majoră. După șase ediții de preselecții vor avea loc confruntările, însă de această dată soarta concurenților eliminați va fi alta.
Muzeul Etnografic Transilvania, de la Cluj-Napoca, va organiza o expozitie inedită care oferă o viziune inovatoare asupra istoriei iluminatului, din antichitate până în modernă.
Orchestra de Tineret Saar concertează joi la Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenților.
Delia Matache a mărturisit la X Factor că a gustat din hrana câinilor.
Solista de muzică populară Ramona Fabian a murit într-un accident de circulație în localitatea Mihai Viteazu, comuna Saschiz, judeţul Mureş.