Weekendul trecut a fost unul plin de emoție pentru iubitorii tenisului din România. În fața a mii de spectatori prezenți în BT Arena din Cluj-Napoca, Simona Halep și-a luat rămas bun într-un meci demonstrativ care a celebrat una dintre cele mai importante
Retragerea oficială a Simonei Halep din tenisul profesionist a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale acestei ediții Sports Festival, iar organizatorii evenimentului au ales să marcheze momentul printr-un mesaj plin de recunoștință și admirație
Parcul Central și zona din jurul Cluj Arena au fost pline de energie încă de la primele ore ale dimineții, odată cu startul Crosului Supereroilor, unul dintre cele mai iubite evenimente din cadrul Sports Festival. Printre participanți s-a aflat și primaru
Cluj-Napoca trăiește în aceste zile unul dintre cele mai spectaculoase evenimente dedicate mișcării și sportului, iar primarul Emil Boc a transmis un mesaj entuziast direct din mijlocul mulțimii, invitând clujenii să participe la Sports Festival, evenimen
Unul dintre cele mai emoționante momente din istoria sportului românesc va avea loc la Cluj-Napoca. După o carieră care a inspirat milioane de oameni și a adus României unele dintre cele mai mari performanțe din tenisul mondial, Simona Halep își va celebr
Loredana urcă pe scena Sports Festival! Zi plină de sport, spectacol și surprize la Cluj-Napoca
FOTO. Simona Halep a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca: „Vă mulțumesc și sunt onorată”
Cluj-Napoca devine, în aceste zile, capitala sportului din România. Sports Festival 2026 a debutat joi și aduce până duminică, 14 iunie, sute de activități sportive, competiții, concerte și întâlniri cu unele dintre cele mai mari nume din sportul românesc
Povestea Simonei Halep, expusă în centrul Clujului. Fosta campioană a transmis un mesaj emoționant FOTO
Cluj-Napoca devine capitala sportului! Zeci de discipline și mii de participanți sunt așteptați la Sports Festival 2026
Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante și emoționante evenimente sportive ale anului. Simona Halep a ajuns miercuri în orașul de pe Someș, unde va participa la meciul oficial de retragere din tenisul profesionist, programa
Cluj-Napoca se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Sports Festival 2026 revine între 11 și 14 iunie cu sute de activități, competiții, demonstrații sportive, concerte și invitați speciali, însă odată cu spectacolul vin ș
Sport Festival 2026 aduce invitați unul și unul: Simona Halep, Nadia Comăneci, Spirit of the Horse, competiții și 32 de sporturi de încercat gratuit- Totul la Cluj, la Sports Festival 2026
Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai așteptate evenimente inspiraționale ale anului. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a anunțat că Simona Halep, una dintre cele mai importante sportive din istoria României, v
Simona Halep a făcut una dintre cele mai emoționante declarații de după retragerea din tenis și a vorbit fără rețineri despre perioada care i-a marcat cariera și viața personală: suspendarea pentru dopaj și lupta dusă ani întregi pentru a-și demonstra nev
Unul dintre cele mai emoționante evenimente sportive ale anului 2026 prinde contur: retragerea oficială a Simona Halep va fi marcată printr-un spectacol de excepție în cadrul Sports Festival 2026. Organizatorii au anunțat o listă impresionantă de invitați
Antrenorul australian Darren Cahill, care face parte acum din echipa lui Jannik Sinner, va fi invitatul special al evenimentului de retragere al Simonei Halep, programat pe 13 iunie 2026, în BT Arena din Cluj-Napoca. Prezența sa aduce o încărcătură emoțio
Cluj-Napoca a fost, zilele trecute, oraș-gazdă pentru tenisul de top, dar și „casa” uneia dintre cele mai mari sportive din istoria României. Fostul număr 1 mondial WTA, Simona Halep, a demonstrat încă o dată că iubește Clujul „la maxim”, revenind în oraș
Sorana Cîrstea și Emma Răducanu se înfruntă astăzi în finala Transylvania Open 2026 la Cluj-Napoca. Partida de simplu feminin începe după finala de dublu și aduce față în față o româncă aflată în ultimul sezon și o britanică revenită după 5 ani la turneu
Una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuitul WTA, Emma Răducanu (30 WTA), a atras atenția publicului clujean în aceste zile nu doar prin prezența sa, ci și prin modul în care vorbește despre legătura sa cu România și oamenii de aici. Sportiva, ca
Peste 600 de liceeni din Cluj-Napoca au participat la conferința CARS Talks, dedicată siguranței rutiere. Prefectul Clujului, Maria Forna, a transmis un mesaj puternic despre responsabilitatea în trafic
Simona Halep revine la Cluj-Napoca! Fostul lider mondial devine ambasador onorific al turneului Transylvania Open WTA 250
Sportiva preferată a primarului Emil Boc pare că e din nou îndrăgostită. Cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, Simona Halep, se bucură de viață și departe de teren. Retrasă din activitate de aproape un an, fosta sportivă a postat o serie d
2025 a fost un an complicat pentru toată lumea, însă pentru conducătorul orașului Cluj-Napoca probabil că a fost un an și mai de ținut minte. De la eșecul lui Crin Antonescu și PNL la alegerile prezidențiale, la întâlnirea cu Ronaldinho, Simona Halep sau
BT Arena din Cluj-Napoca este, în această săptămână, epicentrul unuia dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului: seria celor cinci concerte susținute de celebrul violonist și dirijor André Rieu, toate sold out. Atmosfera extraordinară, orc
Sala polivalentă BT Arena a marcat 11 ani de activitate spectaculoasă, cu un bilanț impresionant: peste 1.200 de evenimente și 8 milioane de spectatori au trecut pragul celei mai importante arene multifuncționale din Transilvania.
Surpriză pentru fanii sportului românesc: Simona Halep și Patrick Ciorcilă au fost văzuți în tribunele meciului disputat de U-BT Cluj-Napoca în Dubai, în cadrul Ligii Adriatice. Cei doi au urmărit partida împreună în tribune.
Primarul Clujului, Emil Boc, îi urează Simonei Halep „La mulți ani” într-un mesaj emoționant. Campioana este lăudată pentru performanță, modestie și legătura specială cu Clujul. Orașul sărbătorește realizările și momentele de magie pe teren ale Simonei
Grupul Sports Festival, organizatorul celui mai mare eveniment multi-sportiv din România, preia managementul imaginii Simonei Halep. Colaborarea, semnată la București la finalul săptămânii trecute, marchează un pas după ani de relații și proiecte comune î
Simona Halep a făcut un anunț care a bucurat publicul din Cluj-Napoca: Un meci demonstrativ va fi organizat în orașul nostru pentru retragerea din tenis a Simonei