Sports Festival a început la Cluj-Napoca! Simona Halep și Nadia Comăneci, capetele de afiș. Program complet pentru următoarele patru zile
Cluj-Napoca devine, în aceste zile, capitala sportului din România. Sports Festival 2026 a debutat joi și aduce până duminică, 14 iunie, sute de activități sportive, competiții, concerte și întâlniri cu unele dintre cele mai mari nume din sportul românesc. Evenimentul se desfășoară în zona Cluj Arena, BTarena, Parcul Central, Parcul Babeș și Radisson Garden, iar organizatorii estimează zeci de mii de participanți pe parcursul celor patru zile de festival.
Sports Festival 2026 a debutat joi și aduce până duminică, 14 iunie, sute de activități sportive
Vedetele incontestabile ale ediției din acest an sunt Simona Halep și Nadia Comăneci, care vor participa la două dintre cele mai așteptate evenimente ale festivalului. Sâmbătă, 13 iunie, între ora 17:00 și 19:00, BTarena va găzdui evenimentul oficial de retragere al Simonei Halep. La Cluj sunt așteptați nume importante din tenisul mondial, precum Elina Svitolina, Gaël Monfils, Andrei Pavel și Darren Cahill.
Duminică, 14 iunie, de la ora 13:00, Nadia Comăneci va susține un masterclass special dedicat performanței și motivației, organizat în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Evenimentul marchează 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice. Un alt moment spectaculos este programat chiar în această seară. Joi, de la ora 18:00, BTarena se transformă pentru prima dată într-o arenă ecvestră și găzduiește „Spirit of the Horse”, un show cu peste 20 de cai și artiști internaționali.
Programul principal al Sports Festival 2026
Joi, 11 iunie
16:30 – 17:30: Teatru pentru copii „Magic Puppets”
18:00 – 20:00: Equestrian Grand Performance – Spirit of the Horse (BTarena)
20:30 – 21:30: Concert Minelli
21:30 – 23:00: Playtime Party cu CDJ Cristian Daniel
Vineri, 12 iunie
19:00 – 20:00: Parada Cluburilor Sportive
20:00 – 21:00: Concert Loredana
21:00 – 23:00: Girls Have Fun Party cu DJ Magda
Sâmbătă, 13 iunie
10:00: BGN Kyokushin Kumite Superfights (Parcul Central)
10:00: Canicross – curse pentru oameni și câini
08:00 – 19:00: Cluj Cubing (Sala Multifuncțională Cluj Arena)
12:00: Competiție de Kendama
17:00 – 19:00: Retragerea oficială a Simonei Halep (BTarena)
20:30 – 21:30: Concert Dirty Nano
21:30 – 23:00: Festival Vibes Party
Duminică, 14 iunie
08:30 – 11:30: Crosul Supereroilor
13:00 – 14:00: Masterclass Nadia Comăneci
20:00 – 21:00: Concert Mira
21:00 – 23:00: Bamboleo Party cu CDJ & Matei Sax
Pe lângă evenimentele principale, vizitatorii pot încerca gratuit 32 de discipline sportive
Pe lângă evenimentele principale, vizitatorii pot încerca gratuit 32 de discipline sportive, de la fotbal, baschet și tenis, până la escaladă, rugby, caiac, karate, kendo sau cricket. Festivalul găzduiește și competiții importante precum Quest 3x3, considerată una dintre cele mai puternice întreceri de baschet 3x3 din România, dar și Sports Festival Football Cup, dedicată copiilor și juniorilor.
În fiecare zi sunt deschise Food Zone și Fun Zone, iar la Radisson Garden au loc sesiuni Sports Talks, unde sportivi și antrenori cunoscuți discută despre performanță, disciplină și provocările sportului de înalt nivel. Sports Festival continuă până duminică seara și promite să transforme Clujul într-un adevărat teren de joacă pentru iubitorii sportului, indiferent de vârstă.
0 Comentarii